Programe speciale de Paşte, la TVR

TVR a pregătit un program dedicat şi divers pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Transmisii în direct ale slujbelor religioase, filme artistice tematice, ediţii speciale ale unor programe apreciate de public, dialoguri esenţiale, prezentări de locuri încărcate de spiritualitate, dar şi show-uri care creează o atmosferă plină de cântec, bucurie şi voie bună, toate se regăsesc în oferta televiziunii publice.

În Vinerea Mare, pe 3 mai 2024, de la ora 18.00, TVR 1 difuzează Denia Prohodului, în direct de la Patriarhia Română, iar de la ora 23.00, sub genericul „Lumină din lumină” telespectatorii pot urmări un concert emoţionant de pricesne şi cântece pascale.

Sâmbătă, 4 mai, la ora 21.00 , TVR 1 programează filmul artistic „Maria din Nazaret” (partea a II-a), urmat de o ediţie specială a emisiunii „Universul credinţei” (ora 23.00), care include un interviu cu Pr. Bogdan Tătaru Cazaban şi Slujba Învierii Domnului, în direct de la Patriarhia Română.

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, de la ora 12.10, emisiunea „Tezaur Folcloric” invită publicul să petreacă „Împreună de Sfintele Paşti”, alături de artişti precum Liviu Olteanu, Alexandru Pal, Roxana Reche, Polina Gheorghe şi Taraful din Greceşti.

Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba aduc, de la ora 14.30, „Gala umorului” – cu mari actori ai Generaţiei de Aur, iar de la ora 17.00, Cristian Tabără şi Cristina Şoloc prezintă un episod special al emisiunii „Exclusiv în România” – „Suflet ucrainean, duh ortodox în Botoşani”. De la ora 18.00, o putem urmări pe Paula Seling în concertul său „Aniversar 25”.

Seara, de la ora 21.00, Iuliana Tudor dă startul „Petrecerii… cu cântec”, un show de divertisment care îl are ca invitat principal pe Nicolae Furdui Iancu.

Distracţia continuă la TVR 1, luni, 6 mai, de la ora 13.00 (partea I) şi de la 14.45 (partea a II-a), cu Iuliana Tudor amfitrion „La masa de Paşti”.

La TVR 2: Liturghie de la Catedrala Sf. Iosif, interviuri despre tainele credinţei, dar şi divertisment

 

Vineri, 3 mai, de la ora 21.45, documentarul „Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu”, regizat de Nicolae Mărgineanu, prezintă personalitatea unică a părintelui care atrăgea mii de credincioşi dornici să-i asculte învăţăturile în vremurile în care regimul comunist l-a vânat constant (reluare sâmbătă, ora 13.30). 

 

Sâmbătă, 4 mai, de la ora 10.00, invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic dejun cu un campion”, Pr. Prof. Univ. Dr. Emanoil Băbuş, cercetător şi scriitor, vine cu destăinuiri nu doar despre tainele credinţei, ci şi despre provocările lumii contemporane.

Tot sâmbătă, de la ora 15.00, Marina Almăşan şi Dan Helciug prezintă o ediţie specială „Rivalii„.

De la ora 23.45, în Sâmbăta Mare, în emisiunea „Adevăr şi curaj”, TVR 2 transmite un interviu realizat de Rafael Udrişte cu Pr. Damaschin Grigoriatul de la mănăstirea Grigoriu (Sf. Munte Athos), iar duminică, 5 mai, de la ora 08.00, sub genericul „Repere sacre”, Sfânta Liturghie de la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti.

În sfintele zile de Paşte, duminică (ora 14.40) şi luni (ora 20.00), TVR 2 difuzează „Drag de România noastră 2!”, cu Paul Surugiu Fuego, alături de celebra Orchestră a Fraţilor Advahov şi de invitaţi remarcabili.

La TVR 3: Liturghii, în direct, de la Blaj şi Cluj, tradiţii, spiritualitate, dar şi voie bună

 

Începând de joi, 2 mai, TVR 3 transmite, sub genericul „Lumină din Lumină”, oficiile liturgice greco – catolice şi ortodoxe, care au loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, respectiv la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj.

