MAGYAR NEMZET:  În România există mai multe carduri bancare decât locuitori

MAGYAR NEMZET (Ungaria), 21 iunie 2023 – În România, numărul cardurilor bancare aflate în circulaţie depăşeşte numărul locuitorilor adulţi, în timp ce doi locuitori din cinci nu posedă nici acum un card bancar. Rămânerea în urmă a vecinului estic arată o rămânere în urmă şi în domeniul plăţilor digitale.

Potrivit portalului Economedia.ro care se referă la datele Mastercard, numărul cardurilor de bancă aflate în circulaţie depăşeşte cu aproximativ 20% totalul populaţiei adulte. Din datele cele mai recente ale BNR reiese că la sfârşitul anului 2022 în România erau utilizate 20.847 milioane de carduri, în timp ce datele recensământului din acelaşi an arată că numărul populaţiei este aproximativ de 19 milioane. Astfel urmează un aspect surprinzător: raportul persoanelor care dispun de cont bancar şi card bancar abia depăşeşte 60%. În această situaţie ţara rămâne serios în urma celorlalte ţări ale regiunii: potrivit datelor Mastercard, în Ungaria 78% din locuitori deţin card bancar, în Bulgaria 81%, iar în Croaţia 86%.

Numărul cardurilor şi al ATM-urilor este în creştere ajungând în a doua jumătate a anului trecut la o creştere de 3.03%, însă această creştere se datorează în primul rând faptului că există tot mai multe persoane care deţin cel puţin două carduri.

Persoanele care nu deţin carduri bancare sunt în general oameni mai în vârstă, sau fac parte din populaţia rurală. A scăzut în schimb numărul ATM-urilor: la 31 decembrie 2022 funcţionau în ţară 10.140 de bancomate, cu 57 mai puţine faţă ultimele şase luni. Creşte în schimb numărul cititorilor de carduri: la data menţionată numărul acestora depăşise deja 373.000, după ce în decurs de şase luni s-au mai pus în funcţiune încă 41.543.(…)

În timp ce ar fi nevoie de investiţii importante pentru extinderea sistemului de terminale, apar uneori şi alte iniţiative privind extinderea folosirii cardurilor. O iniţiativă recentă îi obliga pe angajatori să vireze salariile, pensiile şi alte sume exclusiv pe card, exceptând persoanele al căror venit nu atinge 60% din salariul mediu din ţară, adică 2.400 lei net. Iniţiatorii au menţionat drept ţinte reducerea folosirii banilor lichizi, accelerarea digitalizării problemelor financiare, dezvoltarea economiei, însă protestele apărute au anulat propunerea. Noua variantă a iniţiativei prevede că angajatorul este obligat ca la solicitarea angajatului să asigure trimiterea prin card. În actuala situaţie angajatorul este cel ce decide dacă optează pentru card sau pentru „cash”. S-a mai pus şi problema instalării unor bancomate şi în provincie, pentru că în cazul unui număr insuficient de aparate oamenii nu pot fi obligaţi să folosească cardurile bancare.

(Autor: Samu Csinta)

https://magyarnemzet.hu/gazdasag/2023/06/tobb-a-bankkartya-mint-a-lakos-romaniaban

Traducerea: Imola Stănescu/istanesc/czaharia