Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

 

1) Partidul Social Democrat, la coguvernare în România, propune sistarea temporară a importurilor de cereale din Ucraina, în condițiile în care fermierii români întâmpină dificultăți majore. România nu ar fi prima țară europeană care a luat această decizie, Polonia blocând importul de cereale din Ucraina. Totodată, PSD consideră că România trebuie să fie în continuare alături de Ucraina şi să asigure tranzitul cerealelor din această ţară către state terţe din Uniunea Europeană şi către rutele comerciale din Marea Neagră, a transmis PSD. Potrivit social-democraţilor, dificultăţile majore întâmpinate de fermierii români ca urmare a facilitării comerţului cerealelor ucrainene trebuie să fie rezolvate printr-un dialog diplomatic constructiv între cele două state.

Totodată, PSD propune ca România să susţină în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană ca Regulamentul 70/2022 privind regimul taxelor vamale pentru produsele ucrainene să fie aplicat diferenţiat la nivelul Uniunii. Astfel, statele membre ale UE care îşi asigură consumul intern din producţia proprie ar trebui să permită doar tranzitul cerealelor din Ucraina către statele membre care nu îşi pot acoperi necesarul de consum din producţia proprie. O astfel de măsură ar fi cu adevărat echitabilă atât pentru fermierii ucraineni, cât şi pentru fermierii din statele membre UE, afirmă PSD.

2) Preşedintele Alainţei pentru Unirea Românilor (AUR), opoziţia parlamentară, George Simion, a solicitat Guvernului României să interzică importul de cereale, lapte şi alte produse din Ucraina, menţionând că partidul său va depune un proiect privind sigilarea oricărui transport care vine din această ţară.

Pot tranzita, dar nu trebuie să aibă prioritate faţă de agricultorii şi transportatorii români, iar aceste importuri trebuie interzise. Simion a adăugat că trebuie pedepsiţi penal cei care intervin asupra sigiliului, lucru acesta trebuie făcut de urgenţă, pentru că nu ne ajută nimeni să despăgubim agricultorii, a afirmat liderul AUR. El a spus că ‘trebuie intervenit pe teritoriul suveran al ţării asupra unor mărfuri care nu fac parte din UE’.

3) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.

Radio România Internaţional