Maia Sandu a fost acuzată că a încălcat principiul separării puterilor în stat

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova l-a acuzat pe președintele ţării, Maia Sandu, de amestec în procesul de justiție și încălcarea principiului separării puterilor în stat, consacrat în declarația de independență și în constituție.

Declarația în acest sens a fost postată, luni, pe pagina organizaţiei de pe Facebook (reţea de socializare interzisă în Rusia, fiind deținută de corporația Meta, recunoscută ca extremistă pe teritoriul Federației Ruse).

Vorbind pe 29 decembrie la postul de televiziune „Moldova-1”, când se discutau o serie de cazuri rezonante, șeful statului moldovean i-a criticat pe slujitorii Femidei. „Maia Sandu a declarat că evaluarea care va fi dată, în curând, reprezentanților justiției va depinde de activitatea lor curentă. Reamintim că, în conformitate cu declarația de suveranitate, ‘…’ separarea puterii legislative, executive și judecătoreşti este principiul fundamental al funcționării Republicii Moldova ca stat democratic constituțional. Atragem atenţia asupra faptului că puterea judecătorească se subordonează doar legii. Amestecul în înfăptuirea justiției este inacceptabil” – a scris Asociația./ssirbu/ctuluc

https://www.ng.ru/news/756937.html

www.ng.ru – 3 ianuarie