Românii au ales de minivacanţa de 1 Mai destinaţii consacrate precum Valea Prahovei sau staţiunile de pe litoral

„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Numeroşi români au ales pentru aceste zile de minivacanţa de 1 Mai destinaţii consacrate precum Valea Prahovei sau staţiunile de pe litoral. Festivalurile de la malul mării, din Costineşti şi Mamaia, au atras zeci de mii de tineri din ţară şi din străinătate, iar unităţile de cazare au un grad de ocupare de peste 90%. La munte, vremea este bună pentru drumeţii, iar cei care ajung pe domeniul schiabil de mare altitudine al staţiunii Sinaia încă mai pot practica sporturile de iarnă. Sunt însă şi alte destinaţii potrivite pentru câteva zile de vacanţă – Ţara Haţegului, Ţara Dornelor şi Ţinutul Zimbrilor, care au fost declarate destinaţii ecoturistice ale anului la categoria comori naturale. În Ţara Haţegului – Retezat se poate face o incursiune în istoria geologică a zonei, iar copiii se pot întâlni cu dinozauri reproduși şi în mărime naturală, în timp ce Ţara Dornelor îi îmbie pe turişti cu apele minerale, potecile împădurite şi căldura gazdelor.
Monica David, reprezentanta Asociaţiei de Ecoturism Ţara Dornelor: Cu foarte multă natură, foarte multă verdeață, cu trasee de drumeție, de cicloturism, easy rafting, acestea sunt câteva dintre elementele naturale cu care îi întâmpinăm pe oaspeţi, pentru despre asta este oferta destinației de ecoturism Țara Dornelor. Este singura destinație verde a Bucovinei, certificată în anul 2019, și este preferată pentru turismul activ. Ne bucură pentru că este o destinație de vacanță unde oamenii găsesc timpul necesar pentru a se reconecta la natură, la frumos./rpatulea/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 aprilie)