Minivacanța de Rusalii, pe litoral

După o zi și jumătate de vreme înnorată în minivacanța de Rusalii, turiștii au avut parte și de soare în această după amiază pe litoral. Marea este însă agitată, iar salvamarii au arborat astăzi steagul roșu, care interzice scăldatul pe toate plajele din sudul litoralului, de la Eforie la Vama Veche. Un turist a fost scos inconștient din apă la Mamaia și transportat la spital. Corespondentul nostru Sorin Cealera vine cu detalii.

Reporter: Potrivit estimărilor agențiilor de turism, numărul celor sosiți pe litoral în aceste zile îl va depăși pe cel înregistrat în weekendul de 1 Mai, când peste 30.000 de turiști s-au aflat la mare. Românii au accesat mai ales pachetele cu trei nopți de cazare, profitând și de ziua liberă de luni.(…) Vremea nu prea a ținut cu turiștii, dar oamenii s-au bucurat de câteva zile de relaxare la mare, iar cei mai hotărâți au mers la plajă și au intrat în apă.(…) Salvamarii au arborat steagul galben doar pentru cei experimentați pe plajele din Năvodari și Constanța. Un turist de 48 de ani din Galați a fost scos din mare în stare de inconștiență pe plaja din Mamaia, dar medicii au reușit să-l resusciteze și să îl transporte la spital. Din Eforie până în Vama Veche este steag roșu./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie