Calendarul evenimentelor, 13 mai – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport organizează dezbaterea „Digitalizarea Educaţiei – un drum cu sens unic” – la sala Avram Iancu, nivel P1. Printre temele analizate în cadrul evenimentului se numără: stadiul Strategiei privind digitalizarea educației din România 2021-2027, SMART.edu; propunerea legislativă privind Programul Național pentru Digitalizarea Educației; dezvoltarea aptitudinilor și competențelor pentru transformarea digitală
  • ora 11:00 – Comisia pentru cultură şi media – etaj 6, camera 6044 (online)
  • ora 14:00 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – Nivel P1, Sala Avram Iancu

* Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Nicoleta Pauliuc, are o întrevedere cu ambasadorul Republicii Polone în România, Maciej Lang – ora 12:00, la Salonul Dimitrie Cantemir

* Madrid: Preşedintele Senatului, Anca Dragu, efectuează o vizită oficială în Regatul Spaniei, la invitaţia omologului său spaniol, Pilar Liop Cuenca. Anca Dragu va fi însoţită de vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu, şi de preşedintele Comisiei de afaceri europene, Cristian Ghica. Vizita are loc în contextul aniversării a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Spania, având ca rol întărirea cooperării parlamentare între cele două state (13 – 16 mai)

– Academie

* „Românii de la sud de Dunăre”, reprezintă patru volume dedicate românilor de la sud de Dunăre, ai căror autori sunt membri ai Academiei Române și cercetători din sistemul de institute ale Academiei Române, care vor fi lansate de la ora 14:00, la Muzeul Național al Satului. „Dimitrie Gusti”, Gospodăria Moișeni. Din program:

  • „Lecturi vizuale“ etnolingvistice la aromânii din Bulgaria. Memorie, tradiție, grai, patrimoniu. Autori: Nicolae Saramandu, Emil Ţîrcomnicu, Manuela Nevaci, Cătălin Alexa – Editura Universităţii, Bucureşti, 2019
  • Atlasul lingvistic al dialectului aromân, vol. II. Autori: Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci – Editura Academiei Române, Bucureşti, 2020
  • Dicţionarul dialectului meglenoromân, general şi etimologic, vol. II. Autori: Nicolae Saramandu (coord.), Alina Celac, Carmen-Irina Floarea, Marilena Tiugan – Editura Academiei Române, Bucureşti, 2019
  • Convergențe lingvistice balcano-romanice în dialectele românești sud-dunărene. Autori: Manuela Nevaci (coord.), Carmen-Irina Floarea, Ionuț Geană, Teodora Toroipan – Editura Universității, București, 2018

– Medicină, Sănătate

* Cluj-Napoca: Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” şi Societatea Română de Pneumologie organizează un workshop naţional cu participare internaţională despre respiraţia şi ventilaţia noninvazivă în pandemia de COVID-19 (13 – 14 mai)

* Iaşi: Conferinţă de presă organizată de Institutul Regional de Oncologie Iaşi – ora 11:30, la sediul din strada Gen. Henri Mathias Berthelot nr. 2 – 4, Amfiteatrul IRO, etaj 7

* Târgu Mureş: Conferinţă de presă organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din municipiu, pe tema Maratonului vaccinării (14-16 mai) – ora 10:00, la Facultatea de Farmacie din cadrul UMFST Târgu Mureș (locația Maratonului Vaccinării). Participă prefectul județului Mureș, Mara Togănel, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán şi directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Iuliu Moldovan

– Învățământ, Cercetare

* Evaluarea Națională 2021 pentru clasa a VI-a, proba scrisă la Matematică şi Ştiinţe ale naturii – ora 10:00

* Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează dezbaterea „#StudentSNSPA la Universitatea Europeană de Științe Sociale – CIVICA. Descoperă universitatea viitorului”. Evenimentul se va desfășura online, începând cu ora 11:00. La eveniment, elevii vor afla totul despre oferta educațională a facultăților din cadrul SNSPA, cursurile, oportunităţile de practică și de angajare, după absolvire, mobilitățile Erasmus+ de care pot beneficia, modalitatea de admitere, taxele de școlarizare. Dezbaterea va urmări și prezentarea facilităților prin care SNSPA vine în întâmpinarea nevoilor viitorilor studenți și studente, din toate mediile socio-economice, dar în special cele defavorizate, în vederea atragerii și reținerii acestora în programele de studii ale universității. Alături de profesori și studenți ai SNSPA, la eveniment vor participa și Ambasadori CIVICA, studenți în cadrul universităților partenere, pentru a oferi detalii despre programe de licență din cadrul alianței, programe care încurajează implicarea civică a tinerilor europeni

