Ziaristul Petre Mihai Băcanu
1989: anul prăbuşirii comunismului în Europa Centrală şi de Est • regimul lui Nicolae Ceauşescu este discreditat complet • românii sunt profund nemulţumiţi de traiul mizerabil, de economia dezastruoasă • reformatorii din PCR, din Securitate şi Armată sunt dispuşi să scape de acest conducător depăşit, conservator, obsedat de cultul personalităţii • 15 decembrie: începe revolta de la Timişoara, amplificată a doua zi • Ceauşescu trimite trupe de represiune, iar posturile de radio din străinătate vorbesc despre ce se întâmplă în România • în zilele următoare au loc greve, mitinguri, se organizează comitete cetăţeneşti • 21 decembrie: revoluţia se extinde la Arad, Sibiu, Târgu Mureş, Cugir, Ghimbav, Braşov, Bucureşti • 21 decembrie: în faţa sediului Comitetului Central PCR are loc mitingul organizat de autorităţi pentru sprijinirea politicii lui Ceauşescu, mulţimea se agită, dictatorul este huiduit şi nu-şi mai poate continua discursul • seara: începe reprimarea protestatarilor, atacaţi de soldaţi, TAB-uri, ofiţeri ai USLA • 22 decembrie: manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea în sediul CC PCR • ora 12.10: soţii Ceauşescu părăsesc clădirea CC cu un elicopter • în sediile TVR şi Radiodifuziunii pătrund grupuri de revoluţionari • ora 12.50: din Studioul 4 al TVR actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu anunţă victoria Revoluţiei, în studio aflându-se şi Ion Iliescu, cel care va prelua puterea.
Sătul de ceea ce vedea în jurul său, de galantarele goale din „Alimentara”, de cozi, de frigul din case, de osanalele pentru Ceauşeşti, de cenzura şi temele „comandate” pe care le primea la redacţie, de ţara toată cenuşie şi înfricoşată, vigilent supravegheată de oamenii Securităţii, gazetarul Petre Mihai Băcanu de la România Liberă s-a hotărât să protesteze cumva. Aşa a luat fiinţă gruparea anticomunistă „Alianţa Naţională <R> pentru restructurare, reconstrucţie şi redeşteptare”, în 1988. Principala activitate a acestei alianţe ar fi fost tipărirea unei publicaţii intitulată România. Articolele urmau să facă propagandă împotriva regimului comunist şi împotriva deşănţatului cult al personalităţii lui Ceauşescu, în ideea că dictatorul „se temea mai mult de cuvinte decât de arme”.
Îndată după răspândirea primului exemplar, la 24 ianuarie 1989, Băcanu a fost arestat împreună cu colaboratorii săi, ziariştii Anton Uncu şi Mihai Creangă, informaticianul Ştefan Niculescu, linotipistul Alexandru Chivoiu şi Elena Gheorghe. Au urmat anchete dure, cu bătăi (Anton Uncu şi-a pierdut atunci o măsea) şi presiuni psihologice. La anchete se succedau Marin Pârvulescu (securistul „rău”, bătăuşul, cel implicat în asasinarea disidentului Gheorghe Ursu) şi Gheorghe Burloi (securistul „blând”, care îl lua la întrebări „cu frumosul”). Despre arestare şi anchete, puteţi afla detalii în https://www.rador.ro/2022/07/29/dincolo-de-durere-marturii-din-inchisorile-comuniste-22
A urmat procesul. „Procesul s-a judecat într-o sâmbătă”, povesteşte Petre Mihai Băcanu, „când tribunalul nu lucra, deci era gol. Mişunau securişti acolo şi era o sală plină de securişti – ăsta a fost procesul!… Scurt, aşa, mi-a spus anchetatorul: <Nici să nu întorci capul în spate!>… Chiar şi completul era timorat. Chestiunea este că, la câteva zile după Revoluţie – este caz poate nu unic, dar destul de rar! –, procurorul de şedinţă s–a dus la preşedintele tribunalului şi a spus: <Eu îl am pe conştiinţă pe domnul Băcanu, a fost un proces înscenat şi vă cer să-l revizuim…> Din proprie iniţiativă!”
Gazetarul Petre Mihai Băcanu a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare. A stat la Jilava şi la Rahova. Avea să fie eliberat de la Securitatea din Calea Rahovei abia în 22 decembrie 1989, după fuga soţilor Ceauşescu. Zilele Revoluţiei l-au aflat, aşadar, în celulă, iar ecoul celor ce se întâmplau afară a fost estompat de zidurile cenuşii. Iată cum a trăit un deţinut politic ultimele zile ale regimului care îl condamnase:
„Mor pentru popor!”
