Calendarul evenimentelor, 24 iunie – selecțiuni

Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului

 

JOI, 24 IUNIE 2021

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Președinție

* Bruxelles, Regatul Belgiei: Preşedintele Klaus Iohannis, participă la reuniunea Consiliului European (24 – 25 iun.)

  • ora 13:00 (ora României) – Ceremonie de decorare a Președintelui Partidului Popular European, Donald Tusk; alocuțiune – la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană
  • ora 14:00 (ora României) – Participare la reuniunea Consiliului European

 

– Parlament

* Şedinţă comună a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului – ora 9:00, la sala „Avram Iancu”

* Conferința națională Școli Curate, care va fi organizată de Societatea Academică din România (SAR) – la Parlamentul României (sala Nicolae Iorga), între orele 14:00 – 17:00. Tema conferinței va prezenta detalii despre acțiunile concrete pe care organizația le-a făcut pentru îmbunătățirea nivelului de bună guvernare și finanțare a educației la nivel local. Totodată, se va decerna premiul Galei Premiilor Participării Publice în intervalul 16:00 – 16:30 pentru campania SAR „Școli curate”. Urmează să participe: Președintele Senatului, Anca-Dana Draga, Sorin Cîmpeanu, ministrul educației naționale, Vasile Dîncu, membru în Comisia pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, membru în Comisia pentru învățământ din Senat, Madlen Șerban, secretar-general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Gabriela Alexandrescu, președintele Organizației Salvați Copiii, Mihaela Popa, Camera de Comerț Româno-Americană

 

– Senat

* Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • Comisia pentru constituţionalitate – etaj 5, camera 5001
  • ora 9:00 – Comisia pentru administraţie publică – online și la sediul Senatului
  • ora 11:00 – Comisia pentru politică externă – online
  • ora 12:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – online și fizic, Parter, Camera C003-005
  • ora 13:00 – Comisia pentru constituţionalitate – etaj 5, camera 5001 și online
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001 (participare fizică sau online)
  • ora 14:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, sala 6001, on line/sediul Senatului

 

– Camera Deputaților

* Activitate în comisiile parlamentare – (prezență fizică și online)

  • ora 9:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 9:00 – Comisia pentru politică externă
  • ora 9:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sistem mixt, Sala Mihai Viteazul
  • ora 9:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, Corp B4, etaj 1
  • ora 9:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii – sala: 7077
  • ora 9:30 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
  • ora 10:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – sala: prezenţa fizică şi online, etaj 7, camera 7077
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala: 6115, prezenţa fizică şi online
  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala: Comisiei

 

– Guvern

* ora 10:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria

 

– Ministere

* Conferință de presă susținută de Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, vicepreședinte al CNCAV – ora 15:00, la Palatul Victoria. Conferința va fi transmisă live pe paginile de Facebook și YouTube ale Guvernului și prin sistemul unic de distribuție al Palatului Victoria

* Moderarea de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a Mesei rotunde privind promovarea jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție – „Promoting the jurisdiction of the International Court of Justice”, organizată de Ministerul român al Afacerilor Externe – în sistem videoconferință

* Participarea secretarului de stat pentru relații interinstituționale Daniela Gîtman la masa rotundă „Povești și tradiții românești – Cămașa cu altiță”, organizată de Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

* Participarea secretarului de stat pentru relații interinstituționale Daniela Gîtman la inaugurarea expoziției „Chimonoul întâlnește ia”, organizată de Centrul Cultural Expo Arte în parteneriat cu Ambasada Japoniei la București

* Otopeni: Declarații comune de presă ale ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, alături de ministrul afacerilor externe al Republicii Austria, Alexander Schallenberg și de ministrul afacerilor externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, în debutul turneului comun efectuat, în perioada 24 – 26 iunie, în Caucazul de Sud (Azerbaidjan, Armenia, Georgia) – ora 19:00, la Baza aeriană 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”. Declarațiile de presă vor fi transmise live, pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Externe: https://www.facebook.com/mae.romania

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 600 milioane lei

 

– Apărare, Interne

* Breaza: Festivitate de absolvire la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” – ora 9:30. Participă şeful Statului Major al Apărării, generalul – locotenent Daniel Petrescu

* Constanţa: Statul Major al Forţelor Navale organizează prima ediţie a conferinţei „Noi concepte, tehnologii şi echipamente pentru dezvoltarea Forţelor Navale Române”, pentru asigurarea unui forum de dezbateri cu privire la proiecţia evoluţiei FNR, pe termen mediu şi lung, în acord cu contextul de securitate din regiunea Mării Negre – în format hibrid, o parte dintre participanţi vor fi prezenţi fizic, în Aula „Viceamiral Ioan Coandă” a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, iar o altă parte dintre invitaţi vor participa online, în sistem videoteleconferinţă, pentru respectarea măsurilor sanitare. Din program:

  • ora 10:00 – Deschiderea lucrărilor conferinţei, de către şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral Mihai Panait, iar sesiunile de discuţii vor fi găzduite de Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.
  • ora 10:50 – scurte declaraţii de presă susţinute de şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral Mihai Panait, şi directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu”, Dan Dungaciu

 

– Partide

* Jud. Argeş: Vizita Preşedintelui PNL, Ludovic Orban, în judeţ. Programul zilei:

  • ora 10:00 – vizită pe şantierul tronsonului de autostradă Piteşti – Curtea de Argeş, în localitatea Vâlcelele; participă preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu

‣ Piteşti

  • ora 16:45 – conferinţă de presă – la Hotel Ramada Piteşti, sala Opal

‣ Aninoasa

  • ora 18:30 – participare la parada portului popular din comuna Aninoasa

* Jud. Iaşi şi Neamţ: Vizita copreşedintelui USR PLUS Dan Barna şi ministrul zransporturilor, Cătălin Drulă în judeţele moldave. Programul zilei:

‣ Iaşi

  • ora 9:30 – conferinţă de presă la Iaşi – la Sediul PLUS, Casa Cărţii

‣ Jud. Neamţ

  • ora 14:00 – conferinţă de presă la Săbăoani – Sala de sport din Săbăoani, Str. Orizontului, nr. 56

‣ Piatra-Neamț

  • ora 14:00 – conferinţă de presă la PNL Neamţ – sediul din Piaţa Mihail Kogălniceanu

 

– Culte, Biserică

* Sărbătoare creştină (ortodoxă şi catolică): Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul

 

– Ambasade

* Sibiu: Ambasadorul Republicii Federale Germania în România Cord Meier-Klodt îi va decerna scriitorului român de origine germană, Eginald Schlattner Crucea de merit în rang de cavaler a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania – ora 17:00, la Consulatul Germaniei la Sibiu, Str. Lucian Blaga nr. 15 – 17

 

– Casa Regală

* Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, găzduieşte „Seara Palatului Elisabeta”, eveniment dedicat Fundaţiei Regale Margareta a României – ora 17:00, la Palatul Elisabeta

 

