Context
Pe data de 19 decembrie 1984, China și Marea Britanie semnau un acord prin care stabileau condițiile pentru cedarea Hong Kong, de sub administrare britanică, sub administrare chineză. Provincia a fost cedată britanicilor în urma Primului Război al Opiumului. Marea Britanie a ocupat Hong Kong datorită importanței strategice a acestuia. După Convenția de la Chuenpi, atât britanicii, cât și chinezii nu au fost mulțumiți de rezultat, întrucât ambele părți au avut impresia că au pierdut prea mult în timpul negocierilor. Ministrul de Externe britanic, Lordul Palmerston, i-a reproșat ministrului plenipotențiar britanic, Charles Elliot, că a obținut prea puțin pentru regat, în timp ce împăratul Daoguang i-a reproșat reprezentantului său, Qishan, că a cedat prea mult în timpul tratativelor. Prin urmare, ambele părți și-au înlocuit reprezentanții. Palmerston l-a însărcinat pe Henry Pottinger pentru a negocia în numele Coroanei britanice. În 1842 s-a semnat Tratatul de la Nanking, prin care a inclus pasaje din Convenția Chuenpi și a oferit cadrul legal pentru cedarea Hong Kong către britanici.
Hong Kong a devenit colonie britanică, unde activitatea principală a fost comerțul cu bunuri în China de Sud. În 1898, britanicii au obținut controlul asupra coloniei încă 99 de ani, în urma unei convenții semnate între britanici și chinezi la Peking. În urma instaurării regimului comunist, în China au început demersuri oficiale pentru repatrierea pronvinciilor luate de sub stăpânirea Chinei.
Perioada tratatelor inegale
Terminologia tratate inegale a fost folosită de istorici și analiști pentru a descrie perioada cedărilor masive din istoria Chinei. Discursul regimului comunist chinez descris aceea perioadă ca o succesiune de umilințe pe care regimul comunist trebuie să le îndrepte. Din pricina slăbiciunii interne determinate de criza provocată de războaiele opiumului, regimul imperial chinez a început să se cutremure, întrucât politica imperială la început de secol XIX a fost de a ține comerțul închis pentru puterile Europene.
Mai mult decât atât, Marea Britanie, Germania, Franța și Austro-Ungaria erau în căutare de teritorii noi pentru a-și lărgi rutele economice. În urma celui de-al doilea război al Opiumului, China nu a mai vrut să semneze și să-și asume alte convenții cu britanicii și francezii, motiv pentru care în august 1860, au fost reluate ostilitățile și China a fost nevoită să semneze Convennția de la Beijing, prin care s-au angajat să respecte celelalte acorduri semnate anterior. Interesul franco-britanic s-a concretizat prin accesul în Beijing, cu un cartier pentru cetățenii francezi și britanici. Prin intermediul acestor cartiere individuale, francezii și britanicii puteau staționa și influența deciziile din capitală. Rezidența a fost acordată în 1858. Anterior acestui moment, francezii au încercat să pătrundă în societatea chineză prin intermediul misionarilor religioși, care au fost trimiși în toată lumea.
O țară, două sisteme
Politica ”o țară, două sisteme” a reprezentat planul gândit de Deng Xiaoping, pentru a putea permite Hong Kong să tranziteze lin, de la sistemul capitalist, la sistemul comunist chinez. Chiar dacă Mao a avut și el în plan obținerea tuturor prinviciilor retrase de britanici, aceste obiective s-au concretizat în vremea lui Deng Xiaoping în 1984, în urma unor negocieri în aproximativ cinci runde de convorbiri, întrucât cele două state nu s-au înțeles în privința multor aspecte, precum destinul firmelor britanice.
Un alt aspect important l-a reprezentat întâlnirea dintre Margaret Thatcher și Deng Xiaoping, care a fost descrisă de analiștii din epoca drept o confruntare pentru supremația asupra Hong Kong. Britanicii veneau după succesul obținut în insulele Falkland, împotriva Argentinei, lucru care a generat la nivel internațional o opinie foarte bună despre mandatul lui Thatcher. În jurnalul său, The Downing Street Years, Thatcher vorbește despre negocierea pentru Hong Kong pe un ton justificativ, încercând să arate că decizia luată de ea a fost cea mai bună în acel moment. Mandatul propus de Partidul Conservator pentru negocierile cu China a fost pentru a încerca să păstreze pronvicia încă puțin, însă distanța a fost factorul determinannt, întrucât britanicii nu putea apăra provincia în caz de conflict.
Într-un final, britanicii aleg să cedeze în fața insistențelor Chinei, iar Hong Kong a fost cedată oficial în 1997 către China, cu promisiunea de a permite o perioadă de tranziție de aproximativ 30 de ani. În 1987, China a semnat cu Portugalia un acord pentru Peninsula Macao, prin care, în 1999, China a intrat în posesia Macao, însă a fost de acord să ofere o perioadă de tranziție de 50 de ani.
În momentul în care Marea Britanie a cedat Hong Kong către China, liderul Chinei a fost Jiang Zemin, care a garantat pentru respectarea perioadei de tranziție. Ulterior, el a fost arhitectul noii economii chineze, bazate pe un sistem comunist, cu puternice valențe capitaliste.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
https://www.britannica.com/place/Hong-Kong#ref85483
https://www.history.com/this-day-in-history/hong-kong-ceded-to-the-british
https://www.britannica.com/topic/Opium-Wars
https://www.britannica.com/place/Kowloon-Peninsula
https://www.history.com/news/hong-kong-china-great-britain
https://www.uscc.gov/sites/default/files/3.10.11Kaufman.pdf
https://www.scmp.com/comment/opinion/article/3150233/china-history-matters-still-century-humiliation
Documente
Acordul Sino-britanic
https://www.basiclaw.gov.hk/filemanager/content/en/files/anniversary-reunification15/anniversary-reunification15-ch1-2.pdf
https://researchbriefings.files.parliament.uk/documents/CBP-8616/CBP-8616.pdf
Tratatul de la Nanjing
https://china.usc.edu/treaty-nanjing-nanking-1842
Notificare pentru cedare Hong Kong, către O.N.U
https://treaties.un.org/doc/Publication/CN/1997/CN.273.1997-Eng.pdf
RADOR – 19 decembrie
