Grecia speră ca turismul să îşi revină în 2021, datorită campaniilor de vaccinare

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a prognozat o revenire puternică a turismului în această vară, afirmând că vaccinările rapide pe piețele cheie, inclusiv Marea Britanie și Israel, vor pregăti calea întoarcerii turiștilor, în ciuda declinului actual din industrie. Turismul, care reprezintă aproximativ 20% din economia greacă și care angajează unul din cinci muncitori, s-a prăbușit anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus. „Sunt realist, dar sunt, de asemenea, prudent optimist că vom face mult mai bine decât anul trecut”, a declarat Mitsotakis pentru Reuters. „Anul trecut am fost la 20%-25% din ceea ce am fi obținut într-un an obișnuit. Dacă ar fi să obținem 50% din ceea ce ar arăta un an obișnuit, va fi totuși cu 100% mai bun decât anul trecut.” Grecia și-a creat propriul certificat standard de vaccinare și solicită un sistem de certificare la nivelul Uniunii Europene, care ar putea fi electronic. Există încă o dezbatere a UE cu privire la dacă ar trebui să fie necesare certificate pentru călătoriile transfrontaliere. Mitsotakis a declarat că certificatele nu vor fi obligatorii pentru vizitatori în această vară, dar a menționat că Marea Britanie și Israel sunt pe primul loc în ceea ce privește viteza de lansare a vaccinărilor. „În esență, suntem dependenți de ritmul de vaccinare pe principalele noastre piețe”, a spus el. „De exemplu, Israelul este o piață foarte importantă pentru Grecia și dacă 70% din populația israeliană este vaccinată până la sfârșitul lunii martie, facilitează venirea treptată a israelienilor care au un interes real pentru călătorii”. /aboboc/ilapadat

(REUTERS – 4 februarie)