– Minorități

* Caraș – Severin: Ziua Etnicilor Germani din Banat, organizată în colaborare cu Forumul Democratic al Germanilor din Judetul Caraș – Severin, în cadrul Festivalului ETNICA (20 – 27 iun.). Din programul zilei:

  • ora 15:00 – Proiectul „Luna iunie – luna expoziţiilor” (ediţia a XIV-a) în cadrul „Reşiţa: 250 de ani de industrie”. Expoziţie de artă plastică de Sânziene: Adina Ghinaci – Galeria Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, Resița:
  • ora 18:00 – Program de muzică de fanfară – Fanfara Anina;
  • Corul „Franz Stürmer”;
  • Grupul muzical „Intermezzo”;
  • Grupul muzical „Banater Bergland”;
  • Formaţia de dansuri populare germane „Enzian”.
  • ora 18:00 – Mini-expoziție de pictură și sculptură în foișorul din Parcul Tricolorul
  • Cercul de sculptură „Jakob Neubauer”;
  • Cercul de pictura „Deutsche Kunst Reschitza”;
  • stand /expoziție cu aparițiile editoriale (cărți și reviste) ale etniei germane din Reșița

 

– Administraţie

* Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine o declaraţie de presă – ora 11:00, la staţia Glina

* Şedinţa Consiliului Local Sector 1 – ora 14:00, online

* Şedinţa Consiliului Local Sector 3 – ora 16:00, online

* Bistiţa: Şedinţă ordinară a Consiliului Local Bistriţa – ora 14:00

* Galaţi: Şedinţa Consiliului Local Municipal Galaţi – ora 14:00

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad – ora 11:00

* Sibiu: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Sibiu – ora 15:00, online

* Timişoara: Conferinţă de presă a Consiliului Judeţean Timiş – ora 14:30

* Timişoara: Centrul de proiecte al Primăriei Municipiului Timişoara a lansat un nou proiect de finanţare pentru TM 2023 RESTART. Programul cultural prioritar TM2023 RESTART va finanţa proiectele derulate în 2021 ale programului cultural „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii”, bugetul total disponibil fiind de 4.000.000 de lei. În perioada 24 iunie – 23 iulie va avea loc un proces continuu de evaluare şi selecţie. Într-o primă etapă, vor fi analizate fişele de proiect transmise de Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, urmate de recomandări de clarificare şi completări ale datelor despre proiecte către coordonatori. Pe baza cererilor de finanţare şi a documentaţiei aferente se va face evaluarea care va recomanda decizia de finanţare, pentru fiecare proiect în parte. Analiza, recomandările şi evaluarea proiectelor care vor constitui programul cultural prioritar TM2023 RESTART se realizează de către o comisie de selecţie formată din cinci profesionişti cu experienţă relevantă în acţiunea Uniunii Europene privind Capitalele Europene ale Culturii. Rezultatele selecţiei vor fi comunicate pe site-ul Centrului de Proiecte

* Vaslui: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl – ora 11:00, la Primăria Vaslui

* Vaslui: Şedinţa Colegiului Prefectural Vaslui – ora 14:00

 

– Juridic

* Şedinţă în plen a Curţii Constituţionale a României – ora 9:00

* Timișoara: Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin Center for Business Law & Information Technology, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, organizează online ediția a XI-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial „Impactul avansului tehnologic asupra dreptului afacerilor”. Partener media: JURIDICE.ro. Conferința va trata problemele complexe privind efectele pe care evoluția tehnologiei (nu numai digitalizarea) le are asupra diverselor forme de exprimare a raporturilor economice. La eveniment sunt invitați să participe profesori și cercetători de la universități de prestigiu din România, magistrați, avocați, practicieni în insolvență și alți specialiști ai dreptului afacerilor. Din program:

  • ora 9:00 – Deschiderea conferinței – Prof. univ. dr. Lucian Bercea, Universitatea de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Radu N. Catană, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Prof. univ. dr. Radu Bufan, Universitatea de Vest din Timișoara, Conf. univ. dr. Șerban Diaconescu, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

 

– Economic

* Producătorul clujean de lactate Bonas Import Export se listează pe piaţa AeRO a BVB – ora 10:00

* Masă rotundă cu tema Digitalizare&Cybersecurity, organizată de Oxygen Events – ora 12:00

* Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează dezbaterea „Dilema alimentației moderne: vegan sau consumator de carne?”, în seria conferințelor științifice “Inovaliment” – ora 16:00, și va fi un eveniment mixt, atât cu prezență fizică, cât și cu participare online, în Sala Mozart a Operei Comice pentru Copii, din Calea Giulești, nr. 16. Cei care doresc să participe la conferință trebuie să completeze un formular de înscriere pe www.fundatiadanvoiculescu.ro . Printre specialiștii care vor dezbate aceste teme se numără: Dr. Anca Hâncu, Medic Nutriționist Metabolic Balance, Dr. Corina Zugravu, Medic Nutriționist, Șefa Catedrei de Igienă Alimentară din cadrul UMF Carol Davilla, Dr. Simona Carniciu, Medic Diabetolog, Prof. Univ. Dan Vodnar, Profesor Univ. Dr. USAMV Cluj, Prorector și Șef de Cercetare, Ligia Pop, Raw Chef, Florentina Opriș, prezentator TV, specialist în nutriție, sport și terapii alternative, promotor al unui stil de viață sănătos

* Gala Business Magazin Tineri Manageri 2021 – Work Hard, Play Harder, organizată de Business Magazin, cu prilejul lansării catalogului 100 Tineri Manageri de top, ajuns la a 16-a ediţie, în cadrul unui eveniment care va îmbina networkingul clasic, cu cel virtual – ora 19:00

* Depozitarul Central va începe distribuirea dividendelor pentru acţionarii CONPET, valoarea dividendului brut pe acţiune fiind de 6,89 lei

* Banca Naţională prezintă structura în profil teritorial a creditelor şi depozitelor clienţilor nebancari, neguvernamentali, în luna mai 2021

* CFR Călători lansează aplicaţia mobilă pentru achiziţia biletelor de tren

* Sibiu: Conferinţă de presă pe tema provocărilor cu care se confruntă turismul românesc, organizată de Alianţa pentru Turism – ora 13:30, la Pavilionul Muzeal Multicultural din cadrul Muzeului Astra Sibiu

 

– Medicină, Sănătate

* 60.000 doze de vaccin Janssen ajung la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman

 

– Învățământ, Cercetare

* Proba la Matematică în cadrul examenului de Evaluare Națională – ora 9:00

* Ultima lecţie din proiectul naţional „Educaţie la înălţime” din acest an şcolar este transmisă în direct pentru mii de copii din Dăbuleni, judeţul Dolj – zonă supranumită „Sahara Olteniei” din cauza deşertificării; moderator: Cristina Ciocoiu, profesoară de geografie la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova – ora 11:00, online pe YouTube

 

– Mass – Media, Publicitate

* Ședința Consiliului Național al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

 

– Manifestări organizate cu ocazia Sărbătorii de Sânziene (24 iun.), Zilei Universale a Iei (24 iun.)

