Producătorul de îmbrăcăminte Putin Team va deschide primul magazin în Şeremetievo

Grupul de companii Tailor’s Manufactory Shishkin, un producător de îmbrăcăminte al brandului Putin Team, preconizează să deschidă primul său magazin pe aeroportul din capitala rusă, acesta urmând să fie situat în zona de plecări din Şeremetievo, din Moscova, a declarat compania producătoare, potrivit Agenţiei de presă RIA NOVOSTI. „Contractul cu Aeroportul din Moscova Şeremetievo a fost semnat, construcția pavilionului a început deja. Primul magazin Putin Team Russia va putea fi vizitat de pasagerii care pleacă de la Terminalul B, pe la sfârșitul lunii noiembrie”, a precizat compania. Hainele brandului Putin Team Russia vor fi vândute în curând şi în străinătate. Despre planurile de a deschide primele magazine offline a anunțat chiar fondatorul și CEO-ul grupului de companii Dmitri Şişkin, într-un interviu acordat Agenţiei de presă RIA NOVOSTI, în luna aprilie. El a subliniat că grupul examinează posibilitatea de a deschide magazine de retail în oraşele mari ale ţării, în special la Moscova și la Sankt Petersburg, precum și în orașele cu o populație de un milion de locuitori și ar putea deschide magazine fie în cele mai populare centre comerciale, fie pe principalele aeroporturi ale țării. În vara acestui an, grupul a deschis primul său magazin în oraşul staţiune la Marea Neagră Ghelendjik. ”În viitorul apropiat, în următoarele câteva luni, vom deschide magazine pe aeroporturile din cel puțin trei orașe rusești: Sankt Petersburg, Kazan și Ekaterinburg. În zonele de plecare, pasagerii vor putea vedea inclusiv colecții de export ale mărcii autohtone”, au menţionat miercuri surse din cadrul companiei. Curatorul proiectului, plecând de la ideea inițială până la implementare, este Ministerul Industriei și Comerțului al Federației Ruse. În primăvara anului 2021, treningurile Putin Team Russia au primit Marca de Calitate, care înseamnă o marcă ce identifică produsele care aderă la Schema naţională ‘Produse de calitate” din Rusia, împreună cu costumele mărcilor de renume mondial brevetate de Agenţia Federală Roskacestvo./vdraguta

www.ria.ru – 27 octombrie