O mină de aur din epoca romană de la Roșia Montană, în centrul României, a fost inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ceea ce face mai dificilă reluarea unor operațiuni miniere în zona bogată în metale prețioase.
După săptămâni de incertitudine în care guvernul de la București a luat în considerare retragerea cererii sale de protecție UNESCO pentru Roșia Montană, o fostă mină de aur datând din epoca romană, agenția ONU pentru patrimoniul cultural a declarat-o marți drept sit al Patrimoniului Mondial. Decizia a venit ca o ușurare pentru grupurile de conservare care se opun reluării exploatării miniere în zonă.
Decizia, care adaugă Peisajul minier Roșia Montană pe lista Patrimoniului Mondial aflat în Pericol, a fost anunțată în timpul unei sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, la Fuzhou, China.
Listarea minei de la Roșia Montană ca sit protejat de UNESCO a fost mult timp aspirația grupurilor societății civile românești și internaționale ale căror acțiuni reușesc să oprească un proiect al companiei miniere canadiene Gabriel Resources de a extrage aur și argint în zonă folosind cianură.
Blocarea planurilor a determinat compania Gabriel Resources să dea în judecată guvernul român, pentru 5,7 miliarde de dolari, în urma unei presupuse încălcări a contractului, la Centrul internațional pentru soluționarea litigiilor privind investițiile, cu sediul la Washington, ICSID, care face parte din Banca Mondială. Procesul este încă în desfășurare.
ONG-urile care se opun mineritului văd statutul de sit al Patrimoniului Mondial UNESCO ca pe o condiție necesară pentru ca satul, considerat unul dintre cele mai vechi centre miniere tradiționale din lume, să dezvolte alternative ecologice la minerit, cum ar fi turismul verde.
Dar solul din zonă conține sute de tone de aur și argint, ceea ce îl face una dintre cele mai mari rezerve de minerale prețioase din Europa și mulți se îndoiesc de faptul că își poate permite comunitatea locală să renunțe la asemenea bogății.
„Nu aduce beneficii comunității sau țării”, a spus primarul municipiului Roșia Montană, Eugen Furdui, după ce a auzit despre decizia UNESCO. „Să nu uităm că blochează, pe termen mediu și lung, cea mai mare rezervă europeană de aur și argint”, a adăugat el.
Cu toate acestea, președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat pozitiv la această știre. „Salut includerea Peisajului cultural minier Roșia Montană în lista Patrimoniului mondial”, a scris Iohannis pe Facebook, adăugând că „ar trebui să devină un model pentru creșterea valorii patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei”.
România a trimis, prima dată, o cerere către UNESCO pentru listarea sitului minier roman în mandatul unui guvern tehnocrat, în 2017. În anul următor, a fost retrasă de un guvern condus de Partidul Social Democrat, pentru a fi reintrodusă în 2020 de către o administrație a Partidului Național Liberal.
Autor: Marcel Gascón Barberá, BIRN
https://balkaninsight.com/2021/07/27/ancient-romanian-gold-mine-given-unesco-protection/
BALKAN INSIGHT (Serbia), 27 iulie 2021
Traducerea: Cristina Zaharia