Liderul francez de extemă stânga şi-a îndemnat alegătorii să nu o susţină pe Marine Le Pen

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a cerut susţinerea alegătorilor în turul doi al alegerilor care urmează să aibă loc în cursul lunii aprilie. El a promis că poate să le soluţioneze temerile şi problemele. Domnul Macron o va avea ca adversar pe Marine Le Pen, de extremă dreaptă, care s-a plasat cu aproximati 4 procente în spatele lui, în primul tur, duminică. Le Pen s-a angajat să readucă ordinea în Franţa. În cadrul unei demonstraţii, ea a afirmat că ţara are nevoie de schimbare. „De acum înainte fac apel către toţi francezii, cu toate convingerile, de dreapta, de stânga sau de altă orientare, francezii cu orice origine să se alăture acestei întruniri naţionale şi populare. Împreună vom construi această victorie cu entuziasm şi convingere, pentru a implementa marile schimbări de care are nevoie Franţa şi vom conduce ţara fericiţi în al treilea mileniu”. Liderul de extremă stânga, Jean-Luc Mélenchon, care s-a plasat pe locul trei în primul tur al alegerilor, şi-a îndemnat alegătorii să nu ofere nici măcar un singur vot domnişoarei Le Pen./aionita/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 aprilie)