* „Învăţământul profesional şi tehnic – încotro? Lecţii învăţate în timpul pandemiei”, dezbatere online organizată de Asociaţia „Ţine de Noi” împreună cu Fundaţia Hanns Seidel – România, în parteneriat cu Federaţia Coaliţia pentru Educaţie, Asociaţia ROI, Şcoala de Valori şi Organizaţia Umanitară Concordia – ora 18:00, platforma Zoom

* Firiza, jud. Maramureş: „Educație la înălțime” este primul proiect național care dă viață obiectivelor de dezvoltare durabilă prin lecții live, transmise cu drona din diferite regiuni ale României de către profesori locali. În mai-iunie, „Educație la înălțime” intră în direct cu școli din toată România. Săptămânal, vor fi transmise opt lecții speciale, care includ și activități nonformale la clasă sau acasă, jocuri și sarcini potrivite pentru elevi de 9-14 ani. Lecţiile vor fi transmise cu drona din diferite regiuni ale României de către profesori locali, şi vor fi disponibile live şi ulterior înregistrate pe www.dezvoltaredurabila.gov.ro şi canalele de Youtube şi Facebook ale partenerilor. Proiectul național este susținut de Departamentul de Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și dezvoltat în parteneriat cu Aspire Teachers și Asociația Cartierul Creativ Carolina. Programul zilei:

  • 10: Inegalităţi reduse – cea mai mică clasă (8 copii, în vârf de munte) – la Firiza, Baia Mare

 – Mass-Media

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* În perioada 12 – 23 mai, are loc Faza a doua a Concursului Internațional „George Enescu” 2020-2021, la Ateneul Român din București. Semifinalele, finalele şi recitalurile extraordinare vor putea fi vizionate în direct, online, pe platforma Concursului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/concurs-2020/. Accesul la semifinale va fi gratuit, iar cel la finale şi restul concertelor se va face pe bază de bilet sau de abonament plătit. Fiecare concert este disponibil pentru vizionare, în baza codului, 12 ore de la începerea acestuia, dar nu pe mai multe dispozitive simultan. Din program:

‣ Semifinală secțiunea violoncel (recitaluri)

– Sesiunea de dimineață (orele 9:00-12:05) – la Ateneul Român și online

  • Ștefan Cazacu (România)
  • Sebastian Fritsch (Germania)
  • Anouchka Hack (Germania)

– Sesiunea de după-amiază (orele 16:00-18:05)

  • Jaemin Han (Coreea de Sud)
  • Keisuke Morita (Germania)

‣ Concurenții intră în ordine alfabetică, rezultatele Semifinalei fiind anunțate în jurul orei 19:30 (ora României). Concurenții selectați vor participa la finala Concursului care va avea loc pe 15 mai, la Ateneul Român

* Muzeul Naţional al Țăranului Român găzduiește, de la ora 17:00, la sala Acvariu, vernisajul expoziției de pictură pe sticlă realizată de Maria Constantinescu, Ierarhii de lumină. Expoziția va putea fi vizitată la Sala Acvariu, în perioada 13-23 mai, de marți până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Intrarea este liberă

* Evenimente organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:

