Nu mai este mult până când sărbătorile pascale ne vor umple sufletele de liniște, bucurie și pace interioară. Sărbătoarea de Paşte are o semnificaţie deosebită, fiind aşteptată cu mult drag, și mai ales nerăbdare, atât de copii, cât şi de adulţi. Pe lângă tradiţionalele ocupaţii, cum ar fi curăţenia, cumpărăturile, meniurile speciale şi cadourile de la Iepuraş, nu mai puţin importantă este şi decorarea casei în spiritul acestui eveniment unic. Această perioadă a anului poate fi un moment minunat pentru un nou început, indiferent dacă vă pregătiți pentru Paște sau dacă doriți doar o reîmprospătare a casei pentru sezonul de primăvară. Acest anotimp în sine reprezintă reînnoirea, schimbarea și primenirea, dar, cu toate acestea, nu este nevoie să înlocuim absolut totul pentru a ne simți complet revigorați. Este timpul ca „învechitele” accesorii și obiecte de decor specifice iernii să facă loc unora noi, vesele, colorate și mult mai jucăușe. Orice lucru, oricât de neînsemnat, ar trebui să trezească în noi sentimentul de viață, veselie, energie, putere, renaștere și prospețime. Așadar, îndrăznim să vă facem câteva recomandări pentru a petrece anul acesta cel mai frumos Paște!


* Răspândiți flori proaspete în toată casa – Împărțiți un buchet mixt în mai multe buchete mai mici pentru a pune flori în toate camerele. Rezervați florile mari, cu tulpini mai lungi și mai groase pentru o vază mai impunătoare, ca cea de pe masa din living, și puneți restul florilor mai micuțe pe mese laterale sau în baie. Nu aveți suficiente vaze? Folosiți-vă de borcane sau pahare cu aspect ceva mai aparte! Cel mai frumos vis poate fi continuat în realitate prin mirosul unui buchet de flori parfumate așezate chiar lângă patul dvs. Mirosul de flori proaspete de primăvară este o încântare! Așezați câteva zambile sau narcise pe noptieră sau pe pervazul ferestrei de la dormitor și parfumul lor curat și ușor citric se va răspândi în întreaga camera. Dacă vi se par totuși prea puternice ca miros, utilizați o crenguță de daphne (un arbust cu parfum de lămâiță), de Viburnum carlesii (Călin de Coreea) sau câteva tulpini de trandafiri. Acestea sunt mai subtil parfumate, dar la fel de frumoase și interesante. Forsythia, lalele, zambile, narcise, brândușe – până la urmă orice floare creează un ambient plăcut, prin prospețime, colorit și prin mirosul degajat. Fie că sunt în glastră ori în ghiveci, florile de primăvară sparg monotonia, care vrând-nevrând se instalează în casă în lunile de iarnă. Tot pentru decorul ferestrelor puteți confecționa ghirlande simpatice, pe care le veți agăța de galeria perdelelor. În acest scop puteți folosi hârtie cartonată colorată (din care veți decupa ouă, puișori, iepurași sau floricele), ouă vopsite și decorate cu mărgele și panglici cu care veți agăța toate aceste elemente decorative de galerie.
* Apelați la imprimeuri florale – Puteți aduce primăvara în casa dvs. și prin intermediul țesăturilor cu imprimeuri florale. Important este să nu abuzați de ele! Optați pentru un singur, cel mult două obiecte, cu un astfel de model. Pot fi perdelele sau draperiile dintr-o anumită încăpere, pernuțele de pe canapea sau așternuturile de pat. aDacă doriți ca mesele în familie să aibă loc într-un nou context, achiziționați câteva piese de veselă înflorate. Optați pentru modele simple, nu foarte încărcate. O alternativă o reprezintă și alegerea unei fețe de masă cu motive florale. Cu siguranță, mesele cu preparate de sezon vor fi un adevărat prilej de bucurie și de o mai profundă conectare cu sărbătoarea Paștelui.
