Solicitare a PSD de clarificare cu privire la mecanismul de ajustare a finanţărilor prin PNRR

Realizator: Laurenţiu Văduva – PSD solicită clarificări ministrului investiţiilor şi proiectelor europene cu privire la declaraţiile acestuia legate de posibilitatea ca fondurile destinate României prin PNRR să scadă cu aproximativ două miliarde de euro. Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, afirmă că Dan Vîlceanu trebuie să explice din ce programe vor fi tăiaţi aceşti bani:
Radu Oprea: Am solicitat ministrului Vîlceanu de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să vină cu un răspuns referitor la cele două miliarde de euro, pe care România le va pierde din finanţarea pentru PNRR şi să ne spună cum se va face acest lucru, dacă e vorba de optimizare, dacă este vorba de o renegociere. Cum se întâmplă efectiv? Sau poate pur şi simplu şi-a imaginat că din pixul domniei sale poate să taie de undeva şi am vrea să ştim de unde taie.
Realizator: Dan Vîlceanu a declarat recent că în PNRR există un mecanism de ajustare a finanţărilor destinate statelor europene în funcţie de variaţiile PIB estimat la momentul stabilirii împrumutului. Ţinând cont de PIB-ul real din 2021, ministrul proiectelor europene a estimat că suma alocată României prin PNRR ar putea scădea cu aproximativ două miliarde de euro. La rândul său, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a precizat că România are la fel ca şi celelalte ţări posibilitatea de a ajusta PNRR, dacă anumite proiecte nu s-au derulat conform programării. Liderul liberalilor a mai spus că o eventuală renegociere a programului se va discuta în cazul coaliţiei de guvernare, doar dacă PSD va prezenta propuneri clare, care să aibă şi acordul Comisiei Europene./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 ianuarie)