  • În perioada 13 mai – 15 iulie, Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Muzeul „Prima Școală Românească” din Șcheii Brașovului, au plăcerea de a vă invita să vizitați expoziția temporară dedicată lui Anton Pann, scriitor, folclorist, tipograf, pedagog și muzician, în cadrul căreia vor fi prezentate documente originale și facsimile ale unor documente originale aflate în arhivele Bisericii Sf. Nicolae din Brașov. Expoziția va avea loc la sediul Casei Memoriale „Anton Pann” din București, Str. Anton Pann nr. 20, și va putea fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Vernisajul on-line va avea loc de la ora 18:00, și va fi difuzat în regim de premieră live pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Literaturii Române. Ulterior, materialul va fi disponibil on-line pe website-ul site-ul MNLR și pe platforma www.culturaindirect.ro, via Vimeo. Invitați: Preot Dr. Sebastian Pârvu, Director al Muzeului „Prima Școală Românească”, Brașov, Nicolae Mecu, cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române, Prof. Univ. Dr. Ioan Cristescu, Manager MNLR, Mădălina Șchiopu, Muzeograf Casa Memorială „Anton Pann”, MNLR și Ioan Cornea, Muzeograf Muzeul „Prima Școală Românească”, Brașov
  • ora 19:00 – Invitatul episodului #29 al mini-Cafenelei critice on-line este criticul de artă și scriitorul bucureștean Pavel Șușară – pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
  • ora ora 20:00 – Litera Mov cu Doina Ruști despre creatorii de ficțiune. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine în 2021, într-o formulă adaptată. Asasinate politice, gentrificare, imigraţie şi poate cel mai mare concert rock împotriva rasismului sunt câteva dintre subiectele abordate în cadrul seriei de proiecţii Cinepolitica Nights. Trei documentare în premieră naţională şi trei lungmetraje de ficţiune, printre care şi două producţii româneşti, sunt difuzate online, în perioada 5 – 14 mai (de miercuri până vineri). Toate filmele din cadrul Cinepolitica Nights vor putea fi vizionate exclusiv online, pe întreg teritoriul României, prin intermediul Elvire chez vous, în platforma Eventbook. Fiecare film este disponibil o singură seară, de la ora 18:00 şi până la miezul nopţii, în platforma Eventbook. Detalii de acces: https://eventbook.ro/elvirepopesco. Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte) şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi DACIN SARA. Din program:

  • Va fi difuzat un nou documentar în premieră naţională, laureat al festivalurilor de film de la Berlin, Cracovia, cât şi la IndieLisboa şi British Independent Film Awards: „White Riot” / „Revolta albă” (r: Rubika Shah, 2019). Documentarul descrie povestea netrunchiată a unei ere uitate, în care muzica a schimbat lumea prin refuzul de a se pleca în faţa unui status-quo profund nedrept. Trailer: https://youtu.be/Fj9WXw_W1dc

* Sala de cinema „Elvire Popescu” se redeschide pentru public, în prezenţa ambasadoarei Franţei în România, Laurence Auer – ora 18:00, la Institutul Francez, Bd. Dacia 77

* Opera Naţională Bucureşti prezintă cu public, premiera spectacolului de balet „Coppelia” de Leo Delibes – ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti. Regia, coregrafia poartă semnătura Corinei Dumitrescu, adaptare după coregrafia originală de Arthur Saint-Leon, Marius Petipa şi Enrico Cechetti. Costumele au fost realizate de Bogdana Pascal, iar decorul de către Vladimir Turturică.  Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical

* În săptămâna 10 – 16 mai are loc cea de-a doua ediție FestivalYA – primul festival de carte și idei Young Adult – online. Timp de o săptămână, pe paginile de Facebook și Youtube ale organizatorilor – Editura Trei și Cărturești –, adolescenții se conectează cu autorii de literatură Young Adult preferați: Patrick Ness, Maureen Johnson, Jennifer Niven, Rachel Cohn & David Levithan și Benjamin Alire Sáenz. Din programul de astăzi:

  • ora 20:00 – Întâlnire cu Jennifer Niven (autor internațional american)

* Arad: Filarmonica Arad susține un concert – medalion Bartholdy – ora 19:00. Dirijor: Dan Crișan. Din program fac parte uvertura Hebridele, op.26 și Simfonia I în do minor, op.11. Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul https://www.bilete.ro/medalion-felix-mendelssohn-bartholdy/ și la casieria Palatului Cultural

* Bacău: Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” (13 – 14 mai):

‣ ora 18:00 – Teatrul Municipal „Bacovia”