„Acuma [închisoarea] era arhiplină şi chiar eu am stat în celulă cu încă trei inşi: unul făcuse un partid, unul făcuse nişte <fluturaşi>, unul nu ştiu ce mai făcuse. Şi mă întreabă anchetatorul, zice: <Oi fi aflat de pe la ăia ce s-a întâmplat în Europa>, ăia [din celulă] erau atât de timoraţi încât nu mi-au spus, n-au zis nimic. Şi culmea e că nu ştiam nimic despre ce s-a întâmplat în Europa. Zice: <Bă, ascultă la mine, tovarăşul [Ceauşescu] e iubit, mă, nu se întâmplă nimic la noi, mă!>
Şi la numai trei zile de la discuţia asta cu Burloi, i-am văzut pe gardieni obosiţi, cu ochii umflaţi de nesomn. Ei de fapt fuseseră la Timişoara, toată echipa fusese la Timişoara. Şi în 21 decembrie am auzit multe elicoptere. Şi unul dintre băieţii ăştia din celulă zice: <Se întâmplă ceva afară…> <Ei, nu cred, cred că e ceva pe-acolo, pe la Palatul Casa Poporului şi bântuie elicopterele>. După aceea, am auzit, noaptea, cum îl anchetau pe unul şi ăla striga în gura mare <Mor pentru popor!>. Şi am coroborat înghesuiala care era acum la închisoare cu toate astea şi mie îmi încolţise [în minte] că se întâmplă ceva.”
„Era o schimbare de atitudine şi a gardienilor”
„A doua zi, 22 decembrie, ne-am trezit că ne spun să ne facem bagajele – bagajele! – o bocceluţă cu [lucruri]. Şi colegilor ăstora ai mei începuse să le fie frică că îi duce unde va şi îi omoară. Zic: <Dom’le, nu se mai omoară acuma chiar aşa de uşor. Cred că ne mută pe undeva>. Şi pe mine m-au lăsat la urmă. Era o schimbare de atitudine şi a gardienilor. Au fost şi gardieni omenoşi, n-au fot toţi ticăloşi.
Şi m-au scos şi a venit şeful Securităţii, a dat mâna cu mine şi mi-a zis: <Domnule Băcanu, de azi înainte, cred că poţi să scrii tot ce vrei! Eşti liber…> Aşa am aflat… La care, am mai avut şi o urmă de umor şi l-am întrebat: <Şi cum să plec, aşa, ca un evadat? N-am nimic, [niciun act] la mână>. Şi mi-a zis: <Haideţi, domn’ Băcanu, vă arde de glume?!> Şi mi-am închipuit ce presiune era asupra lor.
Şi când am ieşit… ştiţi cum e arestul Securităţii, în spatele unor blocuri prin Rahova, am văzut scris <Jos Ceauşescu!> Aşa mi-am dat seama că a căzut! Şi m-am dus spre Piaţa Unirii, în Piaţa Unirii erau maşini cu steaguri, o veselie nemaipomenită, toţi strigau…
Asta pe la ce oră?
Imediat după ce a fugit Ceauşescu, pe la 1-2, aşa cred că era. Şi un tânăr m-a recunoscut: <Nu sunteţi domn’ Băcanu?> <Da…> <Aoleu! Ştiu tot despre dumneavoastră! Unde vreţi să mergeţi?> <Dom’le, vreau să merg acasă, în Pajura>. Zice: <Haideţi că sunt cu maşina>. A luat-o pe undeva, pe Viilor, totul era blocat, până la urmă am ajuns tot pe la Casa Scânteii. Şi am zis: <Dom’le, dacă tot am ajuns aicea, hai să-mi văd şi eu colegii>.
Şi-aşa, din clipa aia… am stat ce-am stat cu colegii, s-au dus colegii şi i-au adus pe ai mei din Pajura şi în după amiaza aia am făcut şi eu o baie, m-am despăducheat şi m-am instalat la televizor şi am urmărit cu ochii unuia care nu mai văzuse televizorul un an de zile şi l-am privit mai atent. Şi când a venit noaptea şi a început să se tragă şi trăgeau unii în alţii, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Şi a doua zi, a treia zi, nu mai ţin minte, le-am spus colegilor: <Măi, ceva nu e în regulă cu ce s-a întâmplat… Hai să fim cu ochii pe ei!> Şi aşa a intrat România Liberă în opoziţie.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2015]
Petre Mihai Băcanu a devenit primul director al cotidianului România Liberă, un ziar cu orientare democratică şi o puternică poziţie anticomunistă.
