Leul ar putea reveni pe tendinţa de depreciere uşoară faţă de euro

Leul ar putea reveni, anul viitor, pe tendinţa de depreciere uşoară faţă de euro, după un 2022 în care Banca Naţională a utilizat cursul de schimb drept ancoră anti-inflaţionistă, consideră analiştii. Astfel, un euro ar ajunge, la finalul lui 2023, la puţin peste 5 lei.

Reporter: În anii anteriori, leul a înregistrat o tendință de depreciere față de moneda unică europeană într-un ritm apropiat de diferența dintre nivelul inflației de la noi și cel din zona euro, explică analistul financiar Adrian Codirlașu, vicepreședinte al CFA România.

În 2022, o dată cu creșterile semnificative ale prețurilor de consum, determinate în principal de scumpirile din energie, BNR a folosit cursul de schimb ca ancoră anti-inflaționistă, acesta înregistrând chiar o ușoară apreciere, spune analistul, care adaugă că în 2023 va reveni, cel mai probabil, pe traiectoria de depreciere ușoară. Influențele negative vor veni în principal din direcția deficitelor foarte mari, mai ales a celui de cont curent, precizează Adrian Codirlașu.

Adrian Codirlașu: Avem cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană și, de asemenea, cel mai mare deficit de cont curent dintre țările cu rating investment grade. Este principalul risc pentru economia românească. S-ar putea anul acesta să vedem chiar peste 10% din PIB deficit de cont curent.

Reporter: Adrian Codirlașu mai precizează că în conformitate cu sondajul periodic realizat printre membrii CF România, un euro ar putea ajunge spre finalul anului 20023 la 5 lei și 5 bani – 5 lei și 7 bani./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 decembrie