Aleksandar Vučić a declarat că Serbia nu furnizează arme nici Rusiei, nici Ucrainei

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că țara sa nu furnizează arme nici Rusiei, nici Ucrainei. „Serbia nu furnizează arme nimănui. Producem muniție și vindem muniție. ‘…’ Nu am vândut nici arme sau muniție nici Rusiei, nici Ucrainei. Pentru Serbia, există în conformitate cu legile internaționale un așa-numit utilizator final, și numai acestor țări Serbia poate efectua livrări” – a spus Vučić, duminică, în timpul unei discuţii cu jurnaliştii din Qatar, unde participă la cea de-a cincea Conferință ONU privind țările cel mai puțin dezvoltate de la Doha. Transmisiunea a fost asigurată de canalul de televiziune Pink. Președintele sârb a subliniat că Serbia a luat măsuri suplimentare pentru împiedicarea transferului de muniție către o terță parte, stipulând în fiecare contract, inclusiv în cadrul livrărilor către Turcia, interdicția revânzării acestora fără permisiunea Belgradului. Vučić a amintit că întreprinderea militară sârbă „Krušik” a mai fost acuzată anterior de livrări în zonele de conflict. „Câți ani a fost nevoie pentru a ieși din povestea „Krušik”, iar acum s-a dovedit că în spatele acesteia s-a aflat mafia de la companiile militare bulgare ” – a subliniat el, adăugând că astfel de acuzații au fost destinate să lovească asupra autorităţii sale în Rusia. „Vreţi să distrugem Serbia, industria de apărare, sau vreţi să vindem când nu sunt războaie? Cui să vindem atunci când nu există războaie? ‘…’ Suntem curați ca lacrima, dar vrem să obţinem câștiguri. Vom investi mai mult de 100 de milioane de euro în industria noastră de apărare” – a spus liderul sârb. Amintim că, pe 2 martie, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că partea rusă a cerut Belgradului o poziție oficială cu privire la informațiile despre furnizarea de muniție sârbă către Ucraina. Anterior, diplomatul rus a declarat că Moscova este „profund îngrijorată” de aceste informații și a subliniat că Federația Rusă urmărește îndeaproape evoluția situației. (https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/17199115)/ssirbu/atataru

(www.tass.ru – 5 martie)