O vorbă mai veche spune că ferestrele sunt „ochii unei case” și că fără ele totul ar părea întunecat, obscur și trist. Continuând ideea, am putea spune că ferestrele nearanjate sau nedecorate sunt precum ochii terni și fără licăriri. Se știe foarte bine faptul că perdelele, draperiile sau jaluzelele joacă atât un rol decorativ, cât și unul funcțional, de aceea bine ar fi să le alegeți mai întâi cu mintea și apoi cu sufletul și să luați în considerare gradul de protecție (de lumina puternică a soarelui sau chiar de protejare a intimității) și designul acestora. Un lucru foarte important despre perdele este că trebuie să se potrivească cu restul elementelor decorative din cameră și să se încadreze în tonul general al acesteia. Tocmai de aceea, o sufragerie decorată pe principii minimaliste, cu forme precise și linii drepte, nu va avea nicio însușire comună cu o perdea sau o draperie grea, în stil baroc, cu falduri și volane. Dacă mergeți pe principiul că o perdea este doar un material textil care se atârnă la geamuri, nu veți obține niciodată acel aspect intact al locuinței. Este la fel de adevărat că, în prezent există o așa de mare varietate de

culori, texturi și modele, încât alegerea lor nu mai poate fi considerată una ușoară.
Ferestrele reprezintă totul în aspectul unei locuințe, atât la interior cât și la exterior, pe lângă arhitectura casei, fiind singurele elemente care pot face obiectul conversației trecătorilor. Nu e de mirare că modul în care alegem să ne îmbrăcăm ferestrele este una dintre cele mai importante decizii de decorare cu care ne confruntăm. Există zeci de „tratamente” pentru ferestre, pentru fiecare cameră în parte, de la perdele vaporoase la jaluzele de forma bățului de chibrit, toate așteptând să devină accesoriul perfect pentru eventualii cumpărători. Dar, tratamentele pentru ferestre sunt mai mult decât o simplă decizie de înfumusețare, sunt o decizie despre eficiență și eficacitate. Perdelele, jaluzelele, rulourile, obloanele – sau orice combinație a acestora – trebuie să servească, până la urmă, unui scop funcțional: de a lăsa să pătrundă sau, din contră, de a bloca lumina soarelui și de a oferi intimitate. Tratamentele pentru ferestre trebuie să facă mult mai mult decât pur și simplu să dea bine. Ele trebuie să fie practice și comode.


Noțiuni de bază privind perdelele și draperiile

Familiarizați-vă cu principalele elemente ale unei ferestre
• Rama ferestrei – cerceveaua (denumire data ramelor mobile ale ferestrelor, pe care se prind geamurile) – este cea care susține vitrajul (din sticlă sau plastic) și care permite deschiderea ferestrei. Este foarte important ca legătura dintre toc și ramă să fie etanșă, pentru a nu permite infiltrații de apă sau trecerea aerului.
• Tocul ferestrei – este cel care susține cercevelele și face legătura cu elementele constructive adiacente, pereți sau structură.
• Vitrajul sau geamul – este cel care conferă ferestrei o parte importantă a calității acesteia. La ora actuală nu se mai utilizează geamuri simple, ci numai unități vitrate duble sau triple (geam termopan cu două sau trei foi de sticlă) care pot asigura atât protecție solară și termică, dar pot îndeplini și anumite cerințe de securitate și estetică.
• Parapetul – reprezintă înălțimea peretelui de sub fereastră și poate avea înălțimi variabile, în funcție de arhitectura fațadei. Înălțimea normală a unui parapet este cuprinsă între 80 – 90 cm, dar poate fi și mai înalt.
• Buiandrugul – este acel element structural situat deasupra ferestrei, cu rolul de a susține zidăria de deasupra acesteia (dacă este cazul!). Denumirea s-a extins la toată zona de deasupra ferestrei, buiandrugul putând avea înălțime variabilă în funcție de tipul de structură al construcției.
• Feroneria – cuprinde atât balamalele și mecanismele de închidere a ferestrei, cât și garniturile de etanșare. În funcție de materialul din care este confecționată tâmplăria este foarte important ca feroneria să suporte modul de utilizare și comportament al acesteia. O feronerie performantă poate prelungi durata de utilizare a ferestrelor.
• Elemente de finisare, accesorii:
– Solbanc – cunoscut ca și glaf de exterior, este o apărătoare de beton situată la partea de sus a ușilor sau a ferestrelor, acoperită cu tablă, făcută pentru a feri ușa sau geamul de scurgerea apei de ploaie
– Glaful de interior – element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre
– Ancadrament – cadru decorativ care înconjoară o fereastră sau o ușă
– Grilaje decorative: au rol în securitatea locuinței, dar prin felul în care arată pot avea și un accentuat rol decorativ. În general sunt fixe, dar există și variante de grilaje mobile
• Elemente de protecție solară. Au rolul de a proteja atât fereastra dar și interiorul de condiții extreme, viscol, furtună, soare puternic, grindină, și sunt grupate în două categorii: de exterior (obloane, copertine, rulouri de exterior, brisesolei- uri) și de interior (jaluzele, draperii, perdele și chiar obloane de interior).

