Transalpina se va redeschide în cel mult patru zile

Cea mai înaltă șosea din țară, Transalpina, se va redeschide în cel mult patru zile. Până atunci vor fi astupate toate gropile apărute pe timpul iernii, iar turiștii vor putea traversa în siguranță Munții Parâng, spune prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega.

Corneliu Răducan Morega: Din discuțiile pe care le-am avut cu directorul Regionalei de Drumuri de la Târgu Jiu a reieşit că Transalpina se va deschide cel mai târziu pe data de 15. În momentul actual, se lucrează la refacerea parțială a carosabilului, astuparea acelor gropi care au apărut în urma deszăpezirii, și la montarea parapeților; de asemenea, se monta indicatoarele rutiere, astfel încât la momentul deschiderii șoselei toate lucrurile să fie puse la punct.

Realizator: Anul trecut, Transalpina a fost redeschisă mult mai devreme, în 23 mai, însă acum am avut cea mai rece primăvară din ultimii 35 de ani și condițiile meteo nu au fost favorabile pentru circulația rutieră. Transalpina străbate patru județe Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km în județul Vâlcea. Pe șosea se poate circula doar ziua și numai cu autoturisme care cântăresc maximum 7,5 t, cu o viteză maximă de 30 de km pe oră./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iunie