* Dați accesoriilor din casă o reîmprospătare de primăvară – Cu siguranță acesta nu este primul an în care vă amenajați casa pentru Paște, și cu siguranță dețineți încă decorațiuni adunate de-a lungul timpului, unele poate chiar de pe vremea bunicii. Scoateți la lumină toate accesoriile cu tematică de primăvară și aranjați-le peste tot prin casă. Pentru a oferi elementelor mai mici un impact major și pentru a păstra zonele departe de a părea prea ticsite, grupați-le în spații definite, cum ar fi pe un șemineu sau pe o tavă. Oferiți accesoriilor existente un refresh de primăvară, eliminându-le de pe mese, blaturi și rafturi și, după curățarea spațiilor respective, punându-le înapoi numai pe cele care par desprinse din miraculosul anotimp. Cine știe, poate chiar o să vă placă aspectul curat al suprafețelor mult mai puțin aglomerate. Oferiți o altă viață pieselor vechi de mobilier, recondiționate și „readuse la viață”, dându-le o nouă șansă să strălucească în locuința dvs.! O ușă veche, pe care oricine s-ar gândi să o arunce, poate fi transformată, de un meșter ceva mai priceput, într-un blat de bucătărie sau într-un raft. Odată cu venirea primăverii puteți da obiectelor de decor o altă utilitate, gândindu-vă în permanență la o nouă întrebuințare pe care ar putea să o aibă și cel mai banal lucru din propria dvs. locuință. Un coș de paie sau din rafie poate deveni un loc grozav pentru a pune un ghiveci cu flori. La fel, un aranjament floral poate fi montat într-o colivie metalică.
* Abordați o cromatică pastel – Dați uitării nuanțele închise specifice iernii, griurile și marourile trebuie păstrate pentru sezonul rece. Primăvara este recomandat să abordați o paletă cromatică deschisă, care să dea decorului dvs. senzația de viu, proaspăt, renăscut și reînsuflețit. Îndreptați-vă atenția, în special, către roz dechis, pudrat, bleu, verde, galben și, bineînțeles, către alb. Acestea pot fi însă, combinate cu nuanțe neutre, având rolul de a echilibra imaginea de ansamblu. Prea multă culoare poate încărca o cameră, tocmai de aceea este util să dozați prezența și intensitatea acestora în amenajarea dvs. Este important ca nuanțele pe care le alegeți să se armonizeze, nu să copleșească. Dacă iubiți culorile intense, aveți opțiunea de a le integra în decorul dvs. prin intermediul accesoriilor. Astfel, renunțați la pernele și păturile din materiale groase, cu texturi pufoase sau din blăniță artificială. Spălați-le și puneți-le la păstrat pentru anotimpul rece. Primăvara optați pentru materiale mai ușoare, alegându-le pe cele realizate din bumbac sau in. Păturile, cuverturile și pernuțele decorative vor destinde atmosfera, creând senzația unui decor aerisit și luminos.
* Vă simțiți plini de creativitate? Apelați fără să mai stați pe gânduri la proiectele DIY (Do It Yourself). Sunt simple, convenabile, din materiale reciclabile, originale, versatile şi accesibile. Nu întotdeauna trebuie să cheltuim o avere pentru a aduce un strop de prospeţime şi noutate în casă. Există idei şi metode prin care putem face acest lucru cu propriile noastre mânuţe. Câteva flori, crenguţe, ţesături, lipici, hârtie, panglici, dar şi un pic de îndemânare şi răbdare sunt de-ajuns pentru un proiect handmade. Toate ca toate, dar fără câteva idei practice nu am putea duce la bun sfârșit niciun proiect. Așa că…
– O coroniţă din flori pentru uşa de la intrare este o idee clasică şi uşoară în acelaşi timp. Creați o coroniță de primăvară dintr-un umeraș ușor de îndoit. Faceți o cunună minimalistă prin îndoirea unui umeraș metalic în formă de cerc și adăugați flori sau frunze în așa fel încât să acoperiți în totalitate cercul. Florile proaspete vor dura doar câteva ore, așa că bine ar fi să utilizați flori uscate.
– O sugestie mai puțin obișnuită este aceea de a folosi o umbrelă colorată ca suport de flori. Pentru a deveni o „vază” funcţională, legaţi umbrela la mijloc și apoi, agăţaţi aranjamentul în balcon sau oriunde credeți că poate fi admirat.
– Un aspect vesel puteţi realiza și cu ajutorul unor fluturaşi din hârtie. Pentru un efect „wow” încercaţi să creaţi aspectul unui stol de fluturi.
– Creaţi o atmosferă romantică cu lumânări parfumate utilizând un suport haios handmade. Nişte borcane simple, transparente, de dimensiuni diferite, lipici, un autocolant, foarfecă, sclipici şi lumânări sunt tot ce aveți nevoie.
– Decoraţi pernele cu inimoare.
