Tronul Regelui Carol I este prezentat publicului, de Ziua Regalității

Tronul Regelui Carol I este prezentat astăzi publicului, de Ziua Regalității, pentru prima dată după mai bine de 70 de ani. Acesta poate fi văzut la Muzeul Național de Artă al României, Sala Tronului, deschisă cu această ocazie. Evenimentul are loc în urma unui parteneriat dintre Muzeul Național de Artă și Muzeul Golești. Ziua Regalității este sărbătorită, astfel, printr-un dublu act simbolic: deschiderea spațiilor istorice cu acces gratuit către public și expunerea tronului Regelui Carol I.
Călin Stegerean, managerul Muzeului Național de Artă al României: Spațiile istorice, cum le numim noi – respectiv Sala Tronului, Sufrageria Regală, Scara Voievozilor -, se putea vizita și până acum, după un anumit program. În momentul de față, în spațiul Sălii Tronului este inclus acest tron al regilor României și perfectăm un program ca spațiile istorice să aibă o frecvență de vizitare mult mai mare decât cea de până în prezent. Și, atunci, vom comunica în cel mai scurt timp orarul acestui nou program de vizitare, suntem în organizare, sar astăzi, cu ocazia Zilei Regalității, a încoronării primului rege al României, am deschis aceste spații în mod special; accesul este gratuit./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai