•    Reprezentanta României a avut o nouă sesiune de repetiții pe scena Eurovision
•    Concursul debutează marți, 18 mai, în direct la TVR 1, TVR HD, TVR
Internațional și online, pe TVR+
Roxen a susținut, miercuri, o nouă sesiune de repetiții pe scena Rotterdam
Ahoy, după trei zile în care producătorii evenimentului au pus în aplicare
indicațiile primite în urma primelor probe.
A doua sesiune a decurs foarte bine pentru tânăra artistă și cei cinci
dansatori care o însoțesc pe scenă, primele imagini fiind disponibile, în
Roxen și echipa s-au declarat mulțumiți de îmbunătățirile aduse show-ului,
în urma discuțiilor pe care le-au avut cu organizatorii la prima repetiție.
Tânăra artistă s-a eliberat de emoțiile trăite la prima apariție pe scena
Eurovision și a impresionat audiența de la Rotterdam Ahoy: „Ne simţim mult
mai confortabil pe scenă şi deja se simte asta. Repetiţia de astăzi ne-a
dat o energie incredibilă, pe care sper să o simțiți și voi pe 18 mai. Ştiu
că mulţi au avut emoţii după prima repetiţie, dar noi mergem cu încredere
către prima semifinală!”
„Suntem foarte mulțumiți că am reușit să transmitem emoția și energia
piesei dincolo de <sticlă> și sunt convinsă că marți, Roxen va avea o seară
de neuitat cu Amnesia”, a declarat Liana Stanciu, șefa delegației României
la Eurovision.
A urmat o nouă conferință de presă și o serie de interviuri cu jurnaliștii
acreditați la eveniment. Pentru reprezentanta României, urmează repetiția
generală din 17 mai, cea în care juriul va acorda punctajele pentru concurenți.
ESC 2021 debutează marți, 18 mai, cu prima semifinală, cea în care va cânta
și Roxen, reprezentanta României, și va fi transmis în direct la TVR 1, TVR
HD, TVR Internațional și online, pe TVR+.
Între cele două repetiții oficiale, Roxen și ceilalți artiști care o
însoțesc pe scenă au exersat coregrafia într-o sală a hotelului unde sunt
cazați, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. La Rotterdam, sălile de
fitness, de spectacole dar și muzeele sunt închise în această perioadă.
Luni, conform programului oficial pus la dispoziție de organizatori, echipa
României a vizitat orașul Haga și s-a relaxat pe celebra plajă de la Marea
Nordului, iar marți, în preziua repetițiilor de la scenă, membrii
delegației au fost testați pentru Covid-19. Protocolul de securitate
anti-Covid este foarte strict, fiecare delegație fiind testată înainte de a
intra în arenă.
Cele mai importante momente din aventura delegației României la Eurovision
2021 sunt la „Destinația Eurovision”. Emisiunea urmăreşte pas cu pas
reprezentanta României și este difuzată în fiecare seară la TVR 1, TVR
Moldova şi TVR Internaţional, de luni până vineri, de la ora 20.50 (în
seara Finalei, de la 21.45), cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial
de YouTube al TVR.
Totodată, Ştirile TVR vor difuza, în exclusivitate, reportaje cu imagini de
la Rotterdam Ahoy.
Eurovision Song Contest 2021 are loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”,
cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai și va fi difuzat în
direct la TVR. Roxen, reprezentanta României la ediţia cu numărul 65 a
concursului, va fi al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam,
în prima semifinală, pe 18 mai.
***
Roxen a început să cânte de la o vârstă fragedă, cucerind trofeu după
trofeu la diverse concursuri locale de talente. Debutul său a fost marcat
de colaborarea cu Sickotoy pentru piesa „You Don’t Love Me”, care a atins
performanțe remarcabile, ajungând pe primele 10 poziții ale celor mai
difuzate piese la radio atât în topurile din România, cât și în cele din
Bulgaria, și s-a regăsit, totodată, și în playlist-urile radiourilor din
Franța, Mexic, Spania, SUA și Turcia. Single-ul său de debut – „Ce-ți cântă
dragostea” – a devenit una dintre cele mai difuzate piese din 2020,
dominând topurile timp de 7 săptămâni și însumând peste 30 de milioane de
vizualizări pe YouTube. Fiind desemnată reprezentantă a României la ediția
din 2020 a competiției Eurovision, Roxen a lansat 5 piese pentru selecția
națională, piesa Alcohol You fiind desemnată câștigătoare. Din cauza
pandemiei COVID-19, competiția Eurovision de anul acesta a fost anulată,
însă Roxen rămâne reprezentata României pentru ediția din 2021 de la
Rotterdam, cu o nouă piesă: „Amnesia”.
Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open
Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai. La ediţia cu
numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 38 de țări.
Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2021 vor fi transmise
live pe TVR.
Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan
Laurence, reprezentantul Regatului Țărilor de Jos, cu piesa “Arcade”, în
2019. Ediția 2020 a Eurovision Song Contest a fost reprogramată de către
organizatori, în contextul pandemiei de coronavirus.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de
European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor
publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia.
Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre
cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume.
Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se
numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale
şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două
ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling
şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena,
2006).