Preşedinţii Bulgariei şi Serbiei dau startul construcţiei interconectorului de gaze dintre cele două ţări

Construcţia interconectorului de gaze Bulgaria – Serbia (Gas Interconnection Bulgaria – Serbia, IBS) va fi demarată pe teritoriul bulgar. La ceremonia de începere a lucrărilor de construcţie, vor fi prezenţi preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, şi omologul său sârb, Aleksandar Vucic. Printre participanţii la eveniment se numără miniştrii energiei din Bulgaria şi Serbia, Rosen Hristov, respectiv Dubravka Dedovic, precum şi directorul executiv al Bulgartransgaz, Vladimir Malinov. Şeful statului bulgar va desfăşura o întâlnire bilaterală cu preşedintele Serbiei. Conexiunea de gaz Bulgaria-Serbia (IBS) va avea o lungime totală de aproximativ 170 de kilometri, de la Novi Iskăr – Bulgaria până la Niš, Serbia, din care aproximativ 62 de kilometri pe teritoriul bulgar. După construirea sa, gazoductul va avea o capacitate de până la 1,8 miliarde de metri cubi de gaze pe an, cu posibilitatea de flux invers. Conducta de gaze este un proiect de interes comun pentru Uniunea Europeană, finanţat de Mecanismul pentru Interconectarea Europei./ddaniela/cpodea

www.dariknews.bg – 1 februarie