  • Provocări Colocviale: „Despre Forugh Farrokhzad și sfârșitul Șahnameh-ului”, cu prof. dr. Gheorghe Iorga
  • Spectacolul Cărţii: 7 Scrisori Cu Autoaprindere, după volumul „Nu există culoare dincolo de negru. Scrisori cu autoaprindere”, de Forugh Farrokhzād, Editura Tracus Arte, 2021, traducere din limba persană, cuvânt-înainte și note de Gheorghe Iorga. Spectacolul îi va avea ca protagoniști pe: Ali Asghar Rahimi, compozitor și instrumentalist, Iran, Eliza Noemi Judeu, actor la Teatrul Municipal „Bacovia” și Gabriel Scalschi, dansator, masterand la Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași

Scenariul și regia: Gheorghe Geo Popa. Spectacolul se va derula cu respectarea strictă a normelor în vigoare privind starea de alertă, prin urmare, locurile sunt limitate. Biletele sunt disponibile pe platformele myticket.ro, entertix.ro și la sediul Centrului de Cultură „George Apostu” – Bacău, Str. Crângului nr. 18

* Bârlad: De la ora 13:30, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad va găzdui o inedită acțiune dedicată lui Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Unirii. Evenimentul cuprinde o conferință cu tematică istorico-literară ce gravitează în jurul acestei mari personalități istorice și o prezentare a volumului „Corespondența Principelui Alexandru Ioan Cuza reflectată în fondul de manuscrise al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași”, al cărui autor este Iulian Marcel Ciubotaru. În cadrul conferinței invitatul își propune să readucă în atenția publicului bârlădean imaginea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin relația sa cu alte personalități ale vremii

* Blaj, jud. Alba: În cadrul proiectului educaţional, sugestiv intitulat „Cuvinte călătoare” derulat între Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba are loc prima întâlnire, când elevii din clasa a VII-a de la Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” Blaj, coordonaţi de prof. Claudia Oancea Raica, se vor întâlni cu actriţa Cătălina Mihăilă – ora 12:00. Sesiunile de lectură se vor desfăşura online, în cadrul orelor de limba şi literatura română, respectiv în incinta şcolilor partenere

* Braşov: Concert simfonic „Flautul fermecat”, solistă Denisa Ifrim-flaut, dirijor Ovidiu-Dan Chirilă – ora 19:00, la Filarmonica Braşov

* Oradea: Filarmonica de Stat Oradea prezintă concertul simfonic sub bagheta dirijorului Jankó Zsolt, avându-l solist pe pianistul Mihai Ungureanu – ora 19:00, în Sala de concerte „Enescu-Bartók”. În program: F. Erkel: Uvertura – Hunyadi László, F. Liszt: Concert nr. 1 pentru pian și orchestră în Mi bemol major, E. Grieg:Suitele Peer Gynt, op. 46 și op. 55

* Pitești: Filarmonica Pitești prezintă, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic Camille Saint-Saëns – 100 de ani, dirijor: Alexandru Iosub. În program: Camille Saint-Saëns – Lebăda pentru violoncel și orchestră – solist: Paul Oneci – violoncel; Camille Saint-Saëns – Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră în si minor – solistă: Simina Croitoru – vioară și Camille Saint-Saëns – Simfonia nr. 2 în la minor

* Ploiești: Orchestra simfonică ploieşteană, condusă de la pupitrul dirijoral de Tiberiu Soare, prezintă, de la ora 19:00, un nou concert simfonic în care vor putea fi audiate Concertul nr. 2, op. 77, pentru violoncel şi orchestră de Dmitri Kabalevsky şi Simfonia a II-a în Re major, op. 36, de L. van Beethoven. Solistă va fi violoncelista Ioana Movileanu. Concertul se va desfăşura cu public. Biletele virtuale, pentru vizionarea on-line a evenimentului, sunt disponibile aici: https://virtualconcerthall.ro/produs/bilet-virtual-transmisie-live-concert-simfonic-13-mai-2021-stagiunea-68/

* Satu Mare: Filarmonica „Dinu Lipatti” prezintă un concert simfonic – ora 18:30, la Sala Filarmonicii „Dinu Lipatti”, Ab. 25. Dirijor: Cristian Oroşanu. Solist: Dragoş Dimitriu – pian / zongora

* Sibiu: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă premiera spectacolului „Conferința iraniană”, de Ivan Vîrîpaev, în regia lui Bobi Pricop – ora 19:00, la Sala Mare

* Târgu-Mureş: Unul dintre cele mai populare spectacole ale stagiunii trecute revine la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş. „Take, Ianke şi Cadâr”, de Victor Ion Popa, în regia lui Nicu Mihoc – un spectacol pentru întreaga familie – se va juca de la ora 19:00

* Timișoara: Evenimente culturale în organizarea instituțiilor Consiliului Județean Timiș:

‣ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția „Împreună – Egyutt – Zusammen – Together” – lucrări ale elevilor din grupul „Creion” – Asociația „Foc și pară”, Secția de Arte ,,Deliu Petroiu”  – la Complex Bastion Maria Theresia, Timișoara, corp A

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Vernisaj expoziție „Patrimonium 2020” – ora 17:00, la Bastionul Maria Theresia, mansarada B1
  • Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s – la Bastionul Maria Theresia
  • Exponatul lunii mai: Pumnale africane de tipul Fang (sec. al XIX-lea)

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • Expoziția permanentă 111 & SIGMA
  • Expoziția permanentă Artă religioasă veche
  • Expoziția permanentă Artă bănățeană veche
  • Expoziția permanentă Artă modernă românească
  • Expoziția permanentă Corneliu Baba
  • Expoziția permanentă Artă europeană

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului
  • Expoziția „Țesături de interior din Banat” – holul Bibliotecii
  • Circuit de vizitare în aer liber – Centrul Civic: Biserica Topla, Școala de la Bârna, Primăria Sărăzani; Casa de la Bata; Gospodăria de la Căpâlnaș; Casa de la Birchiș; Gospădăria de la Chizătău; Gospodăria de la Zolt; Casa deportaților în Bărăgan; Casa Națională de la Babșa

* Londra: Prima retrospectivă de film documentar românesc contemporan din Marea Britanie, organizată de ICR Londra în parteneriat cu festivalurile româneşti Astra Film Sibiu şi One World România şi două dintre cele mai mari şi cunoscute festivaluri britanice, Sheffield Doc Fest şi Open City Doc, are loc în perioada 26 aprilie – 31 iulie. Intitulată „Framing the Change”, retrospectiva va cuprinde peste 30 de filme şi evenimente speciale relevante pentru publicul britanic/internaţional, pentru cinefili şi pentru iubitorii festivalurilor de film. Din program:

  • ora 19:00 – Proiecţia filmului „Ouăle lui Tarzan”, în regia lui Alexandru Solomon

– Sport

* Jud. Timiş: Programul „Azi sunt Profu’ tău de sport!” derulat  în cadrul proiectului „WoW EUROPE” prezintă mari campioni mondiali şi europeni, „profi” de sport pentru 200 de elevi din Timiş. Programul zilei:

  • ora 13:00 – are loc a doua acţiune, „profi” de sport vor fi, Amatto Zaharia – multiplu campion mondial, european şi naţional la Kempo şi, în acelaşi timp, preşedinte al Federaţiei Române de Kempo şi Yamato Zaharia – multiplu campion mondial, european şi naţional la Kempo. Cei doi vor oferi audienţei „Confruntarea campionilor mondiali”: o demonstraţie sportivă de înaltă calitate – la şcoala Gimnazială din Ghiroda. Elevii de la Ghiroda vor avea parte, de asemenea, de alţi profesori de sport celebri

* Râmnicu Vâlcea: Se dispută meciurile din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal feminin:

  • SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Gloria Buzău – ora 16:00, Sala Traian
  • CS Dacia Mioveni 2012 – CS Activ Prahova Ploieşti – ora 10:30, Sala Traian
  • SCM Craiova – HC Zalău – ora 13:15, Sala Traian
  • CSU Cluj-Napoca – CS Rapid Bucureşti – ora 12:00, Sala Liceului Energetic
  • CS Măgura Cisnădie – CSM Slatina 14:45, Sala Liceului Energetic
  • CSM Bucureşti – CS Minaur Baia Mare – ora 18:30, Sala Traian
  • HC Dunărea Brăila – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – ora 17:30, Sala Liceului Energetic