* Un eveniment dedicat Sărbătorii de Sânziene intitulat „La porţile soarelui. De Sânziene la Muzeul Satului”, se va desfăşura între orele 9:00 – 19:00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Acţiunea doreşte să readucă în atenţie tradiţiile şi obiceiurile acestei zile: de la împletirea coroniţei din flori de Sânziene, la aruncarea ei pe casă, de la portul unei cămeşi, până la descifrarea simbolurilor cusute pe ea şi participarea la târgul de Sânziene. Cu acest prilej, vizitatorii mari şi mici vor învăţa despre proprietăţile plantelor de leac cu ing. Petre Biolan (cu participare pe bază de înscriere – la adresa de e-mail relatii.publice@muzeul-satului.ro) şi vor asista la reconstituirea obiceiurilor de odinioară – pe care oamenii le practicau în ziua de Sânziene – de către Ansamblul Vatra Hărmanului din Braşov. Din program:

  • ora 14:00 – este vernisată expoziţia „Arta cămăşii cu altiţă”, organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova în România şi cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, în contextul susţinerii şi promovării dosarului „Cămaşa cu altiţă” cu scopul înscrierii lui în Lista Patrimoniului Mondial Imaterial UNESCO – în Foaier H. H. Stahl
  • ora 15:00 – Programul se va încheia cu un recital de muzică clasică susţinut de soprana Stephanie Radu şi tenorul Alin Stoica

* Centrul Cultural Expo Arte organizează vernisajul expoziției “Chimonoul întâlnește IA”, un eveniment unic ce își propune să prezinte în oglindă piese vestimentare din colecțiile Iulia Gorneanu și Mihaela Bădin Chilian – ora 17:00, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București (Str. Lipscani nr. 84 – 90), sălile Gabroveni și Lipscani, etaj 1 (24 iun. – 22 iul.). Expoziția va avea vernisajul astăzi, când se împlinesc 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Japonia și România și care marchează de asemenea Ziua Universală a Iei. Participă: Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România, Hiroshi Ueda, și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului București. Curator: Drd Iulia Gorneanu

* Pentru Noaptea de Sânziene (24 iunie), o sărbătoare a iubirii şi a fertilităţii, coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu, a creat un spectacol unic în Sala Majestic a Teatrului Odeon, „Tango de amor”, care va începe la ora 19:00. Va fi o seară de tango, muzică şi poezie alături de actorii Teatrului Odeon, Alina Berzunţeanu, Ioana Mărcoiu, Simona Popescu, Meda Victor, Vlad Bîrzanu, Mihai Smarandache, Andi Vasluianu, Silvian Vâlcu; Clubul TangoTangent şi cu participarea extraordinară a acordeonistului Emy Drăgoi, acompaniat de Alessia şi Bianca Drăgoi

* Asociația „La blouse roumaine IA” organizează cea de-a noua ediție a Zilei Universale a Iei, odată cu sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cea străveche a Sânzienelor și Drăgaicei, din apropierea Solstițiului de vară (21 iun.), dedicată eforturilor de includere a cămășii cu altiță în Patrimoniul Mondial UNESCO. Tema anuală aleasă pentru ediția din acest an este “Natură și meșteșug’’. Sărbătorim Ziua Universală a Iei 2021 prin purtarea unei II, o cămașă sau întregul port tradițional, cusut sau țesut manual, oriunde ne-am afla. Ne fotografiem într-un cadru natural și cele mai reușite imagini Asociația „La blouse roumaine IA” le publică pe conturile de socializare, pe blog sau pe website-ul personal, alături de povestea IEI sau a cămășii care este purtată astăzi, 24 iunie

* Baia Mare: Are loc evenimentul „Cu ia pe bicicletă”, organizat de Consiliul Judeţean Maramureş, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania. Startul traseului va fi din Piaţa Libertăţii din municipiu, începând cu ora 17:00. Traseul prestabilit al plimbării „Cu ia pe bicicletă” este următorul: punct de plecare Piaţa Libertăţii, apoi coloana de biciclişti se va deplasa pe str. Gheorghe Şincai, str. Culturii, bld. Bucureşti, bld. Republicii, bld. Traian, bld. Unirii, bld. Bucureşti, str. 22 Decembrie, str. Andrei Mureşanu, cu sosire în Piata Libertăţii. Cei care doresc să participe la acest eveniment, însă nu deţin în garderoba personală o ie tradiţională românească, pot împrumuta straie tradiţionale – la sediul Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania”, Bd. Traian nr. 8 din municipiu

* Bistrița: Evenimentul „Cămaşa sunt EU. SânzIEnele la Muzeu”. Din programul zilei:

  • ora 16:00 – Vernisajul expoziţiei „Cămaşa sunt EU. Dialog intercultural între generaţii”, avându-i ca protagonişti pe: creatoarele populare Ana Bodescu, Oltiţa Dănilă, Ileana Domide, Virginia Linu, designerul vestimentar Alexa Fluvia Fritsch, elevii Colegiului Tehnic INFOEL Bistriţa, clasa a X-a A, profesor coordonator Ramona Ciuta, elevii de la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, clasa a IX-a B profesori coordonatori Muller Krisztina şi Poenar-Rus Eva. Publicul de toate vârstele este invitat să se alăture dialogului
  • ora 16:40 – Obiceiul Sânzienelor la Maieru, elevii de la Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu Maieru, clasa a I-a C, profesor coordonator Măriuţa Pop;
  • ora 17:00 – Concertul anual Jocul Ielelor, elevii de la Liceul de muzică Tudor Jarda, profesori coordonatori: Dragonici Ana-Maria, Bălan-Pahone Cristina, Kovacs Roxana, Platon Doris, Borşoz-Farcaş Mircea, Patraşciuc Ovidiu, Tomi Alina, Deac Melinda, Popa Ioana, Bătinaş Leila, Oniga Elene, Vasile Răzvan, Vasile Bianca, Muntean Corina şi corepetitorii: Truţ Bianca, Tofan Radu, Lepădatu Cristian;
  • ora 19:00 – Taraful tradiţional „Dor Românesc” – cântece şi jocuri tradiţionale din toate subzonele folclorice ale judeţului;
  • ora 16:00 – Produs în Bistriţa-Năsăud, coord. Elena Bărbos şi creatoarele populare: Ana şi Cornelia Bodescu, Oltita Dănilă, Ileana Domide, Virginia şi Gina Linul;
  • ora 16:00 – Coroniţă înrotată – atelier de împletit cununi de sânziene elevii claselor a IX-a A şi a X-a A de la Colegiul Tehnic INFOEL Bistriţa, profesori coordonatori: Felicia Bîz şi Ramona Ciuta;
  • ora 16:00 – Cine poartă coroniţă? – colţ amenajat pentru realizarea de fotografii. Toate acţiunile se vor organiza în conformitate cu regulile de combatere a răspândirii COVID-19. Masca este obligatorie în spaţiul de desfăşurare a evenimentului

* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani prezintă, în perioada 24 – 30 iunie, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani expoziţia colectivă de arte vizuale „IA – VALENŢE CONTEMPORANE” – ediţia a V-a, eveniment dedicat zilei de 24 iunie – Ziua Universală a Iei. Vernisajul actualei ediţii are loc de la ora 15:00. Prezentarea evenimentului va fi făcută de prof. Laura Tocariu – şef Secţia de Artă Plastică şi Etnografie şi prof. Genoveva Dolhesccu – coordonatoarea proiectului

* Brăila: Festival de Tradiţii Populare, organizat de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, eveniment în cadrul căruia vor fi promovate tradiţii şi obiceiuri româneşti şi vor fi organizate spectacole, expoziţii, ateliere, recitaluri şi dansuri folclorice. Din program:

  • deschiderea evenimentului cu un atelier de cusut podoabe din lemn, care va continua cu atelier de cusut cămăşi tradiţionale intitulat „Poveştile Iei” – la sediul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” Brăila
  • Şcoala de Arte „Vespasian Lungu” organizează „Prezentarea costumului popular din zona Brăilei” şi spectacolul de muzică populară „Tradiţii folclorice” – în curtea instituţiei Şcolii de Arte „Vespasian Lungu”
  • Casa de Cultură a Municipiului Brăila va continua programul spre seară cu spectacolul folcloric „Sânziene”, unde vor evolua grupul folk „Generaţii”, Ansamblul „Pandelaşul” şi solista Alexandra Spînoche
  • Membrii Uniunii Judeţene Solidaritatea Pensionarilor din Brăila marchează această zi de sărbătoare prin organizarea evenimentului „Povestim despre tradiţii cu seniorii”, care se va desfăşura tot în spaţiul Bibliotecii
  • Iubitorii tradiţiilor populare sunt invitaţi la Secţia de Etnografie a Muzeului „Carol I”, unde este programată o expoziţie de costume populare româneşti, o incursiune în lumea satului şi a vestimentaţiei autentice din diferite zone etnografice ale ţării
  • Centrul de Creaţie a pregătit cu această ocazie o expoziţie tematică organizată de elevii din clasa pregătitoare a Liceului de Arte „Hariclea Darclee”, spectacolul „Basmul transpus în folclor” şi atelierul de revitalizare a patrimoniului imaterial „Jocul”, programul încheindu-se cu un recital folcloric susţinut de Ansamblul „Zestrea Bărăganului” şi solista Maria Ciocan

* Jud. Prahova: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale din judeţ sărbătoresc Ziua Universală a Iei (24 – 25 iun.):

‣ Filipeştii de Târg, nr. 868

  • ora 12:00 – „Ecoul tricolor al portului şi datinilor străvechi”, ediţia a V-a, în colaborare cu Primăria Filipeştii de Târg – la Muzeul „Conacul Pană Filipescu”
  • ora 12:00 – vernisajul expoziţiei temporare „Costumul tradiţional românesc – Tezaur de etnografie şi artă” – la Muzeul „Conacul Pană Filipescu”

‣ Vălenii de Munte

‣ Buşteni

* Ordea: Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana” susţine un concert folcloric intitulat „Dragu-mi-i lume să-ţi cânt” – ora 19:00, în sala mare a Teatrului Regina Maria din municipiu

* Roman: Deschiderea evenimentului „Cu mândrie, poartă IE”  organizat de deputata Oana Bulai – ora 17:00, în Parcul Municipal din Roman. Evenimentul prezintă parada iilor româneşti, ateliere ale meşterilor populari, momente artistice susţinute de ansambluri din judeţul Neamţ, dar şi multe alte surprize

* Sfântu Gheorghe: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din municipiu oferă astăzi acces gratuit la expoziţiile sale tuturor persoanelor îmbrăcate în ie. Pe platforma Muzeului virtual al Carpaţilor Răsăriteni (https://muzeu.net4u.ro/index.php) sunt prezentate, la capitolul Etnografie, mai multe costume populare şi piese vestimentare specifice comunităţilor rurale cu populaţie majoritar românească din judeţele Harghita şi Covasna, datând din prima jumătate a secolului XX

* Sibiu: Muzeul ASTRA organizează o reconstituire a obiceiurilor de Sânziene, între orele 10:00 – 16:00, la gospodăria de oier transhumant, provenită din Răşinari. Evenimentul face parte din programul cultural de punere în valoare a noului circuit expoziţional dezvoltat în cadrul proiectului „Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA”, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului „RO-CULTURA, APELUL Susţinerea expoziţiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate”

* Sighetu Marmaţiei: Are loc deschiderea evenimentului „Îmbracă o cămeșă și hai la muzeu… în șezătoare”, organizat de Muzeul satului maramureșean „Mihai Dăncuș” – ora 13:00, la Muzeul satului maramureșean. Locuitorii municipiului Sighetu Marmaţiei, încurajaţi să îmbrace astăzi o ie, de Sânziene, cu ocazia Zilei Universale a Iei

* Timișoara: Casa Timiş organizează Concursul “Povestea RomânIEI mele” – în care oaspeții vor avea ocazia să împărtășească povestea IEI pe care o poartă şi să câștige premii speciale precum ii tradiționale, o degustare de vin Casa Timiș sau o selecție specială de vinuri. Chef Nico Lontras alături de Echipa Casa Timiş vor pregăti pentru oaspeți un meniu autentic românesc, meniu ce sărbătoreşte tradițiile unice ale românilor. Iubitorii portului popular român sunt așteptați să se bucure de această splendidă zi la Casa Timiş, îmbrăcați în straie de sărbătoare și astfel să descopere tradițiile fermecătoare ale românilor în cadrul unei Expoziții Deosebite cu II, realizată în foișorul Casei Timiş

* Croația: Un eveniment de business intitulat „Ziua Iei Romaneşti” va avea loc la Split, în Croaţia, cu scopul de a reuni diplomaţia şi afacerile şi a permite companiilor româneşti şi croate să pună bazele unor parteneriate durabile. Evenimentul este organizat de Monica Ioanițescu, fondator al Lifestyle Check-in, în parteneriat cu Asociaţia Românilor din Republica Croaţia, sub tutela Ambasadei României în Republica Croaţia şi a Consultatului Onorific de la Split. Vor fi prezenţi ambasadorul României în Croaţia, Constantin-Mihail Grigorie, consulul onorific al României la Split, Stjepan Roglic, alături de reprezentanţii Camerei de Comerţ din Dalmaţia şi Oficiului Turismului în Croaţia şi de cei ai companiilor româneşti şi croate participante. Vor fi respectate toate prevederile in vigoare de protecţie împotriva COVID-19

* Roma: Expoziția de artă populară dedicată Zilei Universale a Iei, care va fi inaugurată, de la ora 18:00, în Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma (Viale delle Belle Arti 110), va cuprinde ii vechi și noi specifice zonei Neamț; figurine din lut care reprezintă personaje din lumea poveștilor lui Ion Creangă și întruchipează figura simplă a țăranului român; linguri sculptate cu simboluri milenare (simbolul solar, cocoșul, soarele rotitor, șarpele); ștergare, adevărate podoabe ale gospodăriei țărănești, dar care au și cu rol funcțional (ștersul feței, a mâinilor, a veselei); covoare, scoarțe, păretare; podoabe lucrate manual. Expoziția va fi completată de o serie de fotografii care ilustrează ii lucrate manual în toate cele trei subzone etnofolclorice ale județului: Valea Muntelui, Piatra-Neamț și subzona de câmpie a Romanului. În deschiderea expoziției, meșterul popular Ionela Lungu și membri ai ansamblul folcloric „Floricică de la munte” vor purta costume tradiționale, vor discuta și vor face fotografii cu publicul invitat. Mai multe detalii: https://bit.ly/3gIb5UZ

 

– Cultură

* Sorin Zlat, cunoscutul pianist și compozitor de jazz român, deținător a numeroase premii naționale și internaționale, este invitat special, împreună cu trio-ul său – Mike Alex (contrabas) și Iulian Nicolau (tobe) – în ultimul concert prezentat în această stagiune de Big Band-ul Radio, sub bagheta apreciatului dirijor și compozitor Ionel Tudor – ora 19:00, la Sala Radio

* Evenimente cu public  organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:

  • ora 11:00 – Muzeul Național al Literaturii Române organizează în Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, evenimentul de lansare a volumului “Tricolorul în istoria românilor” de Adina Berciu-Drăghicescu, Cornelia M. Andonie, Luminița Iordache. Eveniment realizat în colaborare cu Fundația Colegiului Național de Apărare. Proiect realizat cu sprijinul Guvernului României
  • ora 14:00 – La Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 are loc lansarea de carte „ Balerina”, de Cosmin Andrei Tudor, Editura Neuma. Invitat: Horia Gârbea
  • ora 17:00 – La Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 se lansează cărțile “Efectul Zian” de Angela Dina-Moțățăianu și „O sută de cuvinte” de Ladislau Daradici, Editura Biscara. Participă: Victoria Milescu, Lucian Gruia. Moderator: Madeleine Dina, director Editura Biscara
  • ora 18:00 – la Casa memorială – Muzeu Al. Țipoia din Str. Lt. Aviator Gh. Caranda nr. 79, va avea loc întâlnirea cu tema „Meandrele unei prietenii: Panait Istrati și Nikos Kazantzakis”.

Prezintă: Mugur Popovici, fost diplomat, Asociația Prietenii lui Panait Istrati, Elena Lazăr, editor și traducător, directorul Editurii Omonia

  • ora 20:00 – Proiecție de film Kinedok: “Distanța dintre mine și mine”, regia: Mona Nicoară, Dana Bunescu. Film documentar; durata: 89 de minute. Invitat: Alexandru Solomon – la Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
  • • ora 19:00 – mini-Cafeneaua critică on-line cu  Valentin Ajder, director al editurii Eikon – pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro  și pe pagina de Facebook a MNLR
  • • ora 20:00 – „Litera Mov” cu Doina Ruști despre creatorii de ficțiune – online

* Începând cu ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti va fi prezentat spectacolul cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi,  la pupitrul dirijoral aflându-se maestrul Vlad Conta

* Teatrul de Comedie prezintă premiera spectacolului „Forma Lucrurilor” de Neil LaBute, regia Silviu Debu, scenografia Clara Pop – ora 19:30, la Sala Studio. Această comedie amară readuce în atenția publică o temă extrem de actuală, pusă în slujba echipei foarte tinere a Teatrului. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Anca Dumitra (Evelyn), Lucian Ionescu (Adam), Andreea Alexandrescu (Jenny), Anghel Damian (Phillip)

* Finalul stagiunii simfonice a Filarmonicii George Enescu – 2020-2021, se încheie cu concertul simfonic cu public de astăzi și vineri, 25 iunie, sub bagheta maestrului Christian Badea și alături de violoncelistul Denis Shapovalov, care a câștigat în 1998 cel de-al XI-lea Concurs Internațional Ceaikovski, fiind distins cu premiul I și Medalia de Aur – ora 19:00. Programul  include Uvertura operei „Răpirea din serai” de Wolfgang Amadeus Mozart, „Variaţiunile rococo pentru violoncel şi orchestră” de Piotr Ilici Ceaikovski și Simfonia nr. 4, în la major, op. 90, „Italiana” de Felix Mendelssohn. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Adjud: Proiecţii de film în cadrul „Caravanei filmului românesc” (24 – 26 iun.) – ora 21:00, pe Stadionul Adjud. Programul zilei:

  • proiecţia filmului „Trandafirul galben”, în regia lui Doru Năstase, proiecţie în memoria maestrului Ion Dichiseanu, născut la Adjud, pe 20 octombrie 1933, cetăţean de onoare al municipiului

* Brașov: Filarmonica Brașov încheie Stagiunea 2020-2021 cu un Concert Simfonic – ora 19:00, la Sala Patria. Invitați: pianistul Stefan Arnold (Germania/Austria) și dirijorul Mihail Agafița (Republica Moldova). În program sunt Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră în Do major Op. 15 de Ludwig van Beethoven și Suita „Pulcinella” de Igor Stravinski. Biletele se pot procura de la casieria Filarmonicii Brașov sau online la https://www.bilet.ro/eveniment/concert-simfonic-extraordinar-inchiderea-stagiunii-8704-26877

* Cluj-Napoca: Jazz in the Park – În Tot Orașul și Jazz in the Park – În Parcul Etnografic vor avea loc în perioada 24 – 27 iunie, respectiv 3 – 5 septembrie, în diferite locuri din Cluj-Napoca. Pentru a nu pune în pericol sănătatea participanților, fiecare festival va fi astfel organizat încât să permită accesul unui număr limitat de oameni la concerte. Din programul evenimentelor:

  • În intervalul 24 – 27 iunie, va avea loc Jazz in the Park – În Tot Orașul, festival ce marchează a opta ediție a Jazz in the Park și care se va desfășura în Iulius Parc, Muzeul de Artă, Aleea Stadionului sau Parcul Central. Vor exista scene pentru peste 40 de concerte și evenimente speciale din festival. Conceptual, festivalul din iunie va fi orientat prin proiectele sale spre comunitatea locală și spre dezvoltarea pieței de jazz, așa cum s-a întâmplat la toate edițiile Jazz in the Park
  • Jazz in the Park – În Parcul Etnografic, în schimb, va fi un festival al cărui punct central va fi zona experimentală a jazzului – în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca (3-5 sep.)

