Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, se află într-o vizită oficială de două zile în Franța

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, aflat într-o vizită oficială de două zile în Franța, are programate convorbiri cu omologul său, Sébastien Lecornu. Potrivit MApN, agenda oficialului român include și participarea la conferința cu tema ”European air and missile defence”, la care vor lua parte un număr însemnat de miniștri ai apărării și înalți oficiali din statele aliate și partenere. De asemenea, la invitația părții franceze, ministrul român va vizita Salonul Aeronautic de la Le Bourget, unde expun 2.400 de companii de profil din 49 de țări. Cu același prilej, ministrul Tîlvăr va avea întrevederi cu omologul său israelian, Yoav Galant, și cu comandantul Comandamentului Aerian aliat, general James Hecker./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 iunie