Începe maratonul vaccinării în Capitală

50 de puncte de vaccinare deschise non-stop, șase linii de autobuz vor circula și noaptea, iar bucureșenii se vor putea vaccina fără programare

În Capitală se deschid, începând de mâine, 6 mai, 50 de puncte de vaccinare.

Primarul General, Nicușor Dan: ”Peste exact 24 de ore, adică vineri la ora 16, începe maratonul vaccinării în București. Prin colaborarea dintre Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Primăria Capitalei și ASSMB vor fi deschise non-stop 50 de puncte de vaccinare în două locații centrale din Capitală – Sala Palatului și Biblioteca Națională. Oricine vrea să se vaccineze cu vaccinul anti-COVID-19 o poate face fără niciun fel de programare, începând de vineri la ora 16 și până luni la ora 8. Împreună cu STB, am convenit să extindem și noaptea circulația autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 și 368, pentru a facilita transportul bucureștenilor la centrele de vaccinare și înapoi spre casă”.