PORTRET: Şerban Cioculescu – unul dintre cei mai importanţi critici şi istorici ai literaturii române

de Răzvan Moceanu

Șerban Cioculescu s-a născut cu 120 de ani în urmă, la 7 septembrie 1902, la București, fiind fiul lui Nicolae Cioculescu și al Constanței (născută Milloţeanu). Tatăl său a fost inginer în Centrala Ministerului de Finanțe, iar mama profesoară.

 

 

* * * * *

În anul 1912, a rămas orfan de mamă, iar în 1914 și de tată, fiind crescut, mai apoi, de bunicul său matern, dr. Milloteanu din Turnu Severin.

A urmat liceul teoretic „Traian” din Turnu Severin şi a obținut licența în literatura franceză la Universitatea din București, în anul 1923.

Între anii 1926 – 1928, parcurge, cu ajutorul profesorului Constantin Rădulescu Motru, studii de filologie romanică la Sorbona şi la École Pratique des Hautes Études din Paris.

Din 1924 până în 1946 este profesor secundar la liceul din Găești, iar în 1945 obține doctoratul cu o teză intitulată „Dimitrie Anghel, viața și opera”.

La 13 februarie 1926, s-a căsătorit, la Găești, cu Maria G. Iovițoiu (1902-1988), licențiată în litere a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, care și-a început cariera didactică tot la Găești, începând cu anul școlar 1928-1929, ca profesoară de Limba Franceză.

Șerban Cioculescu a fost membru în organizația locală Găești a Partidului Național Țărănesc între anii 1928-1938, dar și membru în cadrul organizației județene a P.N.Ț.

Cioculescu a fost un publicist remarcabil, a colaborat la „Vremea”, „Vitrina literară”, „România literară”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Lumea”, „Viaţa Românească”, „Gazeta literară”, „Cahiers roumains d’ études litteraires”, „Manuscriptum”.

Debutează în anul 1923, la „Facla literară”, apoi a editat revistele „Viaţa universitară” şi „Kalende”, alături de VIadimir Streinu – coleg de catedră la liceul din Găești după absolvire –, Pompiliu Constantinescu şi Tudor Şoimaru.

Luceafărul, 15.02.1975

În anul școlar 1931-1932, Șerban Cioculescu a fost detașat la Școala Superioară de Meserii, după care a revenit la Liceul de Băieți din Găești, unde a mai activat  până în anul 1935. Atunci a fost obligat să se mute definitiv cu casa și familia la București, deoarece fusese numit profesor la Liceul C.F.R Aurel Vlaicu din București, apoi s-a transferat la Colegiul Sfântul Sava.

În anul 1942 a fost numit inspector general pentru învățământul secundar teoretic, calitate în care a activat până în anul 1946, când a fost chemat la Catedra de Literatură Modernă de la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași (catedra lui George Călinescu).

În anul 1935, debutează editorial cu Corespondenţa dintre I.L. Caragiale şi Paul Zarifopol (1905-1912), urmată de: Viaţa lui I.L. Caragiale (1940; ed. a II-a, revăzută, 1969), Aspecte lirice contemporane (1942), Istoria literaturii române moderne, vol. I, în colaborare cu Vl. Streinu şi T. Vianu (1944; ed. a II-a, 1985), Dimitrie Anghel. Viaţa şi opera (1945), Introducere în poezia lui Tudor Arghezi (1946; ed. revăzută, 1971), Curs de istoria literaturii române moderne. Literatura militantă (1947), Varietăţi critice (1966), I.L. Caragiale (1967), Medalioane franceze (1971), Aspecte literare contemporane. 1932-1947 (1972), Itinerar critic, vol. I-V (1973-1989), Amintiri (1973; ed. a II-a, 1981), Caragialiana (1974; ed. a II-a, 1987), Viaţa lui I.L. Caragiale. Caragialiana (1977), Prozatori români. De la Mihail Kogălniceanu la Mihail Sadoveanu (1977), Poeţi români (1982), Introducere în opera lui Dimitrie Anghel (1983), Introduction à la poésie de Tudor Arghezi (1983), Argheziana (1985), Eminesciana (1985), Dialoguri literare (1987).