Analizați-vă nevoile și dorințele
Înainte de a vă decide asupra unui anumit stil sau de a căuta accesoriile pentru ferestre, trebuie să vă analizați nevoile și necesitățile de zi cu zi, dar și dorințele, preferințele și așteptările. Cât de importantă este pentru dvs. viața privată? De exemplu, camera de zi, unde se serveșe masa, amplasată cu vedere spre fațada casei, cu vedere stradală, impune un grad mai mare de intimitate decât camerele cu vedere ”pe spate”. Ce direcție are expunerea camerei? Dacă este spre sud sau vest, sunt de dorit elemente pentru ferestre care blochează lumina soarelui intens. Unele tratamente necesită o atenție suplimentară: arhitectura ferestrei. Unele ferestre sunt în mod inerent mai atractive decât altele. Când o fereastră mai degrabă distrage atenția de la sine, decât să se adauge spațiului – fie că este prea subțire, cu un toc interior din lemn lipsit de atractivitate sau poziționată neîndemânatic – jaluzelele, de exemplu, pot camufla imperfecțiunile arhitecturale, ceea ce face ca fereastra să aibă o caracteristică mai atrăgătoare.
La cealaltă extremă, unele ferestre reprezintă cea mai mare declarație arhitecturală a unei camere. În acest caz, poate fi îmbrățișată filosofia modernistă „mai puțin înseamnă mai mult”, chiar dacă designul camerei este unul tradițional de secol XVIII. Este păcat ca frumusețea unei astfel de ferestre să fie ascunsă sub țesături drapate ce se leagănă în bătaia curenților de aer. Un tratament de fereastră folosit cu cap poate învinge chiar și arhitectura generală a casei. Dacă însă preferați să adăugați un element ferestrei, și să nu o lăsați goală, aceasta poate fi îmbrăcată în diverse accesorii care să completeze arhitectura.
Odată ce nevoia utilitară a ferestrelor a fost abordată, începe distracția: cum să transformați varianta aleasă în stilul personal, îmbunătățind decorul general al camerei. Decorarea unei ferestre poate fi concepută de așa manieră încât să devină piesa de rezistență a camerei.
În primul rând, decideți-vă cu privire la stilul camerei: contemporan, tradițional, eclectic etc. Acest lucru vă va furniza parametrii pentru găsirea decorațiunilor potrivite. Draperiile din damasc ornamentate cu panglici din catifea, franjuri de mătase și rozete decorative, evident, nu sunt considerate ca făcând parte dintr-un stil simplificat, contemporan. Pentru o cameră tradițională, jaluzelele verticale pot fi o soluție prea contemporană, cu excepția cazului în care se dorește o atingere a stilului contemporan curat. Într-o cameră cu aspect rustic, tratamentele care duc mai departe stilul sunt perdelele suspendate, panourile simple fabricate din țesături retro sau panourile din dantelă.
Decorațiunile unicat pentru ferestre ce sfidează convențiile, fac un pas spre dorința de autoexprimare. Acestea sunt adecvate în special într-un spațiu eclectic sau într-un dormitor în care pot fi folosite mai multe idei cu caracter personal. Jaluzelele tăiate din lemn, de exemplu, pot adăuga caracter unei camere, într-un fel în care nicio piesă de mobilier, indiferent de cât de creativă este, nu-l poate oferi.
Culoarea, modelul, textura și alte instrumente de design joacă un rol important în decorarea finală a unei ferestre. În cazul în care camera are deja o culoare strălucitoare, o nuanță îndrăzneață pentru pereți, este de preferat o paletă mai subtilă pentru îmbrăcarea ferestrelor. Sau, pentru a evita un potop al unei singure culori în spațiul respectiv, puteți căuta culorile complementare sau similare ajutându-vă de roata culorilor, descoperind astfel cele mai potrivite nuanțe de decorațiuni.
Într-o cameră fără modele pe pereți și pe piesele de mobilier, ferestrele pun la dispoziție o ocazie ideală pentru a oferi spațiului mișcări vizuale și ritm, pe care doar un model le poate furniza. De asemenea, decorațiunile pentru ferestre pot include mai mult de un model, cu imprimeuri complementare folosite ca material principal, căptușeală și ornamente. Dimpotrivă, un model cu dungi fine la fereastră se potrivește atunci când există o abundență de printuri ce a fost inclusă într-o altă parte a decorului. O combinație de printuri creează un dezacord vizual cu care este greu să conviețuiești.
Asigurați-vă că accesoriile pentru ferestre includ textura adecvată pentru a echilibra o cameră. Prea des, textura este trecută cu vederea, deși poate modifica în întregime atmosfera unei camere. Pentru un spațiu predominant umplut cu lemn și câteva piese tapițate, selectați perdele din țesături voluptuoase. Într-o cameră cu covoare, cu pereți din gips carton simplu sau ipsos, luați în considerare jaluzelele de lemn sau obloanele pentru a injecta căldura tonurilor naturale de lemn. Sau puteți crea un amestec de texturi într-o singură decorațiune de fereastră pentru a oferi bogăție texturală și profunzime.

