MAGYAR NEMZET: Strategia 5G a României o urmăreşte pe cea a Washingtonului

Potrivit presei din România, scopul memorandumului româno-american semnat în 2019 şi a unui proiect de lege românesc este de a exclude China, respectiv gigantul Huawei, din realizarea reţelei 5G în România. Conform unui recent proiect de lege eleborat în România, operatorii de reţele 5G vor putea utiliza numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a premierului, pe baza avizului CSAT.

Proiectul de lege, aprobat deja de Guvern, stabileşte principile impementării reţelelor de comunicaţii de ultimă generaţie (5G), care au fost cuprinse într-un acord semnat în august 2019, la Washington, de preşedinţii Donald Trump şi Klaus Iohannis. Cu toate că în niciunul din cele două documente nu este pomenită China, presa de la Bucureşti scrie că scopul memorandumului româno-american şi a proiectului de lege este de a exclude China, respectiv gigantul chinez Huawei, din procesul de implementare în România a reţelelor 5G.

Potrivit proiectului de lege, furnizorii de comunicații vor putea utiliza în rețelele 5G numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a premierului, pe baza avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

L-am întrebat pe János T. Barabás, analist principal al Institutului pentru Relaţii Externe şi Comerţ Exterior din Ungaria, care este strategia României în cazul tehnologiei 5G? Expertul a amintit că tehnologia de generaţia a cincia asigură un transfer de date între servere, relee de emisie şi utilizatori incomparabil mai mare decît cel actual, ceea ce este o condiţie prealabilă pentru funcţionarea noii industri robotizate, ca de exemplu IoT (internet of things).

Monopolul asupra acesteia se află în centrul luptei între marile puteri mondiale, iar de întreaga tehnologie nu dispun deocamdată decât China, Coreea de Sud, SUA şi Suedia. „În România, Guvernul şi Parlamentul au adoptat în 2019 strategia 5G. Documentul conţine confuzii între termeni, iar contrar denumirii nu este o strategie, deoarece lipsesc termenele, scopul concret, mijlocele şi responsabilii cu implementarea. Este, mai degrabă, o declaraţie de intenţie” – a declarat expertul ungar.

János T. Barabás a evidenţiat totodată că autorităţile de la Bucureşti au semnat, în 2019, un acord cu privire la implementarea tehnologiei 5G cu compania americană AT&T, ceea ce însemnă inclusiv excluderea Huawei. „De atunci, nu s-a mişcat nimic din punctul de vedere al legislaţiei, cu toate că sunt necesare mai multe legi şi hotărâri de guvern pentru începerea activităţii. Între timp, compania Deutsche Telekom, prezentă şi în România, colaborează cu Huawei în ceea ce priveşte dezvoltarea şi producerea de echipamente 5G” – a declarat expertul. János T. Barabás a adăugat că are îndoieli asupra faptului că mai multe state europene vor putea rezista presiunii Chinei, mai ales în Balcani.

https://magyarnemzet.hu/gazdasag/washingtont-koveti-a-romaniai-5g-strategia-9676745/

Traducerea: Andrei Demény

MAGYAR NEMZET (Ungaria) – 19 aprilie