Unele furnici nu merg la întâmplare, ci mai degrabă în modele șerpuitoare

Atunci când este observată o furnică în căutarea hranei, ea pare să se miște aleatoriu, dar cel puțin în cazul unei specii acest lucru nu este adevărat, pentru că ea umblă în meandre cu plimbări aleatorii intercalate, ceea ce îi poate ajuta în misiunea de a găsi hrană. Un studiu publicat de iScience a analizat comportamentul unei furnici din America de Nord, Temnothorax rugulus, care arată „un model regulat surprinzător în meandre atunci când explorează zona din jurul cuibului său”, a spus coordonatorul cercetării, Stefan Popp, de la Universitatea din Tucson (SUA).
Furnicile alternează fără probleme la stânga și la dreapta pe o scară de lungime relativ regulată de aproximativ trei lungimi ale corpului lor, rezultând un model de șerpuire, precum meandrele unui râu. Acest tipar de mers poate face ca găsirea hranei să fie mai eficientă decât unul pur aleatoriu. Acest lucru se datorează faptului că furnicile tind să-și traverseze propriile cărări mai rar în timp ce șerpuiesc decât atunci când merg la întâmplare, așa că ele caută în aceeași zonă de mai puține ori.
Echipa a studiat o colonie de furnici în laborator și, pentru a se asigura că ele urmăreau modele definite și nu traiectorii aleatorii, au comparat urmele cu modele de mers aleatorii simulate de computer. Șaptezeci și opt la sută dintre furnici au făcut viraje într-o singură direcție, care au fost adesea urmate de viraje în direcția opusă după o distanță aproximativ constantă. Potrivit cercetătorilor, acest lucru face „căutarea furnicilor mai eficientă, deoarece insectele pot rămâne aproape de cuib fără a fi nevoie să caute în mod repetat în aceeași zonă”.
Dl Popp a spus că ceea ce l-a intrigat cel mai mult au fost formele extreme pe care modelele furnicilor le-ar putea lua pe baza acestor principii simple. Unele modele arată ca nişte „fire ondulate care se pot smulge dintr-o piesă de îmbrăcăminte, iar altele par că drumul șerpuiește de la sine”, creând o „structură asemănătoare fractalului. Îmi amintește de unele curbe de umplere a spațiului pe care le cunoaștem din matematică”, a explicat Popp.
Omul de știință a spus că ceea ce îl fascinează cel mai mult sunt întrebările despre regulile minții unei furnici care permit să apară astfel de modele complexe de căutare. În plus, aceste insecte au rezolvat o problemă de căutare colectivă de-a lungul evoluției într-un mod care ar putea fi aplicat la proiectarea de roiuri autonome de roboți de căutare sau drone pentru utilizarea lor în zonele unor dezastre sau peisaje neexplorate./rcostea

www.20minutos.es – 31 ianuarie