Scânteia tineretului, 25.10.1977

În deceniul stalinist, criticul intră în „carantină politică”, dar evită închisoarea unde va muri fratele său Radu, primul nostru traducător al lui Proust.

Astfel Șerban Cioculescu a fost exclus din Societatea Scriitorilor Români (1946), din corpul universitar la 4 octombrie 1947, din Sindicatul Ziariștilor Profesioniști la 22 octombrie 1947, fiind nevoit să-și deschidă un anticariat pentru a-și câștiga existența (1947-1948), astfel încât, ca urmare a întâlnirilor de aici cu diferiți bibliofili, a intrat în atenția Direcției Generale a Siguranței Statului.

România liberă, 06.09.1982

În aceste condiții, a fost reținut în perioada 16 august – 6 septembrie 1949, însă, în urma cercetărilor întreprinse nu s-a putut demonstra participarea sa la vreo activitate subversivă destinată „uneltirii contra securității poporului”.

Va fi „recuperat” după anul 1960 de noul regim, a devenit șef de catedră universitară și academician, se orientează prioritar spre istoriografia literară și plătește cuvenitul tribut oficial funcțiilor deținute, spre dezolarea exilului anticomunist.

A fost redactor-şef la Viaţa Românească între anii 1965 şi 1967, a devenit membru corespondent al Academiei Române în 1966, iar în anul 1974 devine membru plin al Academiei Române.

În perioada 1963-1965, Șerban Cioculescu a fost reintegrat în învățământul superior, fiind profesor la Institutul Pedagogic din Pitești, de unde a ajuns la București în 1965, ca șef al catedrei de Limba Română la Universitatea din București, activitate pe care a desfășurat-o aici până la pensionare (1967-1974).

În această perioadă, a devenit om de știință emerit în 1969, membru al Senatului universitar, redactor responsabil al volumului III din Istoria Literaturii Române (tratatul Academiei).

În iunie 1969 i s-a conferit titlul de Om de știință emerit al Republicii Socialiste România „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățămîntului și culturii din patria noastră”.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

Şerban Cioculescu va muri de cancer, la 25 iunie 1988.

O stradă din Găești, oraşul în care a predat, îi poartă numele şi o școală gimnazială din acelaşi oraş a fost redenumită Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu” Găești.

Centenarul naşterii lui Şerban Cioculescu a fost marcat de o sesiune ştiinţifică omagială, desfăşurată în ziua de 12 noiembrie 2002, în Aula Eliade Radulescu a Bibliotecii Academiei Române, organizată de Institutul de Istorie şi Teorie Literară G. Călinescu al Academiei Române.

Acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, l-a caracterizat pe Şerban Cioculescu ca un mare critic, o personalitate de reper în cultura noastră, făcând parte dintr-o generaţie de mari critici, care au consolidat şi apărat modernitatea românească… unul dintre ultimii critici generalişti, care cunoştea literatura română, de la cronicari până la Leonid Dimov. Viaţa spirituală a lui Şerban Cioculescu a fost dominată, după acad. Eugen Simion, de Tudor Arghezi şi I. L. Caragiale. Prieten al adevărului, eruditul Şerban Cioculescu, credea în adevărul criticii, că frumuseţea criticii stă în exactitatea ei.

Şerban Cioculescu, din poziţia de director al Bibliotecii Academiei Române, a fost parte a istoriei acestei instituţii care a avut cincizeci de ani grei. Şerban Cioculescu a fost director general al Bibliotecii Academiei Române din 1967 şi în aceşti ani a contribuit la redresarea ei. Au fost făcute achiziţii de manuscrise şi cărţi vechi şi se interesa îndeaproape de bunul mers al activităţii, fiind cel mai apropiat îndrumator şi cel mai autentic diriguitor al Bibliotecii Academiei Române.