Poliţişti pe patine cu rotile

Poliţia din Pakistan a organizat echipe care patrulează folosindu-se patine cu rotile pentru a reprima infracţiunile stradale în oraşul Karachi – scrie Reuters. Şeful echipei, formată din 20 de poliţişti, spune că datorită dotării cu patine cu rotile îi pot urmări mai eficient pe infractorii din mediul urban care vor să fugă cu motorete. Pe de altă parte, din cauza infrastructurii precare, echipa specială nu poate fi folosită în toate zonele oraşului. Din acest motiv aceștia își concentrează activitatea în centrul oraşului Karachi, unde se întâmplă frecvent furturi. Soluţia găsită de poliţia din Pakistan nu este o noutate absolută pentru că şi în Europa putem să ne întâlnim cu astfel de echipe de poliţişti.

Oficial echipa poliţiştilor pe patine cu rotile își va începe activitatea începând de luna viitoare, însă au fost văzuţi deja în oraş în jurul stadioanelor, cu ocazia unor evenimente sportive. Şeful echipei a declarat că poliţiştii din această echipă vor fi dotaţi doar cu armament uşor, astfel că riscul unor accidente este minim.

Székely Ervin, RADOR