MAGYAR NEMZET: Primul ministru român şi-ar putea prezenta demisia luni

MAGYAR NEMZET (Ungaria), 11 iunie 2023 – Potrivit unor surse de presă de la Bucureşti luni urmează să demisioneze premierul român, Nicolae Ciucă. Gestul său nu are nicio legătură cu greva cadrelor didactice care durează deja de mai multe săptămâni. Cele două formaţiuni mai mari din coaliţie, PNL şi PSD, conveniseră în urmă cu un an şi jumătate asupra ideii că în mai sau iunie anul acesta vor realiza un schimb de premieri. Potrivit acestei măsuri, preşedintele PNL Nicolae Ciucă va fi înlocuit în fruntea Cabinetului cu liderul PSD Marcel Ciolacu.

În această zi (11 iunie) între liderii celor trei partide din coaliţie se desfăşoară negocieri de importanţă decisivă, în urma cărora se va decide atât problema repartizării ministerelor, cât şi agenda exactă a schimbării guvernului. După cum menţiona şi portalul de ştiri transilvan Maszol, în urmă cu două săptămâni preşedintele Klaus Iohannis afirmase că în momentul în care Nicolae Ciucă va demisiona din funcţia de premier, va stabili următorii paşi necesari. După cum a precizat preşedintele, nu are interesul să tragă de timp şi nu doreşte nici pierdere de timp, respectiv incertitudine.

În ce priveşte continuarea participării UDMR la guvernare, acest lucru depinde de rezultatul negocierilor. Potrivit unor surse din aripa social-democrată, în urmă cu câteva zile se vehicula că PSD ar menţine UDMR la guvernare, deoarece formaţiunea maghiară s-a dovedit a fi un partener care îşi respectă cuvântul dat şi garantează şi stabilitatea. Pe de altă parte, PNL a transmis prin intermediul câtorva politicieni ai săi că guvernarea poate fi continuată şi fără uniunea condusă de Hunor Kelemen. PNL ar prelua Ministerul Dezvoltării condus până acum de Attila Cseke (UDMR). Potrivit unor informaţii de presă, un asemenea pas ar putea fi interpretat din partea UDMR drept „poftirea” la părăsirea coaliţiei.

După cum reiese din cele mai recente sondaje – din aprilie -, cel mai mare partid al coaliţiei, PSD, este susţinut de 29%, iar celălalt partid, PNL, se bucură de o susţinere de 21%. Din tabăra opoziţiei AUR ar fi susţinut de 17%, iar USR se bucură de un nivel de popularitate de 12%.

Autor: István Pataky

https://magyarnemzet.hu/kulfold/2023/06/hetfon-benyujthatja-lemondasat-a-roman-miniszterelnok

Traducerea: Imola Stănescu