6.000 de paşi pe zi sunt suficienţi pentru o formă fizică bună

În prezent, există convingerea că drumul către o viaţă lungă şi sănătoasă începe cu 10.000 de paşi pe zi. Pentru multe persoane obişnuite cu un stil de viaţă mai sedentar, acest ţel este greu de atins, necesită efort şi timp. Analizând date de la zeci de mii de oameni de pe patru continente, provenite din 15 studii, o echipă de oameni de ştiinţă a ajuns la un număr mai acceptabil – mişcarea optimă pe zi este de aproximativ 6.000 de paşi, în funcţie de vârstă, informează „Science Alert”. Epidemiologul Amanda Paluh de la Universitatea din Massachusetts din Amherst şi echipa sa au studiat peste 2.000 de americani de vârstă mijlocie şi au descoperit că cel puţin 7.000 de paşi pe zi au redus riscul de deces prematur cu 50 până la 70%. Apoi, echipa a extins studiul, analizând datele din cercetările deja publicate în acest domeniu. Cea mai recentă meta-analiză a acestora include informaţii din fişele de sănătate a 47.471 de adulţi din Asia, Australia, Europa şi America de Nord. Cercetătorii au descoperit că 25% dintre oamenii care merg cel mai mult în fiecare zi au cu 40-53% mai puţine şanse de a muri prematur decât cei 25% care merg cel mai puţin. Pentru adulţii în vârstă de 60 de ani şi peste, riscul este redus cu 6.000-8.000 de paşi pe zi. Oamenii mai tineri pot face mai puţini paşi pe zi, dar nu s-a găsit nicio dovadă că ar trăi mai mult dacă ar face peste 8.000-10.000 de paşi pe zi. O jumătate de oră de activitate fizică intensă zilnică poate fi extrem de benefică pentru persoanele care stau jos mult timp. Exerciţiile practicate de persoanele în vârstă susţin creierul, inima şi oasele. Rezultatele studiului sunt publicate în „The Lancet. Public Health”./ddaniela

www.novini.bg – 8 martie