Două treimi din populaţia lumii va ajunge să folosească internetul până la sfârșitul anului

Două treimi din populația lumii va ajunge să folosească internetul până la sfârșitul acestui an. Estimarea apare într-un raport publicat cu ocazia conferinței Uniunii Internaționale de Telecomunicații găzduită de București. Pandemia a dus la accelerarea conectivității la nivel global, potrivit acestui document. Astfel, în 2020, numărul utilizatorilor de internet a crescut cu 10%, inclusiv în țările mai sărace. De asemenea, în primul an al pandemiei, peste 550 de milioane de persoane au lucrat de acasă, în regim online, un procent semnificativ din forța de muncă globală. Măsurile de izolare la domiciliu din pandemie au condus la introducerea învățământului la distanță prin internet în aproape 90% dintre școli. Trăgând linia, se arată în raport, e plauzibil ca numărul utilizatorilor de servicii digitale să crească până la sfârșitul acestui an până la 5,3 miliarde oameni./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 octombrie