* Iași: Orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iași, sub bagheta dirijorului Iulian Rusu, susține joi, 24 iunie, și vineri, 25 iunie, un concert de muzică de film – ora 19:00, la Amfiteatrul Palas – Teatrul de vară. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Iași

* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă spectacolul „Aventurile lui Pinocchio” – ora 18:00, în limba germană. Spectacolul de la Sibiu are o durată de aproximativ 60 de minute şi este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Jeno Major, Angela Paskuy, Monica Baldea, Claudia Stuhler, Adrian Prohaska, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea şi Hansel Andrei

* Timișoara: Programul Conferințelor Dilema Veche cu tema  „Părinți și copii. Vîrste, mode, generații”, desfășurate între 23 și 25 iunie, organizate de GMMC și revista Dilema veche în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul proiectului „La UVT, Cultura este Capitală”. Programul zilei:

  • ora 18:00 – Conferința „Cum au votat generațiile României?”, cu sociologul Barbu Mateescu – în Aula Magna a UVT
  • ora 19:30 – Despre imaturitate, altfel – Adriana Babeți, critic literar, romancier și eseist român contemporan – în dialog cu Marius Lazurca – diplomat român – în Aula Magna a UVT

 

– Sport

* Maribor, Slovenia: Selecţionata de polo pe apă a României evoluează în preliminariile Campionatului European Under-17 din 2021: România – Marea Britanie – ora 18:30

 

– S-a întâmplat într-o zi de 24 iunie

* Acum 304 ani (1717) avea loc constituirea, la Londra, a primei Mari Loji a Francmasoneriei Speculative (numită şi Albastră, datorită culorii predominante a colanelor şi şorţurilor masonice). Actul normativ fundamental care a reglementat activitatea acestei prime Mari Loji (denumită „Marea Loja Mamă”) a fost „Cartea Constituţiilor”. Constituţiile, cu titlul complet „The Constitutions of the Free-Masons, containing the History, Charges, Regulations of that Most Ancient and Right Worshipful Fraternity”, au fost redactate în anul 1723 de James Anderson, ajutat de Jean-Théophile Désaguliers, apoi revizuite tot de el în 1738

* Se împlinesc 200 de ani (1821) de când a avut loc Bătălia de la Carabobo (azi, stat în Venezuela). Aici s-a desfăşurat conflictul în urma căruia patrioţii sud-americani conduşi de Bolivar au obţinut victoria în faţa trupelor spaniole, consfinţind independenţa Venezuelei

* Acum 162 de ani (1859), în urma bătăliei de la Solferino-Italia (ultima mare bătălie din istorie în care armatele s-au aflat sub conducerea monarhilor lor – soldată cu victoria armatei franco-sarde, conduse de Napoleon al III-lea şi Victor Emmanuel al II-lea, împotriva armatei austriece, conduse de împăratul Franz Joseph I), omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910), îngrozit de suferinţele soldaţilor răniţi, a organizat primul serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă, pentru ca în octombrie 1863 să fondeze Mişcarea de Cruce Roşie

* Acum 103 ani (1918) era inaugurată prima cursă poştală, pe calea aerului, între Montréal şi Toronto. Pe o placă modernă aşezată în dreptul Aerodromului Leaside se poate citi şi astăzi: „La ora 10:12, pe 24 iunie 1918, căpitanul Brian Peck de la Royal Air Force și mecanicul caporal C.W. Mathers au decolat de la Bois Franc Polo Grounds din Montréal într-un avion JN- 4 Curtiss cu două locuri. Aceştia aveau asupra lor primul sac cu corespondenţe care urmau să fie livrate pe calea aerului în Canada. Vântul și ploaia au lovit din plin micul avionul, pilotul fiind forţat să facă două escale de realimentare la Kingston și Deseronto. În cele din urmă, la ora locală 4:55, Peck și Mathers au aterizat pe aerodromul Leaside (imediat la sud-vest de aici). Zborul a fost pus la punct de o organizație civilă, Liga Aeriană a Imperiului Britanic, pentru a demonstra că aviația reprezintă calea viitorului”. Un serviciu regulat expres pe calea aerului a început în anul 1928

* Se împlinesc 95 de ani (1926) de când avea loc inaugurarea primei linii aeriene naţionale civile, pe ruta Bucureşti-Galaţi, cu avioane italiene de transport civil de tip „Ansaldo” şi a primului serviciu poştal aerian intern

* Acum 94 de ani (1927) era creată, la Iaşi (din iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu şi Radu Mironovici), organizaţia Legiunea Arhanghelului Mihail, care a fost nucleul doctrinar şi conducător al viitoarei organizaţii de extremă dreaptă Garda de Fier (1930). Militanţii organizaţiei au început să se numească din acest moment legionari. Zelea Codreanu a fost proclamat căpitan al mişcării legionare. Într-o condică, Zelea Codreanu scria următorul ordin de zi, numerorat cu No. 1: „Astăzi, vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezătorul), ora zece seara, se înființează: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli”

* Cu 73 de ani în urmă (1948) începea Blocada Berlinului, una din primele crize majore internaționale ale Războiului Rece. Reforma monetară, care urma să introducă o singură monedă pentru cele trei zone occidentale de ocupație, a provocat blocada totală asupra Berlinului de Vest de către sovietici care au întrerupt complet comunicațiile cu zona occidentală pe uscat și pe apă. De la 26 iunie 1948, pentru aprovizionarea orașului, a început să funcționeze un „pod aerian” american. Blocada Berlinului, una dintre cele mai mari blocade din istorie, a fost ridicată la 12 mai 1949, când Uniunea Sovietică a permis sosirea ajutoarelor americane, britanice și franceze, care erau trimise pe calea aerului în Berlinul de Vest, operațiune cunoscută sub numele de „Operațiunea Vittles”

* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când Parlamentul României, întrunit în şedinţă solemnă, a declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939. Tratatul de neagresiune germano-sovietic, aşa-numitul „Pact Ribbentrop-Molotov”, semnat în august 1939, prevedea, într-un protocol adiţional secret, împărţirea sferelor de influenţă în Europa Răsăriteană. Ca urmare a acestui pact, România a fost obligată să cedeze URSS-ului, în 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa

* În urmă cu 26 de ani (1995) a fost adoptată, la Roma, Convenţia privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal. România a depus instrumentele de ratificare la 21.I.1998, iar Convenţia a intrat în vigoare la 22.VII.1998

* Acum 22 de ani a fost deschis primul Centru de informare al Comisiei Europene în România, în prezent Centrul Infoeuropa. Centrul Infoeuropa a fost deschis de Delegaţia Comisiei Europene în România (acum, Reprezentanţa Comisiei Europene în România) pentru a facilita publicului românesc informarea necesară unei dezbateri pertinente privind pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Din momentul inaugurării sale, pe 24 iunie 1999, Centrul a devenit interfaţa Delegaţiei cu publicul larg, capabilă să transmită informaţia europeană direct cetăţenilor. Centrul este organizat pe principiul că orice persoană care doreşte să se informeze poate accesa gratuit documentele oficiale, datele şi informaţiile despre procesele din interiorul Uniunii Europene

