Rusia schimbă strategia de atac, mai are rezerve proaspete şi trupele belaruse se pot alătura ofensivei, avertizează un oficial NATO

Rusia va avea o abordare mult mai directă în efortul ei de a captura oraşele ucrainene, după ce au eşuat planurile sale de a înconjura oraşe-ţintă, precum Kiev, a declarat un oficial NATO. „Vedem o schimbare de strategie de partea rusă… Sunt mai puţin concentraţi pe înconjurarea oraşelor şi mai mult concentraţi pe intrarea în oraşe şi cucerirea lor. Bombardamentele grele sunt un efect al acestei schimbări de strategie”, a declarat pentru CNN oficialul NATO, sub condiţia anonimatului. Înaintarea lentă a Rusiei şi pierderile grele suferite în ultimele zile ale invaziei au forţat această schimbare, trupele ruse fiind acum blocate de probleme logistice în încercarea lor de a înainta pe teritoriul ucrainean, a mai spus oficialul. „Se pare că nu prea merge cum trebuie întreg lanţul logistic. Ceea ce vedem este o strategie slabă, combinată cu pregătire slabă şi moral scăzut. Nu au alimente, le lipsesc combustibilul şi piesele de schimb”, a subliniat oficialul NATO. Cu toate că rezistenţa fermă a ucrainenilor este în general responsabilă pentru încetinirea înaintării ruse, oficialul NATO a avertizat că situaţia în teren se poate schimba rapid şi că „aşteptările ar trebui gestionate”. Ucrainenii se vor obosi foarte tare, în timp ce Rusia mai are în continuare rezerve proaspete, iar Rusia poate escalada mai departe situaţia, a avertizat oficialul şi a adăugat că mai există, de asemenea, şi posibilitatea ca armata belarusă să se alăture ofensivei trupelor ruse./mbaciu/sdm2
(CNN INTERNATIONAL, 3 martie)