De unde să începeți?
Puneți deoparte considerațiile despre stil pentru un moment, întrucât funcția este cea care va limita opțiunile pentru un anumit model de perdea. Dacă doriți ca aceste „tratamente” pentru ferestre să vă ofere intimitate, umbră sau întuneric, aveți nevoie de perdele căptușite. Dacă sunteți în căutare de ceva mai lejer, care să permită trecerea luminii, sau în cazul în care perdeaua are pur și simplu un rol decorativ, cele necăptușite vor funcționa mai bine. Cele cu căptușeală sunt ceva mai scumpe, dar au și ele avantajele lor. Aceasta poate proteja țesătura de ”arsurile” solare, ceea ce face ca materialul perdelei să dureze mai mult în timp. Căptușeala adaugă, de asemenea, o amplitudine care protejează împotriva curenților de aer și ajută perdeaua să ”cadă” mai frumos. Pentru o durabilitate maximă, blocarea totală a luminii, și chiar izolare, puteți opta pentru perdele cu o ”interlinie”, adică un strat de flanelă cusut între căptușeală și materialul „feței”. Aceasta este o opțiune comună pentru perdele personalizate, dar nu este disponibilă pe scară largă, fiind ceva mai costisitoare.

Ce trebuie să știți despre textură, culori și modele?
În ceea ce privește textura, luați în considerare „starea de spirit” a camerei. Pentru un spațiu formal, există variante din mătase grea sau catifea (cu un mare grad de izolare). Cele mai practice opțiuni includ amestecuri de mătase artificială și satin mătăsos sau de bumbac. Pentru un aspect casual, există perdele vălurite și din catifea șifonată. Cele din bumbac și amestecuri lucrează cu orice tip de decor și aduc un aspect clar și curat.
Referitor la culoare, va trebui să vă decideți dacă doriți ca perdelele să se amestece cu decorul sau să surprindă. Pentru o cale de mijloc, alegeți perdele în aceeași culoare ca și pereții, dar cu câteva nuanțe mai închise, sau alegeți o culoare subtilă, non-dominantă în cameră (o nuanță blândă aflată pe modelul unui covor, de exemplu). O culoare îndrăzneață va funcționa ca un semn de exclamare, dacă sunteți în căutare de extravaganțe. De asemenea, țineți cont de faptul că într – un spațiu în care soarele strălucește prin perdele necăptușite, culoarea va infuza camera. Albastrul poate fi straniu, rozul, vesel.
Cât despre imprimeuri și modele, dacă aveți piese de mobilier, lenjerie de pat sau un covor cu modele elaborate, mergeți pe accesorii solide și pline pentru ferestre. Dacă aveți un mobilier solid sau lenjerie de pat uni, luați în considerare perdelele cu model. Pentru un rezultat stilat, pozitiv și subtil, dar plin de energie, mergeți pe printuri mici, neutre, cum ar fi puncte sau linii curbe. Un imprimeu mai mare într – o singură culoare care relaționează cu decorul existent este îndrăzneț, dar poate fi spectaculos.

