ANPC a sancţionat mai multe firme din energie

Realizator: Nicoleta Turcu – Pe măsură ce preţurile la energie tot cresc, sunt şi multe companii, care îşi înşală clienţii prin nerespectarea clauzelor contractuale. Numai luna trecută, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat 38 de firme din energie pentru majorări de tarife peste valorile din contracte. Informaţia a fost făcută publică de preşedintele instituţiei, Claudiu Dolot, audiat ieri în Comisia parlamentară de anchetă privind cauzele preţurilor mari la curentul electric şi la gazele naturale:
Claudiu Dolot: Au modificat clauzele acelea cu termene fixe. Măsurile de revenire la clauzele iniţiale ale contractului sunt date de către noi şi, dacă nu se întâmplă acest lucru, vom merge mai departe până la suspendarea activităţii. Cei care au apucat şi au semnat anumiţi furnizori, care au avut publicitate mincinoasă, i-am sancţionat. Dacă au apucat şi au semnat şi nu au avut aceste clauze şi preţul s-a mărit pe piaţă şi pe Bursă, să-şi caute alte variante.
Realizator: Luna trecută ANPC a verificat peste 90 de firme din energie, a primit mai mult de 900 de plângeri de la consumatorii casnici./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 octombrie)