Igor Dodon a acuzat-o pe Maia Sandu de realizarea scenariului ucrainean în Republica Moldova

*Acest conținut a fost creat în Rusia şi necesită verificat din alte surse media independente

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că actualele autorități ale țării urmează „scenariul ucrainean”. El a făcut această declaraţie într-un interviu acordat postului de televiziune „Rossia-24”. Potrivit afirmaţiilor sale, ceea ce se întâmplă în Ucraina – lupta împotriva limbii ruse, închiderea posturilor de televiziune ale opoziției, presiunea asupra opoziției și a bisericii, declarații despre necesitatea aderării țării la NATO – toate acestea se încearcă a fi realizate şi în Republica Moldova. „Dar mai repede ca în ​​Ucraina” – a spus Dodon. Anterior, deputatul moldovean din partea Blocului comuniștilor și socialiștilor, Bogdan Ţîrdea, a declarat într-un interviu acordat Agenţiei „Sputnik” că Republica Moldova, sub conducerea președintelui Maia Sandu, a devenit în proporție de 90% o colonie a Occidentului. Amintim că, în februarie, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Republica Moldova „este privită” în rolul „următoarei Ucraine”. Potrivit acestuia, președintele republicii, Maia Sandu, „se străduiește să adere la NATO” și este pregătită pentru „aproape orice” pentru asta, inclusiv pentru unirea Republicii Moldova cu România./ssirbu/schelaru

www.gazeta.ru – 24 aprilie