Preţul la bezină şi motorină va fi compensat în continuare până la finalul anului, a anunţat premierul Nicolae Ciucă

Prelungirea cu trei luni a termenului de acordare a compensării preţului la combustibili este principala măsură aşteptată în urma şedinţei de Guvern de astăzi, aflată în desfăşurare la Palatul Victoria.

Reporter: Petruţa Obrejan – Preţul la bezină şi motorină va fi compensat în continuare până la finalul anului, cu 50 de bani, a anunţat premierul Nicolae Ciucă, afirmând că măsura a produs deja efecte, lucru care a fost vizibil în ultimele trei luni, reuşindu-se practic stabilizarea şi chiar scăderea preţului la combustibil.

Mai mult, această decizie a produs efecte pe întregul lanţ, de la furnizor pană la consumator. Şeful executivului a mai spus că sâmbătă va fi prezent, alături de mai mulţi înalţi oficiali, inclusiv preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Sofia, pentru a participa la inaugurarea interconectorului de gaze dintre Grecia şi Bulgaria.

Premierul este convins că interconectorul va reuşi să pună în valoare sistemul propriu de gaze la care compania Transgaz a lucrat, adică la sistemul BRUA, el asigurând astfel conectarea aprovizionării cu gaze de la sud la nord./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie