Preşedintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9

Preşedintele Klaus Iohannis va participa mâine, la Varşovia, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9, avându-i ca invitaţi pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi pe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, agenda discuţiilor va viza continuarea sprijinului pe care statele aliate îl acordă Ucrainei, susţinerea aspiraţiilor sale euro-atlantice, precum şi demersurile continue ale NATO de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic.

Vor fi abordate, de asemenea, modalităţile de tragere la răspundere a Rusiei, prin instrumente de drept internaţional, pentru crimele comise în Ucraina. O atenţie specială va fi acordată partenerilor vulnerabili, precum Republica Moldova, confruntată cu provocări crescute de securitate.

Summitul B9 se desfăşoară în preajma împlinirii unui an de la declanşarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022 – context în care liderul de la Casa Albă a fost prezent ieri la Kiev, într-o vizită supriză./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 februarie