Orașul Herson este scena unor operațiuni contraofensive ucrainene

„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu
Realizator: În Ucraina, forțele rusești au continuat să atace miercuri în direcția a două orașe ucrainene din regiunea Donețk, în est, în timp ce în sud au avut loc noi ciocniri în Herson, care este de mai mult timp scena unor operațiuni contraofensive ucrainene. Tot miercuri, Rusia a organizat primele exerciții ale forțelor sale strategice de când a invadat Ucraina la scară largă.
Reporter: Cătălin Gomboș – Avdiivka și Bahmut, în Donețk, sunt în prezent principalele ținte ale operațiunilor ofensive ale rușilor, care în cea mai mare parte a restului frontului au trecut la o postură defensivă, nepărând să aibă capacitatea să mai organizeze operațiuni ample. De altfel, și la Bahmut, principala forță implicată în operațiuni este, potrivit presei internaționale, grupul Wagner, o companie de mercenari condusă de așa-numitul „bucătar al lui Putin”, Evgheni Prigojin. Bahmutul se află pe o șosea care leagă două orașe strategice din Ucraina, dar, deși Rusia încearcă de luni de zile să-l captureze, progresele Moscovei au fost nesemnificative. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat miercuri ceea ce a numit „nebunia comandanților ruși, care, zi după zi, lună după lună și-au trimis oamenii la moarte în Bahmut”. Zelenski a spus totodată că vor urma vești bune, formulă care de obicei anunță progrese pe front. Luptele au continuat și în Herson, în sud, unde ținta finală a ucrainenilor e orașul cu același nume, cel mai important capturat de ruși în actuala campanie. Contraofensiva ucraineană din Herson pare să fi încetinit, în condițiile în care forțele Kievului se confruntă cu dificultăți cauzate de vreme și teren, iar rușii au reușit să pregătească poziții defensive puternice. Tot miercuri, Rusia și-a testat forțele strategice care operează arsenalul său nuclear. Exercițiile erau programate de mult timp, dar au fost urmărite cu atenție, dat fiind că diferiți responsabili ruși, începând cu Vladimir Putin, au amenințat de când a început războiul cu arsenalul nuclear al țării. Exercițiile de miercuri au avut loc la capătul unei săptămâni în care Rusia a acuzat Ucraina, fără a prezenta probe, că ar pregăti un atac cu o așa-numită bombă murdară radiologică. Acuzațiile au fost respinse atât de Kiev, cât și de Occident./abranescu/dstanesc

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (27 octombrie)