* Cu 16 ani în urmă (2005) a fost inaugurat, la Piatra Neamţ, „Muzeul de Artă Neolitică Cucuteni”, acesta fiind singurul muzeu din România dedicat în întregime uneia dintre cele mai importante civilizaţii ale Europei preistorice. La baza înfiinţării sale a stat Hotărârea Guvernului României, nr. 109 din 5 februarie 2004, prin care clădirile dintr-o serie de municipii reşedinţă de judeţ, între care şi Piatra-Neamţ, ce aparţinuseră filialelor Băncii Naţionale a României, erau trecute în subordinea muzeelor judeţene din zonele respective, cu scopul de a fi transformate în unităţi muzeale

* Se împlinesc 5 ani (2016) de când rectorii celor mai mari universităţi cu profil tehnic din ţară – Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti – au semnat, la Universitatea Politehnica din București, protocolul de înfiinţare a Alianţei Române a Universităţilor Tehnice (ARUT). Alianța și-a propus să reprezinte atât o platformă de colaborare pentru cele mai prestigioase universități cu profil tehnic din țară, cât și o voce comună, puternică și permanent implicată în optimizarea politicilor din educație și cercetare

 

Aniversări – Comemorări

 

– Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

 

– Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021; Calendarul Romano-Catolic 2021)

 

– „Ziua Universală a Iei”, celebrată de Sânziene, este o iniţiativă care a luat naştere pe facebook, în 2013, prin care comunitatea online „La Blouse Roumaine” și-a propus să consacre ia tradiţională drept brand de ţară al României. NOTĂ: În a doua duminică din mai este sărbătorită și „Ziua naţională a portului tradiţional din România”

 

– „Ziua Avocatului din România”, patronul zilei fiind Sf. Ioan Botezătorul; hotărârea de a marca această zi a fost luată la Congresul avocaţilor din România din 1998 şi reprezintă data înfiinţării primului Consiliu al unui Barou român. NOTĂ: La 10 decembrie este marcată „Ziua europeană a avocaţilor”, alegerea acestei date de către Consiliul Barourilor Europene, în 2014, fiind legată de „Ziua internațională a drepturilor omului” care se serbează în această zi, avocaţii având un rol determinant în apărarea acestora

 

– 1818: S-a născut Ion Ionescu de la Brad, agronom şi economist; întemeietorul şcolii româneşti moderne de agronomie; rol important în înfăptuirea reformei agrare din 1864; organizatorul primului serviciu de statistică în Moldova (1859); membru de onoare al Academiei Române din 1884 (m. 1891)

 

– 1874: S-a născut istoricul Nicolae Docan; pasionat numismat, a lăsat numeroase lucrări în domeniu, precum şi o impresionantă colecţie de monede (dăruită Academiei Române); membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1933)

 

– 1927: S-a născut actriţa de teatru și film Ileana Predescu (m. 1996)

 

– 1927: S-a născut, la Chişinău, Ion Păvălache, dirijor şi maestru de cor (m. 2007, la Iaşi)

 

– 1932: S-a născut Alexandru Ionescu, biolog, specialist recunoscut pe plan internaţional în algologie şi fiziologia plantelor, ecologie şi protecţia mediului, cercetător ştiinţific principal, profesor universitar, doctor în biologie; a devenit membru al Academiei de Ştiinte din Illinois-USA (1980), al Academiei de Ştiinte din New York (1990) şi al Academiei Naţionale de Ştiinţe Ecologice din Republica Moldova (2003) şi a fost ales în colegiile de redacţie ale revistelor Academiei „Revue Roumaine de Biologie” şi „Studii şi Cercetări de biologie” (m. 2020)

 

– 1939: S-a născut prozatoarea şi publicista Sânziana Pop; director fondator al revistei „Formula AS”

 

– 1945: S-a născut Bujor Voinea (numele complet Constantin-Bujor Voinea), poet şi inginer hidrotehnist; membru al Uniunii Scriitorilor din 1981

 

– 1947: S-a născut Dinu Flămând, poet, critic literar, eseist, diplomat, jurnalist, comentator politic şi traducător; a locuit în Franţa, din 1989 până în 2010, fiind ziarist la Secţia română a Radio France Internationale

 

– 1948: S-a născut Dumitru Mihalache, fizician şi profesor universitar; membru corespondent al Academiei Române din 2014

 

– 1957: S-a născut Ilie Bărbulescu, fost fundaş stânga și câştigător al Cupei Campionilor Europeni la fotbal cu echipa Steaua București, în 1986; a jucat în prima ligă fotbalistică în total 357 de meciuri şi a marcat 22 de goluri (m. 2020)

 

– 1959: S-a născut Tania Filip, actriţă, regizoare și profesoară

 

– 1975: S-a născut violonista Corina Belcea

 

– 1987: A murit Virgil Teodorescu, poet, prozator, eseist şi traducător; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

 

– 1988: A murit Mihai Beniuc, poet, prozator, dramaturg, traducător (a tradus din Appolinaire şi Puşkin); psiholog (primul specialist român în psihologia animală şi comparată); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1907)

 

– 1988: A murit Nicolae Lascu (numele la naştere: Laslo), filolog, istoric al literaturii antice şi traducător; în studiile sale a încercat să stabilească vechimea, amploarea şi intensitatea influenţelor clasiciste în operele scriitorilor români; a urmărit, de asemenea, viaţa şi destinul literar al lui Ovidiu, poetul latin exilat la Tomis (n. 1908)

 

– 2003: A murit inginerul Aurelian Stan; contribuţii în studiul vibraţiilor, acusticii sălilor, al ultrasunetelor şi tehnicii militare; membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1910)

 

– 2005: A murit Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză) (n. 1924)

 

– 2008: A murit Alexandru Lungu, medic endocrinolog, poet, pictor şi grafician; între 1946 şi 1964 recurge la tăcere literară, refuzând să participe la scrierea literaturii realist-socialiste; în 1973 părăseşte România şi se stabileşte în RFG (n. 1924, la Cetatea Albă, azi în Ucraina)

 

– 2009: A murit criticul şi istoricul literar Matei Călinescu; stabilit în SUA, din 1973 (n. 1934)

 

– 2009: A murit numismatul Octavian Iliescu; s-a concentrat asupra studiului monedelor din epoca medievală; prodigioasă activitate şi în medalistică şi în sigilografie (n. 1919)

 

– 2018: A murit Corneliu Ionel Ciubotaru, diplomat, traducător și translator de limbile bulgară, rusă și ucraineană, realizator la Radio România Internațional (1995-2004) și la Agenţia de presă Rador (2014-2017) (n. 1952)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Summitul Consiliului European despre pandemie, redresarea economică, problemele legate de migraţie şi relaţiile cu Turcia şi Rusia (24 – 25 iun.)

 

– Luxemburg: Audiere la Curtea de Justiție a UE privind prestațiile sociale din Regatul Unit pentru resortisanții uniunii

 

– Bruxelles: Vizita președintelui francez Emmanuel Macron la Consiliul European (24 – 25 iun.)