Cât de lungi ar trebui să fie perdelele?
Cea mai indicată variantă este cea până la podea, cu excepția cazului în care există un calorifer sau un pervaz mai adânc. Tratamentele pentru ferestre gata făcute sunt disponibile în lungimi de la 160 cm la 360 cm. Măsurați de la podea până unde veți monta sistemul de prindere și apoi rotunjiți suma astfel obținută spre valoarea mai mare. Puteți avea întotdeauna nevoie să le mai tiviți un pic, așa că cel mai bine ar fi să rotunjiți necesarul de material spre o cifră mai mare. Veți obține cel mai curat aspect dacă materialul intră în contact cu podeaua (pervazul sau caloriferul). Perdelele prea scurte pot părea monotone și tăiate.
Aspectul de ”lovire” ușoară a podelei sau a pervazului este unul clasic și ușor de adaptat, însă are sens doar în cazul în care veți deschide și închide perdelele de mai multe ori pe zi. Țesătura ar trebui doar să dea impresia că atinge podeaua. Aceasta este, de asemenea, și o abordare favorabilă pentru perdelele de tip ”cafenea” (acele tratamente scurte care acoperă doar partea de jos a unei ferestre), care funcționează bine în bucătărie și baie, sau în cazul în care perdelele lungi pur și simplu nu sunt practice.
Perdelele care se răsfrâng pe podea cu 2.50 până la 7 cm sunt, în prezent, cele mai elegante. Sunt mai relaxate decât cele care doar ating podeaua, dar încă mai au nevoie de adaptare. Dacă aveți pardoseli inegale sau sunteți îngrijorați cu privire la precizia de măsurare, acest stil este mai iertător. În camerele formale, o abordare exagerată – de 15 cm sau mai mult de material căzut pe podea – poate părea romantic și boem, dar și anevoios la întreținere. Gândiți-vă că va trebui să le ridicați de fiecare dată când veți aspira și că va trebui să goniți pisica de câte ori își va face culcuș pe perdea.

Cât de ample trebuie să fie perdelele?
Pentru a vă asigura că tratamentele vor fi ample și drapate atunci când sunt închise, acestea trebuie să aibă o lățime de 2 – 2 ori și jumătate din lățimea ferestrei. Excepție fac cazurile în care agățați perdelele doar pentru a încadra o fereastră și nu intenționați să le închideți, situație în care puteți rotunji măsurătorile înspre valoarea mai mică, la doar o dată – o dată și jumătate din lățimea ferestei. Perdelele plisate au o plinătate a lor din ”construcție”, astfel încât lățimea ar trebui să se potrivească mai mult sau mai puțin cu intervalul pe care îl acoperă.

Unde ar trebui să fie montate?
În general, agățarea perdelei pe peretele de deasupra și în afara sistemului de ornamentare și fasonare a ferestrei arată cel mai bine, întrucât permite țesăturii să cadă cu grație. Dacă ramele ferestrelor sunt ceva mai detaliate și nu doriți să le acoperiți, o montare interioară (adică în cadrul imediat al geamului) poate funcționa mai bine. Extinderea șinei de până la 7 – 15 cm dincolo de cadru pe fiecare parte face ca o fereastră să fie percepută mai mare permițând o mai bună pătrundere a luminii, dacă perdelele sunt deschise. Asta pentru că materialul atârnat de perete nu blochează sticla geamului.

