Pianistul Horia Mihail va concerta la Iaşi, în cadrul celei de-a 13-a ediţii a Turneului Naţional „Pianul Călător”

Pianistul Horia Mihail va concerta, astăzi, la Iaşi, în cadrul celei de-a 13-a ediţii a Turneului Naţional „Pianul Călător”. Spectacolul va avea loc la Sala Unirii, de la ora 19:00. Din program fac parte piese de inspiraţie folclorică din cele mai neaşteptate colţuri ale Europei. Traseul Pianului Călător din acest an va mai trece prin Roman, Bârlad şi Caracal, urmând să se încheie pe 30 mai, la Sala Radio din Bucureşti. Radio România este coproducător al evenimentului./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 mai