 

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel se adresează Parlamentului înainte de summit-ul european

 

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 53 de hotărâri și/ sau decizii referitoare la Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Croația, Franța, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina și Regatul Unit

 

– Maroc: Un atelier față în față și online cu experți  ai CEPEJ – Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției – va fi organizat pentru a sensibiliza directorii administrativi ai instanțelor marocane cu privire la modul de gestionare a schimbării către justiția cibernetică. Această activitate este organizată în cadrul parteneriatului de vecinătate al Consiliului Europei cu Marocul 2018-2021 și este susținută de Liechtenstein, Norvegia și Spania

 

– Berlin: Secretarul de stat american, Antony Blinken și ministrul german de externe, Heiko Maas discută cu studenții germani

 

– Berlin: Vizita memorialului Holocaustului de către secretarul de stat american, Antony Blinken

 

– Madrid: Ministrul afacerilor externe al Spaniei, Arancha González Laya, se întâlnește cu omologul său panamezul Erika Mouynes, urmat de o conferință de presă comună

 

– Moscova: Ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov se întâlneşte cu omologul său din Guatemala Pedro Brolo

 

– Singapore: Vizita secretarului britanic de externe, Dominic Raab

 

– Singapore: Vizita ministrului sud-coreean al afacerilor externe, Chung Eui-yong

 

– Viena: Cea de-a 181-a reuniune a Conferinței OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol)

 

– Gibraltar, Regatul Unit al Marii Britanii: Referendum privind o ușoară relaxare a legii avortului, una dintre cele mai dure din lume

 

– Paris: Hotărârea în apel a rusului Alexander Vinnik, acuzat de spălare de bani într-un grup organizat

 

– Beijing: Conferință lunară de presă a Ministerului Apărării din China

 

– Berlin: Sunt marcați 73 de ani de la începutul Blocadei Berlinului

 

– Cairo: Conferință de presă a OMS în Mediterana de Est

 

– Viena: Publicarea raportului Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate privind drogurile în lume

 

– Londra: Decizia de politică monetară a Băncii Angliei

 

– Teheran: Expirarea „acordului tehnic bilateral” între Teheran și Agenția Internațională pentru Energie Atomică, privind supravegherea instalațiilor nucleare iraniene

 

– New York: Rezultate Nike pe trimestrul 4 (20:30)

 

– Washington: Microsoft prezintă Cea mai nou versiune a sistemului de operare Windows (Windows 11)

 

– Lisabona: Numirea noului director al TAP Air Portugal, franțuzoaica Christine Ourmières-Widener

 

– Algeria: Membrii CNLD Fatiha Briki și El Hadi Lassouli vor apărea în fața tribunalului din Sidi M’hamed

 

– Johannesburg: Instanța analizează contestația liderului ANC, Ace Magashule privind suspendarea sa din partid

 

– Ottawa, Canada: Sfârșitul licitației online a unui tablou al cântărețului britanic David Bowie

 

– Roskilde, Danemarca: Festivalul de muzică Roskilde 2021 se va desfășura în două perioade, 24 – 27 iunie și 1 – 4 iullie, pentru evitarea aglomerației

 

– Cuzco, Peru: Inti Raymi, festival anual organizat în cinstea zeului Soarelui

 

– Naivasha, Kenya: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Raliul din Kenya (24 – 27 iun.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1400: S-a născut Johann Gutenberg, inventator german al tiparului cu litere mobile din metal; este creditat cu inventarea unui nou tip de presă tipografică ce folosea, pentru prima dată în Europa, litere mobile, cu crearea aliajului folosit pentru acest tip de matrițe și cu realizarea unei întregi serii de cerneluri pe bază de uleiuri (m. 1468). NOTĂ: 24 iunie 1400 este data „oficială” a nașterii inventatorului, conform unor vechi înregistrări germane, care atestă faptul că în anul 1419, la moartea tatălui său, Johann era un tânăr adult de „aproape 20 de ani”. Nu s-a putut stabili exact când s-a născut, evenimentul producându-se undeva între anii 1394 – 1404, cele mai multe surse menţionând anul 1398. Stabilirea datei aniversare de 24 iunie 1400 a fost ideea primarului orașului Mainz, Karl Dziatzko, care, în anul 1900 a organizat sărbătorirea a 500 de ani de la nașterea lui Gutenberg, „cel mai iubit fiu” al localității. Ziua a fost aleasă pentru a coincide cu festivitățile dedicate Sfântului Ioan Baptistul. Abia în anul 1504 numele lui Gutenberg a fost menționat ca inventator al tiparului, într-o carte a profesorului Ivo Wittig

 

– 1883: S-a născut fizicianul american de origine austriacă Victor Franz Hess; a descoperit şi studiat razele cosmice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1936, împreună cu americanul Carl David Anderson (care a descoperit în radiaţia cosmică pozitronul) (m. 1964)

 

– 1906: S-a născut violoncelistul francez Pierre Fournier (m. 1986) – 115 ani

 

– 1911: S-a născut Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (m. 2011) – 110 ani

 

– 1915: A murit Matilda Coxe Evans, etnolog american (n. 1849)

 

– 1923: S-a născut Yves Bonnefoy, poet, eseist, critic de artă, traducător şi profesor francez (m. 2016)

 

– 1923: S-a născut fotoreporterul francez Marc Riboud (m. 2016)

 

– 1927: S-a născut Martin Lewis Perl, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1995, împreună cu Frederick Reines, pentru descoperirea leptonului „tau” (m. 2014)

 

– 1930: S-a născut Claude Chabrol, producător de filme, regizor, scenarist şi actor francez; reprezentant al Noului Val francez; considerat un maestru în realizarea peliculelor încărcate de mister (m. 2010)

 

– 1947: S-a născut muzicianul britanic Mick Fleetwood, baterist, cofondator și lider al formației rock Fleetwood Mac

 

– 1949: S-a născut Constantin Tănase, jurnalist, publicist şi scriitor din Republica Moldova; luptător neobosit pentru cauza naţională în Republica Moldova, pentru limba română şi pentru adevărul istoric (m. 2014)

 

– 1953: S-a născut William E. Moerner, fizician şi chimist american; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 2014, împărţit cu Eric Betzig şi Stefan W. Hell pentru pentru „dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super-rezoluţie”

 

– 1958: S-a născut Thomas Lister Jr., actor american de film și televiziune (m. 2020)

 

– 1970: S-a născut interpretul american de origine portugheză Glenn Medeiros

 

– 2002: A murit Pierre Werner, economist, jurist şi sociolog luxemburghez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; susţinător al integrării europene, a elaborat un plan de organizare a sistemului monetar; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1913)

 

– 2008: A murit Leonid „Leo” Hurwicz, matematician și economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007 (n. 1917)

 

– 2011: A murit fostul antrenor croat Tomislav Ivici, considerat unul dintre antrenorii care au contribuit la dezvoltarea fotbalului modern (n. 1933) – 10 ani

 

– 2014: A murit actorul american Eli Wallach (n. 1915)