Ce trebuie să știți despre partea de sus a perdelei?
Tivul de sus al unei perdele, cunoscut și sub denumirea mai clasică de rejansă, poate ajuta la definirea unui look casual sau formal, feminin sau elegant, jucând un rol decisiv în funcționalitatea tratamentului respectiv (permițând perdelei să alunece cu ușurință).
1.Tivul de bază, cu cârlige – O variantă tradițională, plată care se atașează la șină prin inele tighelite în partea superioară sau, uneori, prin inele atașate cârligelor.
2. Tiv de tip buzunar – Un ”canal” de-a lungul părții de sus a șinei care creează un efect casual și adunat. O alegere frumoasă pentru perdelele care vor rămâne mai mult închise, întrucât nu este așa ușor de manevrat ca prima variantă.
3. Tivul plisat – Există mai multe stiluri, de la pliuri înguste de mărimea unui creion până la cute foarte late și plate. Pentru că sunt structurate, aceste perdele emană un efect mult mai forrmal decât celelalte tipuri. Perdelele plisate funcționează, în general, cu cârlige și inele.
4. Tivul cu găici – Bucle plate din țesătură atârnă pe sistemul de prindere. Acest tip poate arăta relaxat pe țesături vaporoase și mai înțepenit și scrobit pe materiale mai rigide.

Ce tip de șină ar trebui să folosiți?
Șinele decorative pentru draperii și perdele ar trebui să relaționeze cu stilul camerei. Cele care sunt ccomplet ascunse vederii pot fi alese doar pe baza funcționalității, în acest caz, cele mai comune opțiuni fiind:
* Șina clasică – O tijă reglabilă, de multe ori terminată în niște capace ornamentale, care se atașează la pereți. Asortați metalul tijei cu celelalte finisaje din cameră. Puteți cumpăra o versiune dublă, dacă doriți să stratificați tratamentele ferestrelor.
* Șina în formă de U – O tijă reglabilă, care se înșurubează direct în perete. Perdelele se înfășoară de-a lungul barei de părțile laterale curbate, ceea ce face din acest model de șină o soluție bună pentru blocarea luminii. De asemenea sunt disponibile într – o variantă dublă pentru stratificare.
* Șina sub formă de pistă – Cârligele pentru perdele sunt atașate la scripeții din interiorul șinei. Poate fi instalată pe un perete sau tavan. Unele piese seamănă cu o tijă cu capace, ascunzând toate părțile care se mișcă în interiorul șinei. Perdelele vor aluneca fără efort.
* Șina clasică – Cea mai ușoară și mai ieftină variantă, dar și cea mai puțin robustă, se ajustează la dimensiunile ramei unei ferestre fără niciun fel de sistem. Această simplă bară, fără personalitate, este menită doar pentru perdele ușoare sau perdele tip cafenea.

Ce trebuie să știți despre instalarea șinei?
Fie puteți opta pentru angajarea unui specialist, care, probabil, contra unei sume de bani nu foarte mari, va termina treaba în aproximativ 30-40 de minute (în funcție de câte ferestre aveți), fie pentru a vă realiza singuri tot montajul. Până la urmă, toate sistemele de prindere vin cu instrucțiuni de folosire și cu manuale pline de imagini care explică destul de clar ce element se încadrează și unde. Este posibil să fiți nevoiți să cumpărați inelele separat. Dacă da, cumpărați întotdeauna și în plus. Pentru un proiect pe cont propriu vă vor fi necesare o scară pliantă, o ruletă, un creion, un burghiu portabil și o șurubelniță.

Accesorii pentru perdele și draperii – avem nevoie de ele?
Fie că doriți să trageți perdelele sau draperiile în lateral pentru a permite luminii să treacă, sau un aspect formal și platonic, cordoanele sunt răspunsul. Acestea sunt și o soluție la îndemână și aspectuoasă pentru orice tip de perdea. Se montează un suport metalic curbat sau un bolț (cunoscut sub numele de rozetă) pe perete la aproximativ două treimi din lungimea ferestrei, în partea de jos a acesteia. Potriviți accesoriile pentru perdele cu restul decorului, cu sistemul de șină și cu stilul celorlalte finisaje din cameră. Există cordoane simple din material textil și șnururi mai fanteziste, cu ciucuri, de un real efect. Pentru un aspect mai casual, legați perdeaua în centru cu o țesătură sau o panglică largă.

