Finanţare pentru Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului şi Memorialul ”Închisoarea Tăcerii” din Râmnicu Sărat

Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului şi Memorialul ”Închisoarea Tăcerii” din Râmnicu Sărat vor fi finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – anunţă deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al guvernului pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Clădirea, care va găzdui viitorul muzeu, va dispune de spaţii adecvate pentru programe culturale, ştiinţifice, educaţionale şi de agrement, repectiv săli pentru expoziţii. În închisoarea de la Râmnicu Sărat, ce va fi transformată în memorial, au fost închişi în perioada comunistă deţinuţi politici, precum Ion Mihalache, Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu. Cele două obiective vor avea ca scop valorificarea patrimoniului României, promovarea memoriei victimelor Holocaustului, dar şi conştientizarea populaţiei generale cu privire la ororile provocate de regimul comunist – a informat redactorul RRA Alina Bordeiaşu./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 aprilie)