– Însuflețiți câteva căni transformându-le în iepurași și puișori de găină, doar prin adăugarea unor urechi de hârtie, mici mustăți și puf galben.
– Simpaticii ciucuraşi sunt accesorii care pot fi folosite inclusiv pentru decorarea locuinţei, existând mai multe modalităţi de ornare.
– O altă sugestie inedită este să găsiţi vechii strecurători o nouă întrebuinţare. Ataşaţi-i nişte fire rezistente cu care să o puteţi agăţa şi umpleţi-o cu pământ şi flori de sezon, de exemplu panseluţe.
– Puteți înlocui coronița cu altceva colorat, care să vă permită să atașați flori după bunul plac. De exemplu, cu o pereche de cizmulițe de cauciuc vechi și cât mai colorate, pe care să le umpleți cu flori. Le puteți pune chiar și pământ!
– Un simplu raft din bucătărie sau de pe balcon poate fi transformat într-o mică grădină de sărbătoare. Alegeţi pentru florile pe care tocmai le-aţi scos la soare nişte ghivece cât mai colorate, deşi puteţi folosi şi ghivece de aceleaşi nuanţe. Păhărelele pentru ouăle de Paşti vor fi şi ele din ceramică sau din lemn vopsit.
– Din ramuri mlădioase de salcie (sau un alt copac din grădină) faceţi o coroniţă simplă şi naturală. O puteţi agăţa afară sau în casă, de uşă sau de mânerul de la geam. Câteva flori frumos colorate vor conferi prospeţime compoziţiei florale.
– Panseluţele anunţă venirea sărbătorilor şi a timpului frumos. Vasul în care sunt plantate, îl puteţi ascunde într-un coşuleţ de rafie sau de răchită pe care îl găsiţi în orice piaţă. Dacă panseluţele sunt de diferite culori, cu atât mai bine. O răţuşcă sau un pui de ceramică, aşezate lângă ansamblu, vor finisa compoziţia. În dimineaţa de Paşti, lângă coşuleţul cu panseluţe puteţi aşeza câteva ouă frumos colorate şi lăcuite. Decorul natural va conferi locuinţei dvs. o atmosferă inedită.
– Pomul de Paşte – Ideea de a agăţa în ramurile unui pomuleţ nişte ouă multicolore este mai mult decât originală. Iar dacă veţi folosi o găleată în loc de ghiveci, va fi cu atât mai distractiv. O panglică colorată şi nişte flori plantate la baza copacului vă vor crea o dispoziţie minunată în dimineaţa de Paşte. Un „copac” de Paște poate fi piesa centrală într-o încăpere. Folosiți o vază în care puneți câteva crenguțe fără frunze, agățând de ele, cu ajutorul unor panglici, mici decorațiuni de Paște. Dacă doriți un pom de Paște colorat, dați crengile cu spray colorat sau pictați-le cu pensula în culorile dorite sau chiar puteți să puneți în pom și o instalație cu luminițe.
– Păstrați sulurile goale de carton de la prosoapele de hârtie din bucătărie și câteva coji de la ouăle pe care le veți folosi la preparea drobului sau cozonacului de Paște, pentru a le transforma în lumânări decorative cu care vă veți putea împodobi casa în seara Învierii. Tăiați sulurile de carton la dimensiuni de aproximativ 7 centimetri fiecare și apoi vopsiți-le și împodobiți-le cu hârtie creponată și panglici colorate. Acestea sunt suporturile pentru lumânările decorative confecționate din jumătățile de coajă de ou în care veți așeza câte o lumânare.
– Poate cea mai simplă decorațiune pascală este aranjamentul din crenguțe verzi. Nu vă trebuie decât o vază în care să aranjați câteva crenguțe înmugurite sau înverzite. Dacă vreți ceva mai mult decât niște simple crenguțe verzi, agățați printre ele globuri decorative din coji de ouă golite de conținut și decorate după propriul plac.
– Fiecare gospodină pregătește tot felul de specialități cu ocazia Paștelui. Cu efort minim, puteți folosi o parte dintre acestea pentru decorarea casei în spiritul sărbătorii. Nu vă sunt necesare decât un coșuleț sau o tavă frumoasă, plină cu iarbă verde (artificială) în care veți așeza ouăle vopsite, în mijlocul căreia veți fixa o vază mai mică plină cu flori de primăvară.
