Specialiștii din sănătate nu exclud posibilitatea reintroducerii unor restricții, odată cu creșterea numărului de cazuri de îmbonăvire cu COVID-19

Realizator: Cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID va fi al persoanelor care nu s-au vaccinat, afirmă ministrul sănătății Ioana Mihăilă. Potrivit acesteia, mai puțin de un procent dintre cei vaccinați au contractat SARS-COV-2, iar aceste persoane nu au risc de a dezvolta o formă severă. Pe de altă parte, specialiștii nu exclud posibilitatea reintroducerii unor restricții odată cu creșterea numărului de cazuri.
Medicul infecționist Virgil Musta.
Virgil Musta: Pe moment nu cred că este necesar, pentru că numărul de cazuri este foarte mic. Dar în momentul când aceste cazuri vor crește și vor apare din nou probleme de internare, foarte probabil că vor apare aceste noi restricţii în funcţie de nivelul de infecţie în zona respectivă, în funcţie de activitățile care se desfăşoară. Noi avem obligaţia ca prin politicile de sănătate publică, specialiştii în sănătate publică să protejeze populaţia împotriva îmbolnăvirii în masă şi a deceselor care şi acelea pot fi foarte, foarte multe./rpatulea/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 iulie)