Miniştrii de finanţe din grupul G20 discută pentru a doua zi despre acordarea de ajutor ţărilor cu datorii

Miniştrii de finanţe din grupul G20 de economii dezvoltate au discutat despre ajutorul pentru ţările cu datorii. Ei s-au întâlnit, pentru a doua zi, în oraşul indian Bangalore. Directoarea FMI, Kristalina Georgieva, a recunoscut că există încă dezacorduri pe tema acestui ajutor, dar a afirmat că ţările sunt determinate să depăşească aceste dezacorduri. Există de asemenea diferene de opinie în ce priveşte modul în care se va face referire la războiul din Ucraina într-un comunicat final. În discursul său către miniştrii de finanţe întruniţi la summit, premierul indian, Narendra Modi, nu a făcut nicio referire la invazia rusă, menţionând doar tensiunile geopolitice tot mai mari. India îşi păstrează poziţia neutră faţă de război şi doreşte să aibă o discuţie diferită în ţară. Ea doreşte să folosească preşedinţia G20 pentru a reprezenta nevoile ţărilor în curs de dezvoltare, care nu participă la întrunirile economiilor majore. India doreşte astfel ca discuţiile să se concentreze asupra securităţii alimentare, a creşterii sustenabile şi a datoriilor./aionita/dstanesc

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 februarie)