Promisiuni la COP26

Liderii statelor lumii au promis ieri la summitul ONU cu privire la climat, ca până la sfârșitul deceniului să pună capăt defrişărilor și să reducă emisiile de metan, un gaz care este considerat a fi chiar mai periculos pentru planetă decât bioxidul de carbon.

Reporter: Cătălin Gomboș – Peste 100 de țări s-au alăturat Uniunii Europene și Statelor Unite care conduc eforturile de reducere a emisiilor de metan, un gaz care are un efect mai puternic decât cel al bioxidului de carbon, care este însă emis deocamdată în cantități mult mai mari. Ambele gaze se numără printre cele care provoacă așa-numitul efect de seră și accelerează încălzirea globală. Scopul reducerii emisiilor de gaze de seră, dar și cel al opririi defrișărilor și plantării de noi păduri care absorb bioxid de carbon este să limiteze creșterea temperaturilor globale la doar un grad și jumătate față de nivelul din perioada preindustrială, așa cum a fost convenit de altfel prin Acordul de la Paris din 2015. Deja țintele fixate la Paris sunt insuficiente pentru a limita creșterea la doar un grajd și jumătate și nici măcar acestea nu au fost atinse, atrag atenția experții. Creșterea temperaturilor globale accelerează schimbările climatice și poate avea efecte devastatoare de la fenomene meteo extreme la deșertificare și inundații catastrofale. Cele mai vulnerabile sunt statele în curs de dezvoltare și cele insulare care riscă să dispară cu totul din cauza creșterii nivelului apelor. Nu toate țările par a fi însă decise să ia măsuri urgente pentru reducerea emisiilor, mai ales că unele depind de exporturile de hidrocarburi. Este relevantă și absența de la summit a președintelui Chinei, țară care are cele mai mari emisii rezultate din arderea cărbunilor. Presa internațională a remarcat și una din ironiile cu COP26: deși este un eveniment dedicat combaterii poluării, sute de invitați au venit cu avioane private, ceea ce înseamnă emisii foarte mari.#HUN/csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 noiembrie