Mai multe cotidiene analizează situația politică și socială din Israel. Democrația încă rezistă în Israel, titrează New York Times, rezumând evenimentele din ultimele săptămâni de manifestații împotriva legilor de reformă judiciară ale guvernului. Sute de mii de israelieni au ieșit în stradă duminică noaptea – proporțional, e ca și cum milioane de americani ar fi ieșit în stradă -, după ce premierul Benjamin Netanyahu anunțase că-l va demite pe ministrul apărării, Yoav Gallant, pentru că și-a retras susținerea pentru legi.
Manifestanților li s-au alăturat sindicatele, care au intrat într-o grevă generală soldată cu închiderea principalului aeroport al țării; diplomați, care au închis consulate și ambasade ale Israelului; și cel puțin o parte a rezerviștilor, care au amenințat că nu se vor mai supune ordinelor de înrolare. Ceva atât de apropiat de o revoluție n-a mai văzut nicicând statul modern al Israelului. Într-o lume mai bună – sau într-un Israel mai tânăr – Netanyahu și-ar fi dat demisia, conchide New York Times. Cotidianul francez Le Point reține că „pauza” anunțată de Netanyahu după declanșarea unei greve generale și apariția unor tensiuni în cadrul majorității a fost întâmpinată cu scepticism de protestatari, precum și de mai mulți comentatori politici. Pentru Nahum Barnea, editorialist la cotidianul „Yediot Aharonot”, premierul „a știut, cu cuvinte frumoase, să transforme o înfrângere amară într-un meci nul”.
„O bătălie pentru sufletul Israelului” este titlul editorialului publicat de Financial Times, care reamintește că reformele propuse de guvern și care au scos manifestanții în stradă includeau respingerea hotărârilor Curții Supreme de către o majoritate simplă a parlamentului, respectiv controlul politicienilor asupra numirii judecătorilor. Aceste măsuri ar slăbi puținele mecanisme de control cărora le este supus executivul și ar submina grav fundația democratică a statului evreiesc. Toate acestea survin într-un moment în care Netanyahu e judecat pentru corupție, fraudă și abuz de încredere. Amenințarea la adresa democrației israeliene nu va dispărea atât timp cât extrema dreaptă va continua să domine guvernul, conchide Financial Times.
Viitoarea aderare a Suediei și Finlandei la NATO atrage în continuare reacții contradictorii, observă la Libre Belgique. Finlanda și Suedia vor deveni „ținte legitime” ale „răzbunării” Rusiei odată ce vor deveni membre NATO, a avertizat, marți, ambasadorul rus la Stockholm, relansând retorica amenințărilor din partea Rusiei. Avertismentul vine într-un moment în care Moscova a părut în ultimele luni că renunță la amenințările la adresa celor două capitale nordice, de la decizia lor istorică din luna mai 2022 de a solicita aderarea la Alianța Atlantică. Candidaturile, care dau pagina unor decenii de neutralitate și apoi de menţinere în afara unor alianțe militare, sunt rezultatul direct al invaziei Rusiei în Ucraina, reamintește cotidianul belgian.
Guvernul ungar a cerut miercuri, 29 martie, Suediei să-şi „schimbe tonul” şi să înceteze politica de „denigrare” faţă de Budapesta, condiţii prealabile în opinia sa pentru orice vot privind aderarea Suediei la NATO, notează Le Figaro. „Există numeroase nemulţumiri de rezolvat înainte de a putea ratifica” intrarea ţării nordice în Alianţa Nord- Atlantică, a scris miercuri purtătorul de cuvânt Zoltan Kovacs pe site-ul său oficial. De partea suedeză există temerea că Ungaria se foloseşte de aderarea la Alianţa Nord-Atlantică ca de o monedă de schimb în bătălia cu UE, căci, după cum reamintește Figaro, miliarde de euro din fonduri destinate Budapestei sunt acum îngheţate de Bruxelles în aşteptarea reformelor pentru o mai eficientă luptă contra corupţiei.
Perspectivele conflictului din Ucraina sunt tot mai sumbre. La peste un an deja de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, tensiunile nu scad între Rusia şi Occident, reamintește La Libre Belgique, care explică: Pe măsură ce trec săptămânile de când durează acest război, sancţiunile Occidentului faţă de Rusia cresc considerabil pentru a strânge şi mai mult şurubul şi a spera la o retragere a trupelor ruse din Ucraina.
În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat recent că „războiul hibrid” lansat de Occident contra Rusiei va dura multă vreme. „Dacă vorbim despre război în sens larg, confruntarea cu ţările neprietene, ostile, despre acest război hibrid (…), atunci asta va dura mult timp”, a declarat Peskov. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului i-a îndemnat de asemenea pe ruşi să fie uniţi în spatele preşedintelui rus, Vladimir Putin. Această declaraţie a lui Peskov şi ultimele declaraţii ale preşedintelui rus au fost analizate de politologul Maxim Trudoliubov pentru cotidianul „The Guardian”. Potrivit lui, Vladimir Putin pregăteşte Rusia pentru un „război etern” cu Occidentul, în vreme ce invazia din Ucraina se împotmoleşte.
Un alt cotidian britanic, The Telegraph, oferă o altă perspectivă asupra armelor nucleare tactice desfășurate în Belarus de Moscova. „Acest nou zăngănit de sabie e menit în mod evident a intimida Occidentul, și în special țările libere ale Europei de Est; odată desfășurate, astfel de arme ar amenința o porțiune apreciabilă a continentului, de la statele baltice în nord la România și Moldova în sud-est. Dar în spatele deciziei mai există încă un motiv. Cum până și cei mai vechi aliați își pierd încrederea în puterea Kremlinului, Putin devine profund paranoic și îl forțează pe Lukașeko să îi rămână fidel. Cu armele sale nucleare desfășurate în Belarus, Rusia se va simți îndreptățită să reprime orice revoltă pro-occidentală serioasă contra lui Lukașenko. După cum a apreciat și secretarul consiliului național de securitate și apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, Belarus a devenit un „ostatic nuclear” al lui Putin.
De la Paris, editorialistul cotidianului LE MONDE se arată îngrijorat de lipsa de anvergură a politicii externe americane. „Tulburările lumii de astăzi aduc o ceață strategică din care Statele Unite se luptă să se desprindă”, se arată în comentariul care scoate în evidență inconsecvențele lui Joe Biden pe plan diplomatic, precum și schimbările de orientare ale republicanilor în materie de politică externă, ceea ce subminează pretențiile Washingtonului de a menține o ordine internațională. Cum pot rămâne Statele Unite liderul democrațiilor occidentale dacă politica externă oscilează de la o zi la alta, iar partenerii nu se mai pot bizui pe predictibilitatea ei? este esența editorialului apărut în Le Monde.
(Agenția de Presă Rador – 29 martie)/rlambru