* Se dispută meciuri în etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal:

  • FC U Craiova 1948 – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – ora 17:30, pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova
  • Fotbal Club Rapid – ASU Politehnica Timişoara – ora 20:30, pe CNAF Buftea iarbă

* Slovenia: Naţionala de hochei pe gheaţă a României participă la un turneu în Slovenia (13 – 22 mai)

– S-a întâmplat într-o zi de 13 mai

* Acum 414 ani (1607) au fost puse bazele primei colonii englezeşti în Lumea Nouă, de către căpitanul John Smith şi un batalion de soldaţi debarcaţi pe malul râului James River, la nord-est de Norfolk (azi, statul american Virginia)

* Cu 84 de ani în urmă (1937) România şi fosta Iugoslavie au încheiat, la Bucureşti, un Tratat de stabilire, comerţ şi navigaţie

* Se împlinesc 75 de ani (1946), de când, între 13 şi 20 mai, Yehudi Menuhin (1916 – 1999), violonist american (naturalizat britanic în 1985) a susţinut, la Bucureşti (în sala Aro), şase concerte alături de profesorul său, George Enescu (pe 13 şi 15 mai, Enescu l-a acompaniat pe Menuhin la pian, pe 18 mai au cântat amândoi la vioară, iar concertele din zilele de 14, 17 şi 20 mai au fost dirijate de George Enescu)

* Se împlinesc 40 de ani (1981), de când, la Roma, în Piaţa Sfântul Petru, a avut loc un atentat asupra Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005), comis de teroristul turc Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonţ aproape l-a costat viaţa pe Suveranul Pontif, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonţul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliţia politică din acea ţară a descoperit şi contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6 ianuarie 1995 poliţia filipineză a reuşit să oprească „Operaţia Bojinka”, care urmărea acelaşi scop

* Acum 17 ani (2004) Parlamentul a aprobat, în şedinţă comună, Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, document ce stabilea obiective, măsuri, acţiuni ale instituţiilor de profil şi în baza căruia a fost elaborată Strategia militară a României

* În urmă cu 16 ani (2005) avea loc reprimarea violentă a demonstraţiilor antiguvernamentale din Uzbekistan, eveniment cunoscut ca „Masacrul de la Andijan”. Incidentele violente din oraşul Andijan s-au soldat cu sute de morţi şi zeci de persoane arestate   * Cu 7 ani în urmă (2014), peste 200 de mineri au murit și alte câteva sute au rămas blocați în subteran după o explozie care a avut loc într-o mină de cărbuni situată în Soma, provincia Manisa, din vestul Turciei, accidentul fiind provocat de un transformator electric care a generat surparea

Aniversări – Comemorări

– Înălţarea Domnului; Sf. Fecioară Maria de la Fatima (Calendarul Romano-Catolic 2021). NOTĂ: La 13.V.1917 trei copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, un mic oraş portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii luminoase în timp ce erau cu oile la păscut; apariţia luminoasă s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie; copiii au realizat că este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete şi i-a însărcinat să le transmită Papei; în 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de pelerinaj pentru creştini

– Eid al-Fitr, sărbătoarea care încheie Ramadanul, luna postului musulman (început în seara zilei de 12 aprilie); timp de trei zile, în perioada 13 – 15 mai, se sărbătoreşte Ramadan Bayramul. NOTĂ: În America de Nord se sărbătoreşte începând cu o zi mai târziu

– 1806: A murit Samuil Micu, cărturar iluminist, filolog şi traducător; unul dintre reprezentanţii de seamă ai Şcolii Ardelene; autor al primei gramatici tipărite a limbii române („Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în colaborare cu Gheorghe Şincai); în „Cartea de rogacioni…” (1779) a folosit, pentru prima oară în istoria tipăriturilor româneşti, alfabetul latin; nepot al episcopului Inochentie Micu, prin grija căruia familia a fost înnobilată sub numele germanizat „Klein” (n. 1745) – 215 ani

– 1887: S-a născut Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeie din România care a obţinut brevetul internaţional de pilotaj (eliberat la 22 ianuarie 1914 de către Federaţia Aeronautică Internaţională); consemnată, în analele presei mondiale, drept primul corespondent de război care îşi realizeză reportajele din avion; a deschis drumul aviaţiei sanitare (m. 1929)

