Opera Națională București prezintă publicului, începând cu 31 martie 2023, spectacolul „Fantoma de la Operă”, de Andrew Lloyd Webber, cel mai longeviv musical de pe Broadway. Este prima dată când această producție complexă a genului este realizată la Opera Naţională, în regia lui Răzvan Ioan Dincă.
Răzvan Ioan Dincă: Cred că pentru un regizor, întâlnirea cu un titlu precum „Fantoma de la Operă” e o șansă unicat. În general, aceste șanse apar foarte rar și atunci când ele apar, trebuiesc valorificate. În același timp, trebuie să fii conștient că o dată ce accepți ideea de a monta un spectacol precum „Fantoma de la Operă”, apasă o responsabilitate foarte mare pe umerii tăi, deoarece acest titlu nu trece neobservat. Șansele ca spectacolul să iasă prost sunt la fel de mari ca și posibilitățile ca el să iasă foarte bine. Și atunci, pendulând între cele două opțiuni, apasă pe umerii regizorului, care e creatorul principal al spectacolului, o responsabilitate foarte mare, iar în acest sens, noi am obținut drepturile non-replică, adică noi n-am avut voie să facem nimic din spectacolele originale, din montările originale ale acestui extraordinar titlu și a trebuit să facem un spectacol de la început, cu totul, ceea ce înseamnă că am păstrat doar muzica și textul. Nimic din ceea ce se întâmplă, în rest, nu există în acest spectacol, adică nimic din alte montări nu se regăsește în acest spectacol, ceea ce creează, iarăși, un anumit tip de presiune, pentru că trebuie să fii original, în condițiile în care, în trecut, mari regizori, mari coregrafi, mari scenografi au atins acest titlu și au făcut succes foarte mare cu el pe întreg mapamondul. Sigur, noi vorbim despre teritoriul României, undeva unde nu prea există o piață de musical, dar în același timp, publicul, mai ales publicul Operei Naționale din București, un public exigent, este un public ce cunoaște regulile spectacolului în profunzime și, prin urmare, când vede un spectacol, știe să le aprecieze la adevărata sa valoare. Și atunci „Fantoma de la Operă” la operă, la Opera Națională din București, este din start ceva ce nu te poate lăsa lipsit de emoție. Și așa, sub auspiciile acestor emoții s-au desfășurat repetițiile, s-au desfășurat momentele de lucru cu artiștii, cu personalul tehnic, cu echipa de creație. Munca la acest spectacol a fost de lungă durată. Noi am început, practic, prin august-septembrie anul trecut să gândim acest spectacol și după ce am concluzionat că am putea să-l facem, după aceea, am început o muncă și mai asiduă pentru a putea să-l ducem până la capăt. Deci mai întâi a fost o muncă de creație a noastră cu noi înșine și mai apoi, după ce s-a stabilit că vom face acest spectacol la Opera Națională, lucrurile s-au documentat într-o formă, ca să zic așa, organizată, dar obsesia „Fantomei de la Operă” e demult în noi. Și pe mine m-a interesat foarte mult să descopăr o latură teatrală pe care Andrew Lloyd Webber o presupunea în muzica sa și stratificările psihologice pe care muzica le presupune. Și acest lucru m-a făcut să intru în adâncurile partiturii și a libretului și să lucrez cu artiștii într-un mod profund. De asemenea, însă, vorba unui spectator ce a văzut deja această montare, care a spus că „ce mă bucură că a reușit să fie pe înțelesul tuturor”, dar în același timp, pentru cei care știau să vadă, să creeze și niște tipuri de interiorizări sau, eu știu, tipuri de gânduri care depășesc percepția unui public de masă, oameni de teatru cărora li s-a părut că spectacolul acesta are de spus ceva și din punct de vedere artistic. Nu este doar un spectacol comercial, e un spectacol pe care noi am dorit să-l facem teatral și spectaculos deopotrivă, urmărind, cum nu suntem învățați în școală, să urmărim și succesul. Am urmărit și succesul acestui spectacol și l-am urmărit prin prisma faptului că regizorul – cel puțin eu, ca și regizor, întotdeauna mă gândesc la percepția spectatorului, dar nu plătesc tribut acestei percepții, ci încerc să fac în așa fel încât să conduc spectatorii pe un drum pe care i-l ofer, pe care nu îl poate identifica la început, dar după care, dacă reușesc să îl conving, vine pe el, merge pe el și îi place. Cred că spectatorul are nevoie în permanență de surprize, de lucruri la care să nu se aștepte și cu toate astea, să îi placă și să-l cucerească. Și sub aceste auspicii s-au desfășurat inclusiv repetițiile noastre, iar artiștii au fost all in, cum ar fi. Adică au mers pe mâna noastră, pe mâna noastră, ca echipă de creație. A fost o echipă de creație sudată, unită, cu o viziune unitară și acest lucru cred eu că se observă în această montare. Desigur, toți cei care am lucrat la acest spectacol avem experiență în domeniu. Și când abordez un titlu de musical, în general, e greu orice tip de musical, dar „Fantoma de la Operă” e cel mai greu dintre toate cele grele, pentru că, repet, e un titlu care la început îți dă o senzație că e de ajuns să ai o muzică frumoasă și totul funcționează. Ei bine, nu-i deloc așa. Când îți dai seama că nu e suficient să faci acest lucru și anume, să faci un concert puțin mișcat și e nevoie, dimpotrivă, să intri în profunzimea dramaturgiei muzicale și dramaturgiei efective a libretului, atunci îți dai seama câte lucruri sunt ascunse acolo. Iar din punctul de vedere al concepției pe care Webber a avut-o atunci când a compus atât muzica, cât și a făcut sinergia cu libretul, cred că vorbim despre estetică teatrală și vorbim despre modalitățile în care se întâmplă în acest moment artele spectacolului. Această montare capătă o dimensiune, ca să zic așa, de satiră asupra vieții teatrale în genere și o introspecție și o prospecție, de asemenea, a variantelor prin care spectacolul poate fi tratat de acum înainte în secolul nostru, în condițiile în care spectatorii au la dispoziție atâtea posibilități de valorificare a timpului. Și atunci noi ne gândim tot timpul cum facem să îl ținem în sala de spectacol, oferindu-i, de asemenea și o componentă culturală care să îi valorifice simțurile, dar și spiritualitatea./dsirbu/cionescu/ilapadat
RADOR (5 aprilie)