– Iepurașii din ciocolată care nu sunt consumați pot servi ca decor. Pentru a-i păstra intacți, dar și pentru a-i expune, transformându-i din dulciuri în decorațiuni de Paște, folosiți borcane. Nu trebuie să aveți borcane speciale, sunt foarte bune și cele simple, din sticlă transparentă. Faceți un pat de “iarbă” din hârtie creponată verde, tăind-o în fășii, apoi așezați iepurașul de ciocolată, închideți capacul și etalați noua decorațiune. În loc de iepurași de ciocolată puteți folosi oricând lumânări cu figurine.
– Dacă obișnuiți să păstrați reviste vechi, calendare sau alte surse de imagini reprezentative pentru Paște, atunci le puteți transforma în decorațiuni, decupând formele respective (puișori, iepuri, ouă etc). Dacă nu aveți calendare și nici alte surse de unde să luați pozele, găsiți-le pe internet și imprimați-le color. Le puteți prinde de frigider sau de alte suprafețe pe care puteți folosi magneți care să le țină bine. Le puteți lipi de pahare sau de recipiente din sticlă transparentă pentru a înveseli un set de vase pe care îl veți folosi pentru masa de Paște sau, puteți pune câte o astfel de imagine (poziționată răsturnat) într-un borcan transparent. Întoarceți borcanul cu gura în jos, și astfel peretele acestuia va juca rol de ramă pentru decorațiunea dvs. etalată pe un raft.
* Folosiți materiale naturale – Primăvara ne gândim mai mult decât oricând la reconectarea cu natura. După ce toată iarna am fost posomorâți și nu știam cum să ne adăpostim mai repede de frig și ninsoare, acum a venit momentul să ne bucurăm cât mai mult de aerul proaspăt, de iarba verde și de copacii înfloriți. Poate doriți să alegeți noi așternuturi pentru pat sau să schimbați perdelele și să vă cumpărați o cuvertură nouă! În toate aceste cazuri, optați pentru fibrele naturale. Chiar și când achiziționați accesorii sau obiecte de decor, îndreptați-vă atenția către cele realizate din ceramică, lemn sau sticlă. Casa va căpăta un aer mult mai autentic și mai primitor. În situația în care canapeaua este acoperită cu o husă dintr-un material gros, acum este momentul să o înlocuiți cu una subțire, deschisă la culoare, ideală pentru sezonul primăvară-vară. Dacă bugetul vă permite, decorarea casei pentru primăvară ar putea include și schimbarea covoarelor din locuință – în condițiile în care acestea sunt pufoase și groase, adică adaptate sezonului rece. O alegere inspirată se vor dovedi covoarele din bambus sau chiar din coajă de nucă de cocos, în culori deschise. Puteți profita de înlocuirea covoarelor din casă pentru a le curăța (înainte de a le depozita) pe cele de iarnă, astfel încât să fie într-o stare impecabilă la sosirea sezonului rece.
* Lăsați lumina să intre în casă – Când vine vorba de amenajări interioare, lumina joacă un rol foarte important, pentru a pune în evidență anumite piese și bineînțeles pentru starea noastră de spirit. O casă luminoasă nu poate să însemne decât energie și vitalitate. Zilele mai lungi de primăvară ne oferă cu vârf și-ndesat acest prilej de bucurie datorită luminii calde și blânde a soarelui. Așadar, degajați ferestrele! Renunțați la draperiile întunecate sau perdelele din materiale groase și grele. Acum este timpul pentru cele din materiale fluide, care permit pătrunderea cu ușurință a luminii în încăperi. Este ideal să veți două tipuri de perdele: unul pentru sezonul rece și altul pentru sezonul cald. Întreține-le corespunzător, spălându-le, aspirându-le, călcându-le, și vă veți bucura de ele timp îndelungat. Avantajul este acela că, cu fiecare anotimp, casa dvs. se va reînnoi.
* Stabiliți un loc pentru decorarea ouălor de Paște – Asta în cazul în care doriți să-i angrenați și pe oaspeți în amplul proces de decorare și/sau vopsire a ouălor! Așezați ”consumabilele” de decorare a ouălor de Paști pe o masă laterală sau pe blatul din bucătărie, neapărat pe o pânză groasă sau o față de masă din plastic (mușama) pentru a împiedica vopsirea nedorită a lemnului sau pătrunderea murdăriei în marmură. Pentru a face tradiționalele ouă roșii veți avea nevoie de ouă fierte, boluri suficient de adânci, vopsele sau coloranți alimentari, oțet, ulei (pentru luciu), clești și un loc pentru uscarea lor. Căutați niște idei mai creative pentru realizarea ouălor din acest an? Iată câteva sfaturi suplimentare:
– Chalkboard paint – Este o vopsea pentru tabla de scris, care aplicată pe perete îl transformă într-o tablă pentru scris cu creta. Acesta, poate fi însă aplicată pe orice tip de suprafață, cum ar fi chiar și ouăle. Vor rezulta niște ouă închise la culoare, a căror vopsea nu se va lua nici în ruptul capului.
