Astăzi au loc alegeri parlamentare anticipate în Armenia. Scrutinul este organizat în umbra războiului pierdut cu Azerbaidjan pentru regiunea Nagorno-Karabah. Raportul de forţe dintre principalele partide politice – potrivit sondajelor – este unul echilibrat. Partidul Pasul Meu (IK) condus de actualul preşedinte Nikol Paşinian şi Partidul Republican Armean (HHK), condus de fostul preşedinte Robert Kociarian sunt competitori cu şanse reale de câştig. Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 8.00 şi se vor închide la ora 20.00. Pentru a intra în legislativul cu 101 de locuri, partidele trebuie să depăşească pragul electoral de 5%, iar alianţele electorale pragul de 7%. Conform ultimului sondaj, pe primul loc se află HHK cu 24,1% din intenţia de vot, iar pe locul al doilea IK cu 23,8%.
Evenimentul care a schimbat total subiectul tradiţional al campaniilor electorale precedente – lupta anticorupţie – a fost războiul de acum opt luni în urma căruia armata armeană, după 28 de ani, a pierdut controlul asupra majorităţii regiunii Nagorno-Karabah (8000 din 12.000 km²). Acest teritoriu locuit majoritar de armeni, era o regiune autonomă în timpul Uniunii Sovietice, dar după prăbuşirea imperiului a devenit obiectul unei dispute teritoriale între Azerbaidjan şi Armenia, care a dus la declanşarea unui război de trei ani (1990 – 1993) între cele două state. Conflictul a fost stins de către Rusia, în sensul că de jure Nagorno-Karabah aparţinea în continuare Azerbaidjanului, însă de facto a devenit parte a Armeniei, inclusiv coridorul de 8000 de km² din Armenia la Nagorno-Karabah locuit de azeri, dar populaţia s-a refugiat de acolo după instalarea administraţiei armene, la fel cum mii de armeni s-au refugiat din Azerbaidjan în Armenia după conflictul din anii ’90.
Nagorno-Karabah are o populaţie de 150.000 de oameni, dar în viaţa politică a Armeniei (cu o populaţie de 3 milioane de persoane) joacă un rol important. Fostul preşedinte Robert Kociarian (în perioada dintre anii 1998 – 2008) şi urmaşul său în fotoliul prezidenţial până în anul 2018, Serj Sargasian sunt originari din Nagorno-Karabah, primul dintre ei a fost chiar preşedintele regiunii, iar al doilea a ocupat funcția de ministru al apărării.
Armenia are o istorie de 2800 de ani, a fost primul stat creştin din lume care avea ieşire la trei mări. Acum deține un teritoriu de doar 28.000 de km² şi nu are nicio ieşire la mare. În ultimii 28 de ani ţara a plătit un preţ mare pentru păstrarea controlului asupra Nagorno-Karabah. Din cauza conflictului nu a avut contacte semnificative cu Azerbaidjan dinspre est, dar nici cu Turcia dinspre vest. Din acest motiv a fost obligată să se alinieze la interesele Rusiei. Este singură ţară din Caucaz care a intrat în Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB), un fel de NATO al Rusiei. Infrastructura strategică a ţării, de la conductele de gaze până la reţeaua de telefoane a ajuns sub controlul firmelor ruseşti.
Cu toate acestea, Rusia nu vrea să intre într-un conflict cu Azerbaidjan, care datorită rezervelor de petrol s-a dezvoltat spectaculos în ultimii 10 ani. În plus Rusia nu vrea ca Baku să se orienteze către Occident aşa cum au făcut Georgia, Moldova şi Ucraina dintre fostele ţări sovietice. Mai mult decât atât, Moscova nu este mulţumită nici de faptul că Fundaţia Soros are o influenţă remarcabilă asupra administraţiei Armeniei. Ca atare, a dorit să rezolve conflictul prin împărţirea regiunii Nagorno-Karabah între cele două ţări. Astfel a putut să-și păstreze influenţa în ambele state.
În cadrul campaniei electorale Paşinian a susţinut că prin încheierea conflictului care s-a soldat cu 2000 de victime şi acceptarea compromisului sugerat de Moscova (păstrarea controlului asupra centrului regiunii în schimbul cedării periferiilor, unde proporţia minorităţii azere era mai însemnată) s-a evitat o catastrofă şi mai mare, pentru că astfel Rusia cu forţa sa diplomatică a obţinut oprirea armatei azere. Societatea însă nu pare dispusă să accepte această argumentare. Cel puţin aşa rezultă din sondajele de opinie. Înainte de război partidul lui Paşinian avea o susţinere de 85%, iar acum aceasta nu ajunge la 25%. Paşinian a afirmat că eşecul militar de anul trecut este consecinţa corupţiei din cadrul armatei şi a promis că în cazul victoriei în alegeri va curăţa administraţia de funcţionari în care nu poate avea încredere (desigur această promisiune nu sună prea credibilă după trei ani de guvernare). În orice caz, acesta umblă la mitingurile electorale cu un ciocan, spunând că va scoate toate cuiele ruginite din structura aparatului de stat.
Contracandidatul său, Kociarian promite că vor fi anchetate cauzele pierderii războiului, iar vinovaţii trebuie căutaţi în cercurile superioare ale puterii.
Székely Ervin, RADOR