Stabilirea unui buget real…
Atunci când ambele aspecte – practic și decorativ – sunt puse la punct, tratamentele pentru ferestre devin una dintre cele mai eficiente declarații de design într-o casă, exprimând personalitatea proprietarului și satisfăcând nevoile de trai ale acestuia. Totuși, mai rămâne un lucru de făcut – stabilirea unui buget. Unii oameni cred că vor cheltui o avere pentru decorarea ferestrelor, dar ar trebui să ai „orbul găinilor” să nu vezi varietatea extrem de bogată existentă pe piață în ziua de azi. Fiți realiști cu privire la ceea ce vă puteți permite. Faceți-vă un pic temele – mergeți în magazine pentru a vă face o idee despre prețurile țesăturilor sau navigați pe internet pentru costurile jaluzelelor, obloanelor și draperiilor gata făcute. Tratamentele pentru ferestre nu sunt cea mai ieftină investiție dintr-o casă, dar există modalități de a economisi bani.

…dar și a altor criterii importante
• Fixați-vă niște priorități – Ferestrele căror camere sunt cele mai importante pentru a fi decorate? Specialiștii sugerează să începeți cu dormitoarele și livingul. Încercați să stabiliți, în timp, un buget și pentru celelalte camere.
• Țineți cont de stilul de viață – Aveți copii? Vă place să vă jucați des cu ei? Sunteți familia la care se strâng prietenii în fiecare week-end? În cazul în care tratamentele pentru ferestre vor merge într – o zonă cu trafic intens optați pentru materiale durabile, lavabile (nailon, acetat, acrilic, bumbac) și păstrați-le pe cele din mătase pentru o altă fereastră. În mod similar, în cazul în care vă place să gătiți mult nu veți dori niște țesături delicate în bucătărie, asta dacă nu vreți să le spălați toată ziua din cauza stropilor de grăsime.
• Gândiți-vă la funcție – Doriți ca tratamentele pentru ferestre să vă ofere intimitate? Să ajute la controlul luminii? Să încadreze o priveliște frumoasă? Să izoleze împotriva frigului și a zgomotului? Pentru controlul luminii, jaluzelele si obloanele oferă cele mai bune variante, întrucât le puteți înclina fantele pentru a permite să pătrundă doar cantitatea de lumină pe care o doriți. Dacă în dormitor preferați să fie complet întuneric, optați pentru nuanțe de negru. Pentru o eficiență energetică, jaluzele de tip fagure mențin căldură (iarna) și răcoare (vara). În privința blocării zgomotului, cu cât aveți mai multă țesătură, cu atât mai liniștiți puteți fi. Luați în considerare stratificarea tratamentelor pentru ferestre: nuanța, țesătura transparentă, căptușeala, lungimea draperiei. Puteți chiar să adăugați o cornișă acoperită cu material textil în partea de sus.
• Găsiți-vă stilul – Nu există reguli rapide în alegerea unui stil. În prezent, există o tendință spre „mai curat, mai urban și mai puțin agitat”. Aceasta se traduce prin forme naturale din lemn, storuri romane și panouri plate, care aduc aminte de un design inspirat din paravanele japoneze (shoji). Unii specialiști sugerează folosirea variantelor propuse în cărți, reviste și pe site-uri de specialitate. Dacă nici așa nu vă puteți hotărî, atunci îngustați-vă opțiunile extrăgându-le doar pe cele care vă plac în mod deosebit.
• Gândiți-vă la sentimentul pe care doriți să-l imprimați unui spațiu – Dacă este un dormitor în care vă petreceți câteva ore pe noapte, veți dori cu siguranță, un sentiment de intimitate și confort, astfel că veți avea nevoie de niște tratamente „dulci”, delicate și stratificate pentru ferestre, nu doar jaluzele. Tratamentele pentru ferestre pot reflecta atât arhitectura casei cât și stilul dvs personal. Acest lucru înseamnă că abordările minimaliste pentru camerele de zi și de luat masa, în nuanțe albe, sunt cele mai bune, întrucât sunt spații simple, neîncărcate, cu linii curate.
• Măsurați – … mai mult decât o singură dată, pentru a vă asigura că acoperiți toate bazele. Puteți căuta site-uri care să vă ofere informații detaliate cu privire la modul corect de măsurare, nu trebuie decât să consultați ”expertul numărul unu” – internetul. Pornind de la modelul galeriei și dimensiunea ei, care trebuie să depășească fereastra în laterale cu câte 30 cm pe fiecare parte, perdeaua va avea de două ori lungimea ei. Pentru perdeaua care va ajunge până la nivelul caloriferului, veți măsura distanța dintre galerie și partea superioară a acestuia. Nu uitați că perdeaua va necesita finisări, motiv pentru care trebuie să lăsați o marjă de maximum 5 cm. În situația în care intentionați ca perdeaua doar să acopere fereastra, atunci măsurătorile se vor opri la 5 cm mai sus de pervaz. Ultima variantă pentru care puteți opta este cea în care perdeaua va ajunge până la nivelul podelei, caz în care va trebui să fie cu 5 cm mai scurtă decât draperia. În plus, nu trebuie să atingă solul, în felul acesta evitând deteriorarea materialului în timp. În cazul în care perdeaua va fi montată pe o șină, atunci măsurătorile se vor realiza pornind din tavan, ținând cont de regulile de așezare.
• Instalați-le corect – Perdelele și draperiile trebuie să fie agățate cel puțin 10 cm deasupra ramei ferestrei și trebuie să se suprapună cu rama 5 – 10 cm pe fiecare parte a ferestrei. Lungimea standard pentru draperii este de 1.27 cm de la podea. Spațiul ocupat de draperie pe fiecare parte a ferestrei ar trebui să fie de aproximativ o treime din lățimea ferestrei.
• Nu uitați de zorzoane – A lăsa o draperie fără elemente decorative este ca și când ați pleca din casă fără cercei. Acestea realmente le schimbă aspectul, plus că dau personalitate unei camere.