– Tematică botanică – După ce permiteți ouălor vopsite să se usuce complet, aplicați una sau mai multe decalcomanii botanice (sau tatuaje temporare) care să reprezinte păsări, frunze, insecte, fluturi sau pene.
– Vopsea-spray aurită – Adăugați strălucire ouălor deja vopsite prin acoperirea unei porțiuni din acestea cu vopsea aurită.
– Ouăle stau cel mai bine în cuibuşoarele lor, aşa că pregătiţi-le câte un culcuş. Pe un panou din carton colorat sau învelit în pânză, agăţat sau lipit de perete, se pot atârna coşuleţe. Acestea se confecţionează din sârmă şi sunt prevăzute cu un suport de care pot fi agăţate, în rând, cu ajutorul unor cuişoare cât mai subţirele. În fiecare coşuleţ se pun câteva rămurele de flori artificiale, care să amintească de primăvară şi… sărbătoarea intră în casele dvs.! Pentru mai mult efect, ouăle se colorează în tonuri pastelate şi, cu ajutorul unei pensule, se dau cu lac incolor.
– Păstrând același registru, puteți să vă jucați și cu ”vietățile” de sezon, putând înnobila decorul cu puișori, iepurași, fluturi sau mielușei. Nu uitați nici de cuiburile de păsărele și de celelalte decorațiuni de sezon. Și nu în ultimul rând, folosiți albastrul în decor! Fie că sugerează cerul senin, marea cea liniștită ori florile de primăvară, cu certitudine albastrul este considerat de o vreme un fel de culoare neutră pentru că poate fi integrată în orice fel de amenajare. Nu strică să încercați și dvs!
* Culori pentru masa de Paște – Pentru această sărbătoare menită să aducă pace și liniște se poartă un stil aerisit, pur, ușor romantic, pentru decorarea mesei. Alegeți o față de masă simplă, albă, farfurii albe eventual cu ușoare accente florale sau aurii, boluri decorative din sticlă transparentă, coșulețe din nuiele umplute cu ouă, sau o farfurie din sticla umplută cu bujori albi și cu câteva ouă în mijloc. Jucați-vă cu „stratificațiile” consistente și texturi. Alegeți o piesă centrală nu foarte înaltă, dar deosebită, piese decorative mai mici pe mijlocul mesei și șervețele simple, în ton cu decorațiunile. Dacă doriți ceva mai viu, alegeți o paletă de maxim două culori puternice (în afara de alb, negru și gri pe care le puteți folosi oricum, în orice combinație), de exemplu turcoaz și maro sau fucsia și galben-lămâie, și decorați în această paletă până la cel mai mic detaliu. Celebrați primăvara și îmbogățiți masa de Paște cu decorațiuni florale în ton cu paleta de culori aleasă. Ouă mai mici vopsite (ca cele de prepeliță) sau ouă de ciocolată învelite în folie argintie, pot fi puse în boluri de sticlă, împreună cu câteva fire de flori care să răsară dintre ele. Invitațtii pot fi întâmpinați, când se așază la masa, de câte un ou pictat cu inițiala sau prenumele fiecăruia.

Fie ca Sfintele Paşti să vă întărească încrederea şi speranţa!

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://www.idealhome.co.uk/all-rooms-ideas/easter-decorating-ideas-39700
https://www.thespruce.com/ways-to-decorate-for-easter-4125172
https://www.housebeautiful.com/entertaining/holidays-celebrations/g3197/easter-decorations/
https://www.homestolove.com.au/easter-decorating-13459
https://www.bhg.com/holidays/easter/decorating/quick-and-easy-easter-decorations/
https://www.housedigest.com/812671/how-to-decorate-the-home-for-easter/
https://www.homesandgardens.com/spaces/decorating/easter-decorating-ideas-211609
https://www.houzz.com/magazine/these-ideas-can-get-your-home-in-the-mood-for-easter-stsetivw-vs~81825401