Radio România dezaprobă categoric orice formă de stigmatizare, inclusiv pe criterii de sănătate mintală

Urmare a tragicei dispariții a unui jurnalist, ale cărui probleme de sănătate au generat în spațiul public numeroase comentarii, Radio România precizează:

Consecventă misiunii sale publice, Societatea Română de Radiodifuziune dezaprobă categoric orice formă de stigmatizare, inclusiv pe criterii de sănătate mintală.

În programele sale, Radioul Public a abordat și va continua să dezbată această temă împreună cu specialiști din domeniu.

De asemenea, orice intervenție a Radio România pe un astfel de subiect va ține întotdeauna cont de etica profesională, pentru a nu leza în vreun fel demnitatea unei persoane.

În acest context, Radio România îndeamnă presa și întreaga societate să abordeze cu atenție și profesionalism orice temă sensibilă.

RADOR – 22 aprilie