10 sfaturi pentru tot atâtea probleme
1. Atârnați întotdeauna perdele cât mai aproape de tavan. Ca regulă, va trebui să lăsați 2.54 cm pentru acces, dar asta e tot.
2. Puteți avea atât jaluze cât și draperii. Este o chestiune care ține de modul în care doriți să adaptați spațiul la activitățile zilnice. Dacă mergeți pe un aspect mai formal, optați pentru storuri romane și draperii.
3. Nu vă faceți niciodată griji că aveți ferestre prea mari. E ca și cum v-ați plânge că sunt prea frumoase. În cazul în care vă doriți ca perdelele să nu acopere întreaga fereastră, alegeți un material care se potrivește cu culoarea peretelui, nu creați un contrast.
4. Asigurați – vă că perdelele completează restul mobilierului. Într – o cameră aveți patru elemente principale: podea, tavan, pereți și mobilier, dar numai unul poate fi vedeta. Celelalte elemente sunt prezentate într – un rol adjuvant, astfel încât, dacă doriți perdele cu animal print, nu e bine să vă doriți și o canapea aidoma, sau viceversa.
5. Atunci când alegeți între jaluzele din lemn și storuri romane, totul depinde de cât de multă lumină și intimitate doriți. Jaluzele vă permit să ajustați cantitatea de lumină dintr-o cameră, în timp ce storurile romane nu, cel puțin nu ca jaluzelele.
6. Lungimea perdelei este o chestiune care ține numai de preferința personală. Unii preferă ca perdelele doar să le ”sărute” podeaua, ceea ce creează un aspect mai curat, alții dimpotrivă adoră ca materialul să le inunde dușumeaua, lăsând între 7 și 10 cm în ”băltoacă”.
7. Pentru dormitoare, jaluzelele negre sunt cele mai bune. Sunt realizate cu materiale mai grele, care blochează complet lumina.
8. Dacă aveți nevoie să reglați lumina orbitoare, încercați jaluzelele rolete pentru protecție solară. Sunt storuri cu role, care sunt realizate din vinil perforat, astfel încât acestea permite pătrunderea unei anumite cantități de lumină.
9. O galerie lată de 2.50 cm este perfectă. În ceea ce privește finisajul, un aspect simplu este cel clasic.
10. Când agățați perdelele, asigurați – vă că veți obține plinătatea corectă. Veți dori ca perdelele să fie de două ori sau chiar de două ori și jumătate mai late decât dimensiunea ferestrei.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://www.realsimple.com/home-organizing/decorating/curtains-window-treatments

The Complete Guide to Window Curtains + Drapes


https://www.abcblinds.com.au/style-hub/your-complete-guide-to-curtains
https://www.overstock.com/guides/curtains-buying-guide
https://www.pretavivre.com/the-how-to-guide-for-curtains-and-blinds/