 

În emisiunea „Vine Cluju’ pe la noi!„, prezentată de Sergiu Vitalian Vaida, pe 5 şi 6 mai, la ora 13.30, telespectatorii pot descoperi tradiţii pascale autentice şi pot asculta melodii de voie bună.

 

Duminică, „Meseriaşii” spun poveştile oului încondeiat de la 16.30, iar de la ora 19.05, TVR 3 transmite documentarul „Rugă pentru bisericile de lemn din Vaslui”.

De la ora 17.30, „Caravana TVR 3” poposeşte în inima etnofolclorică a Bucovinei, la Mănăstirea Humor, Fundu Moldovei şi Ciocăneşti, unde oamenii locului vorbesc despre tradiţii, spiritualitate şi ofertele turistice ale zonei.

Seara, de la ora 22.00, telespectatorii sunt invitaţi la concertul extraordinar „Origini”, susţinut de Nicolae Botgros şi Orchestra Lăutarii din Chişinău.

La TVR CULTURAL: documentare, concerte, dialoguri esenţiale şi filmul „Andrei Rubliov”,

Vineri, 3 mai, ora 16.55, este difuzat tulburătorul Recviem al lui Mozart pus în scenă, în premieră, în antica Arenă din Verona, în 2020, când a fost închinat victimelor Coronavirusului.

Sâmbătă, 4 mai, de la ora 13.30, la „Adevăr şi curaj”, realizatorul Rafael Udrişte propune un dialog cu Părintele Gheorghe Holbea, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, despre petrecerea Sărbătorilor Pascale într-o lume aflată sub imperiul consumerismului, al marketingului și al reţelelor de socializare.

De la ora 17.00, ediţia „Omul şi Timpul” filmată la Aiud arată cum petreceau deţinuţii politici Sărbătorile Pascale în închisori, în anii 50, iar de la ora 20.00, filmul „Andrei Rubliov”, în regia lui Andrei Tarkovski, ilustrează imaginea Rusiei secolului XV, în care oamenii sunt nevoiţi să înfrunte invaziile tătare, luptele dintre cnejii rivali, foametea, tortura şi munca grea, având drept unic sprijin credinţa în Dumnezeu. În această perioadă turbulentă îşi realizează operele Andrei Rubliov, pictorul de icoane. Filmul a fost distins cu Premiul FIPRESCI, la Festivalul de la Cannes 1969.

TVR INFO aduce, pe lângă cele mai importante ştiri, o serie de filme documentare: „Marile mistere ale omenirii” (5 mai, ora 11.00) „Armenia-fructele Raiului” (5 mai, ora 16.00), „Irlanda- plimbare prin tărâmuri celtice” (5 mai, ora 17.00), „Biodiversitatea în pericol: soluţiile (5 mai, ora 19.00), „Elisabeta a II-a şi Charles: mamă şi fiu” (5 mai, ora 21.00). În Vinerea Mare, la ora 21.00, Cătălin Ştefănescu ne propune să explorăm întrebări esenţiale legate de credinţă şi societatea contemporană, în ediţia specială „Ce mai înseamnă credinţa azi?”. 

Românii din afara graniţelor pot urmări, la TVR INTERNAŢIONAL şi TVR MOLDOVA, programe preluate de la TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR CULTURAL, dar şi emisiuni proprii, realizate în spiritul sărbătorii pascale: pe 3 mai, ora 21.00, TVR Internaţional difuzează o ediţie specială a emisiunii „Terasa urbană”, în care artistul Kyrie Mendel ne invită să trăim clipe de inspiraţie, împreună cu artişti valoroşi, personalităţi culturale importante, care au făcut carieră internaţională, iar luni 6 mai, de la ora 21.00, avem „Tradiţii de Paşte”, cu Tatiana Slivca, o ediţie domnească într-o zi împărătească.

Mai multe detalii despre programele Televiziunii Publice se găsesc pe site-ul tvr.ro.