Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc lansează ediţia de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi”

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc lansează ediţia de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi”, prin care românii se pot caza în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră, preţuri începând de la 36 de lei pe noapte. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon. Programul se derulează în perioada 1-30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extrasezon. Până în prezent s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri./geftene/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 august