Aproape 31 de milioane de dolari: aceasta este suma pe care Kevin Spacey și companiile sale de producție vor trebui să o plătească creatorilor „House of Cards” din cauza „prejudiciului grav adus serialului– în care era protagonist– prin faptul că i-a hărțuit sexual pe unii membri ai echipei”.
Aceasta este hotărârea unui judecător din Los Angeles care a respins recursul prezentat de reclamant deoarece conduita acestuia a cauzat încălcarea din culpă a contractului de care era legat, provocând în consecinţă, prejudicii materiale și de imagine.
Potrivit judecătorului, din cauza comportamentului său, MRC a trebuit să-l concedieze pe Spacey, oprind producția celui de-al șaselea sezon al seriei Tv, care a fost rescris pentru a elimina personajul principal și a fost scurtat de la 13, la opt episoade, pentru a respecta termenele limită, fapt care a provocat o pierdere de zeci de milioane de dolari.
Avocații lui Spacey susțin că decizia de a-l exclude din cel de-al șaselea sezon al serialului a venit înaintea anchetei interne care i-a determinat pe membrii personalului să se prezinte și, prin urmare, a constituit o încălcare a contractului.
Hotărârea vine după o dispută juridică care a durat mai bine de trei ani și o audiere probatorie de opt zile care a fost ținută secretă publicului.
În „House of Cards”, actorul a jucat rolul protagonistului, Frank Underwood, un congresman avid de putere care a devenit președinte.
Luna trecută, Spacey a pledat nevinovat la Londra pentru acuzația de agresiune sexuală împotriva a trei bărbați. Faptele ar data din perioada în care era director al teatrului Old Vic. Va fi judecat anul viitor.
Actorul ar fi trebuit să revină anul acesta pe platourile de filmare, numai că în urma noilor acuzații de hărțuire sexuală, a fost exclus din filmul despre Genghis Khan, 1242: Gateway to the West.
În schimb echipa de producţie a thriller-ului lui Michael Zaiko Hall, Peter Five Eight, este oficial de partea actorului, declarând: „Fanii din întreaga lume vă așteaptă”.www.rainews.it
https://www.rainews.it/articoli/2022/08/kevin-spacey-dovr-pagare-31-milioni-a-house-of-cards-0115f2b7-cf45-4e32-a643-8ae424f5882b.html
Traducerea Cătălina Păunel