– 1889: S-a născut Ion Trivale (pseudonimul lui Iosif Netzler), critic literar (în ciuda activităţii restrânse din cauza morţii premature, Trivale rămâne unul dintre criticii de elită ai literaturii române) şi traducător (a transpus în limba română câteva dintre „Schiţele umoristice” ale lui Mark Twain) (m. 1916, pe front)

– 1889: S-a născut episcopul de Arad Grigorie Comşa (prenumele la botez: Gheorghe), apreciat orator şi „episcop misionar” (a înfiinţat câteva colecţii de lucrări teologice moralizatoare – „Biblioteca preotului ortodox”, „Biblioteca creştinului ortodox” ş.a); deputat în primul Parlament al României întregite (1920); membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1935)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Are loc o conferință online cu tema „Finanțarea inovatoare a proiectelor de eficiență energetică” care va oferi oportunitatea de a fi informat cu privire la cele mai bune practici dezvoltate în cadrul Proiectului Prodesa (Energy Efficiency Project Development for South Africa). Evenimentul se va concentra atât pe politica europeană și națională de eficiență energetică, cât și pe instrumentele de finanțare inovatoare. Proiectul ProDeSa va împărtăși cele mai bune practici în domeniu. Vladimir Prebilič, reprezentant al Camerei Autorităților Locale slovene deschide conferința – ora locală 9:00 (https://u7061146.ct.sendgrid.net)

– Londra: Ministrul serviciilor financiare din Marea Britanie, John Glen, și reprezentanți ai Băncii Angliei, precum și ai Autorității de Conduită Financiară susțin discursuri la un eveniment online organizat de grupul de consumatori “Care? Noi, viitorul numerarului”

– Dublin: Ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, susține o alocuţiune la un seminar organizat online de un centru de analiză şi reflecţie al UE

– Budapesta, Ungaria: Începerea planificată a vaccinării împotriva coronavirusului Covid-19 pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani

– Istanbul, Turcia: Urmează să aibă loc conferința de pace privind Afganistanul, în prezența reprezentanților guvernului și a talibanilor

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Papa Francisc îl primește în audiență pe președintele argentinian Alberto Fernandez

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Sunt marcați 40 de ani de la atacul asupra Papei Ioan Paul al II-lea în Piața Sf. Petru

– Brasilia: Audierea fostului ministru al afacerilor externe Ernesto Araújo și a companiei farmaceutice Uniao Quimica de către comisia parlamentară de anchetă a Covid-19

– Victoria, Seychelles: Conferință de presă a Ministerului Sănătății pe tema Covid-19

– Ungaria: Este prevăzută începerea vaccinării anticoronavirus la tinerii între 16 şi 18 ani

– Londra: Rolls Royce – rezultate trimestriale și adunarea generală a acționarilor

– Londra: Scandalul Greensill – audierea fostului premier britanic, David Cameron, în fața Comisiei de trezorerie a Parlamentului britanic

– Varșovia, Polonia: Curtea Constituţională se pronunţă asupra validităţii legislaţiei comunitare în Polonia

– Johannesburg, Africa de Sud: Convocare ca martor al președintelui Matamela Cyril Ramaphosa în fața unei comisii anticorupție care investighează perioada Jacob Zuma, în calitate de șef al guvernului (13 – 14 mai)

– Buenos Aires: Demonstrație de protest a asistentelor medicale pentru a cere condiții mai bune de muncă

– Ciudad de Mexico, Mexic: Marcarea a 700 de ani de la crearea Mexicului

– Londra: Rezultate preliminare Burberry 2020/2021

– Los Angeles, SUA: Disney – rezultate pe al doilea trimestru

– Tokyo, Japonia: Nikon și Suzuki – rezultate anuale 2020/2021

– Tokyo: Skateboard – probă-test pentru Jocurile Olimpice (13 – 14 mai)

– Tokyo: Prima ediție a „Seriei virtuale olimpice” organizată de Comitetul Internațional Olimpic (13 mai – 23 iun.)

– Berlin: Finala Cupei Germaniei la fotbal – RB Leipzig – Dortmund