Primele elemente ale Forței Întrunite a NATO sosesc în România pentru exerciţiul „Noble Jump 2021”

Primele elemente ale Forței Întrunite a NATO cu nivel de reacție foarte ridicat, care urmează să participe la Exerciţiul „Noble Jump 2021”, sosesc începând de marţi în România pe cale terestră. Potrivit Ministerului Apărării, opt convoaie militare, constituite din aproximativ 190 de militari şi 120 de echipamente militare, au intrat deja în ţară prin punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu. Militarii vor staţiona în Bucureşti până miercuri, urmând să îşi continue apoi deplasarea către Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, din judeţul Braşov. „Noble Jump 2021” este un exerciţiu multinaţional cu termen scurt de notificare, planificat şi condus de Comandamentul Forţelor Întrunite de la Napoli, care se desfăşoară în perioada 19 mai – 2 iunie pe teritoriul României şi Bulgariei./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai)